Bookmark and Share
Pagina de start a forumului Fc RAPID Oficial vedem totul in alb-visiniu RapidFans
Fc RAPID Oficial vedem totul in alb-visiniu RapidFans
FAQ FAQ    Căutare  Căutare   Membrii RapidFans  Membrii RapidFans   Grupuri  Grupuri
ÎnregistrareAutentificare RapidFans Rapid Ultimele discutii si noutatiPostări de la ultima vizităMesaje private


Crează un subiect nou  Răspunde la subiect Du-te la pagina anterioară  1, 2, 3 ... 6, 7, 8 ... 15, 16, 17  următoarea pagină
 anti Gheorghe Copos alias George | ANTIcOPOS CAMPAIGN « Subiectul anterior :: Subiectul următor » 
Autor Mesaj
DarkLadY^
MesajTrimis: Duminică 07 Ianuarie 2007 10:51:45    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Granata Girls
Granata Girls

Data înscrierii: 12/Apr/2006
Mesaje: 2322
Locație / Oraș: Heaven is closed today..so i`ll walk on earth

HORIA IVANOVICI: COPOS, PLEACA!


M-am plictisit de Copos... Dupa atitia ani, nu-i mai inghit nici mojiciile, nici glumele nesarate, nici vesnica scalimbaiala cu ochii dati peste cap (actoras de duzina, uritel si neimplinit!), nici discursurile despre performanta si, vezi Doamne, genialitatea romanilor.

Cum am ajuns sa-l cunosc: Copos spune despre romani ca sint geniali doar pentru ca traieste intr-o tara unde el si altii ca el fac absolut tot ce doresc. Mint, inseala, falsifica, manipuleaza...Genialitatea noastra da de fapt in penibilitatea noastra. Asa a ajuns un utecist de duzina sa conduca cel mai romantic, cel mai popular club din Romania, RAPIDul.

A facut cit a putut, de-aici incolo nu mai e in stare sa-si depaseasca limitele. Nici nu se pricepe de altfel... Si nici nu e in stare sa duca lucrurile pina la capat. A renovat hotel „Europa” din Eforie, dar n-a fost in stare sa se ridice la pretentiile unui mare operator de turism cum este TUI. Si TUI l-a ejectat din circuit.

A ajuns viceprimministru si n-a fost in stare sa ajute poporul cu nimic. O lege n-a sustinut.
O lege n-a fost in stare sa promulge pentru binele sportului romanesc. Se tot lauda cu lantul „Ana”. Pai, Valvis ce sa mai zica de „LaDorna”? Brandul grecului a fost ales in primele 10 din Romania in mega-sondajul facut de Realitatea TV. Ana unde e? Cu Manole, probabil...

Judecati realist:
se pot compara ca manageri Valvis cu Copos? Ierarhiile vorbesc... Iar la capitolul asta, e ca si cum ai compara Turnul Eiffel cu arcadele de la Crowne Plaza. Copos, pleaca! Lasa-i pe altii sa faca un brand adevarat. Tu ocupa-te de ce stii mai bine... Loterii si iahturi!


- cred ca a spus tot ce trebuia! mie una`mi place foarte mult editorialul acesta..este scurt si la obiect. stie sa atace si stie sa aduca si argumente chestiilor pe care le afirma
_________________
Granata Girls - o grupare de fete intr-o lume pe care barbatii/baietii o considera ca fiind doar a lor
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
administratorul de bloc
MesajTrimis: Duminică 07 Ianuarie 2007 12:52:35    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

Ioanitoaia: Iubire pe bani

Lui Copos i s-a dus buhul că-i zgîrcit, dar lucrurile nu prea mai stau așa. Și dacă a fost mînă strînsă, deși finanțatorul giuleștean a spart prețurile pe piața transferurilor cînd a plătit o sumă record pentru achiziționarea lui Bogdan Andone în 1996, de la o vreme s-a schimbat. Anul trecut, a dat 1,2 milioane de euro pe Griffiths, apoi alte 3 pe Mazilu, pentru ca deunăzi să-i asigure lui Ganea, spre a-l lua de la Dinamo, cel mai mare salariu din istoria campionatului nostru. Ceea ce nu înseamnă însă că patronul RAPIDului bagă repede mîna în buzunar. Dimpotrivă, învățat să negocieze la sînge în afaceri, procedează la fel și în fotbal. Se tîrguiește și promite, se vaită și amenință, nu renunță nici măcar la un leuț. Din care motiv, pentru a ajunge la o înțelegere cu el, trebuie să te înarmezi cu mult tact și cu multă răbdare. Stilul lui e să-și perpelească partenerul, cum face în prezent cu Artiom Karamian și, pînă la un punct, cu Dani Coman. Socotind că Răzvan Lucescu insistă pentru păstrarea armeanului aflat la final de contract, probabil că acesta va rămîne. E de presupus că se va găsi totuși un compromis. Momentan însă, patronul întîrzie semnarea actelor, conștient că, trăgînd de timp, trage practic de bani. Referitor la Coman, după ce inițial a solicitat 3 milioane de euro pe el, Copos s-a grăbit să urce prețul cînd s-a lămurit că există cu adevărat un interes în Franța pentru portarul respectiv. A mai cerut jumătate de milion, ba chiar, ca să pară și mai greu de convins, l-a declarat pe Dani Coman netransferabil!

Acum, a spune să i se permită lui Coman să plece ar însemna să-ți pui în cap suporterii RAPIDului. Așa cum s-ar întîmpla, cu toate că datele problemei nu-s identice, cu simpatizanții stelei în cazul în care ai pleda pentru vînzarea lui Dică. În ciuda faptului că jucătorii amintiți ar ieși în cîștig, nu-i recomandabil să înoți împotriva curentului. Ca atare, e de văzut cum vor decurge lucrurile. Personal, anticipez însă că, dacă va primi o propunere ispititoare pentru Coman, Copos nu va ezita să-i dea drumul. Iar asta deoarece vorbim despre o persoană pentru care fotbalul reprezintă mai degrabă o afacere decît o iubire.
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
administratorul de bloc
MesajTrimis: Duminică 07 Ianuarie 2007 12:54:04    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

Arătatul pisicii

Vorbind despre venirea lui Ionel Ganea la RAPID, merită spus că, de regulă foarte calculat, ba chiar zgîrcit, George Copos și-a deschis de data asta larg baierele pungii. I-a propus golgeterului la zi al campionatului un contract pe care nici un om normal nu l-ar fi refuzat: 350.000 de euro pe an, plus 100.000 în eventualitatea clasării vișiniilor pe locul 1 sau 2, plus 50.000 pentru cîștigarea Cupei României, plus 150 la sută prime de victorie. Dar și, începînd din vara lui 2009, funcția de vicepreședinte al clubului timp de 2 ani, cu 10.000 de euro lunar. În cazul nerespectării ultimei clauze, RAPID ar trebui să suporte întreg salariul pe perioada amintită, adică 240.000 de euro. De aici și concluzia că, din orgoliu, din dorința de a-l slăbi pe actualul lider ori din amîndouă, Copos a ținut morțiș să-l transfere pe Ganea din Ștefan cel Mare și nu s-a uitat la bani. Dimpotrivă, a băgat mîna în buzunar adînc, pînă la fund.

Doar că de-acum înainte va exista în Giulești o aglomerație de atacanți. Deoarece noul sosit se adaugă lui V. Moldovan, lui Zicu, lui Buga, lui Burdujan, lui Griffiths și lui Mazilu, cei din urmă costînd RAPIDul peste 3 milioane de euro, dintre aceștia, 7 la număr, vor prinde echipa doi, maximum trei. Cum vor reacționa cei ce vor sta pe tușă, e lesne de anticipat, mai ales că Ganea s-a despărțit de Dinamo tocmai pentru că n-a fost titular etapă de etapă. Logic, cu atîția candidați pe două posturi, Răzvan Lucescu va avea bătăi de cap, din care motiv unii și speculează că George Copos l-a adus pe Ganea, jucător de 33 de ani, dar și incomod, mereu pus pe harță, special pentru a-i crea probleme antrenorului. De care s-ar fi dispensat încă din această iarnă dacă fanii l-ar fi susținut. Personal, nu prea cred într-un asemenea complot, oricît de abil pare patronul RAPIDului, care s-a descotorosit prin manevre oculte de Ioan Becali și, recent, de Dinu Gheorghe. Știind cît preț pune Copos pe banii săi, mă îndoiesc că a riscat o sumă uriașă numai pentru a-l determina pe Lucescu junior, favoritul tribunei, să plece la un moment dat din proprie inițiativă. Să i se urască și să-și ia singur lumea în cap. Poate că a urmărit să-i arate pisica, asta da. Să-l expună unei presiuni în creștere, să-l facă să se simtă și mai amenințat, dar nu mai mult.
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
administratorul de bloc
MesajTrimis: Miercuri 10 Ianuarie 2007 20:58:02    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

Înlocuitor de Răzvan

Din lipsă de zăpadă, Copos și-a descoperit un nou hobby, și mai alunecos. Caută înlocuitor de Răzvan. A început să colinde antrenorii la telefon. L-a curtat pe Sabău, l-a alertat pe Hizo, l-a încercat pe Andone, l-a stresat pe Boloni. Omul e dator să încerce.

Cînd e vorba de antrenori, orice întoarcere în fotbalul românesc echivalează cu o înfrîngere. Boloni știe asta, de aceea a strîns din dinți de atîtea ori și a rămas în străinătate. Andone o știe, dar nu vrea s-o recunoască. Copos se face că n-o știe.

Cine, în afară de patronul RAPIDului, ar putea crede că Loți Boloni ar reveni în țară în alt post decît cel de selecționer? Ce a găsit Loți la Monaco și nu va găsi la RAPID? Bani. Ce n-a găsit la AS Monaco și nu va găsi nici la RAPID? Timp, răbdare, înțelegere, jucători aduși la cerere. De ce l-ar tenta atunci un contract cu șeful din Grant? Din patriotism? Ca să nu stea degeaba pînă prinde alt angajament în afară?

În cazul lui Ando, eșecul de la Omonia a fost ambalat în tot felul de explicații simandicoase. Că arbitrii hotărăsc campioana, că partidele politice decid partidele de pe teren sau că marmotele înveleau mingea în staniol. Cu alte cuvinte, antrenorul n-a avut nimic de-a face cu jocul echipei.

Bănuiala corectă ar fi că Andone și-a luat concediu cu plată timp de un an. S-a dus în Cipru nu să antreneze, ci să se relaxeze, după anii agitați de la Dinamo. Sigur, nu e o explicație nimerită pentru șefii Omoniei, dar e o explicație cinstită. Putea să ia titlul și să antreneze încă un an acolo, fotbalul cipriot e fotbalul cipriot: turbat și insignifiant. În fine, un an de vacanță nu te relaxează atît de mult, încît să uiți ce-ai lăsat în țară, cum stau rivalitățile între cluburi, cum merg treburile la RAPID și cum lucrează Copos.

Cu toate astea, în ciuda logicii și a bunului simț, Copos se simte dator să încerce. Dă bine la imagine. Dă bine și la portofel. Schimbarea antrenorului îl costă cît un sms sau, în cel mai generos caz, cît o convorbire telefonică, eventual cu taxă inversă. Întrebarea nu mai e dacă Lucescu jr. rămîne sau pleacă. E clar, din ce spune Copos, că oricine s-ar descurca mai bine ca actualul tehnician. Chiar și Ganea, transferul-orchestră, dacă s-ar concentra puțin.

Întrebarea nu e nici cine îl va înlocui pe Răzvan. Întrebarea e: pe cine n-a ofertat Copos? Cine urmează? Cu ce-o să mai încînte Copos urechile suporterilor? Ilie Dumitrescu? Puiu Iordănescu? Mourinho? Sau, surpriză, surpriză, Răzvan Lucescu? Ori, cine știe, așa i-o fi plăcînd să lucreze patronului RAPIDist, cu trei antrenori deodată: unul pe bancă, unul la masa de negocieri și unul la telefon.
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
FC_Rapid
MesajTrimis: Joi 11 Ianuarie 2007 22:30:19    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

BODYGUARD
BODYGUARD

Data înscrierii: 14/Apr/2006
Mesaje: 605

Copos ... pleaca de la RAPID ... te rugam ...
dar intre el si Valvis nu e nici o diferenta
_________________


Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Vizitează site-ul | Daca nu e despre RAPID mai bine lasa ... Codul Yahoo Messenger
Lacra
MesajTrimis: Sâmbătă 13 Ianuarie 2007 15:08:17    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Granata Girls
Granata Girls

Data înscrierii: 12/Apr/2006
Mesaje: 2642
Locație / Oraș: la 10 min de stadion

SECURITY a scris:
Copos ... pleaca de la RAPID ... te rugam ...
dar intre el si Valvis nu e nici o diferenta


da cine a zis ca e valvis ala bunu? Embarassed ..sa vina dom'ne si la noi un rus...un ucrainian cu multi bani
_________________
copos
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
administratorul de bloc
MesajTrimis: Joi 18 Ianuarie 2007 12:24:48    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

Farmecul presiunii

Cine pe cine presează la RAPID? Ganea pe Moldovan, Copos pe Răzvan, Răzvan pe jucători? Sau Copos pe toată lumea și, dacă ar putea, și pe el însuși?


Se caută un echilibru la RAPID, înaintea returului. Centrii de putere oscilează de la o zi la alta. Numirea lui Moldovan secund, de exemplu, înseamnă, printre altele, replica la descinderea sonoră a lui Ganea. Singura replică posibilă. Urmată solidar de cea a lui Măldă, “am fi niște proști să ne dăm noi după Ganea, nu invers”. La presiune se răspunde cu presiune. În vestiar sau în afara lui.


Buga pune presiune pe Copos, Becali - pe Buga, Răzvan - pe Sichitiu, Sichitiu - pe Grozdanovski, Zotta - pe nimeni. Maftei, pe conceptul de caterincă. După obicei, Răzvan pune presiune pe Răzvan. Caz în care presiunea stoarce lacrimi, chinuri, îndoieli, declarații amare. Presiunea, nu Răzvan, ridică degetul mijlociu în sus, presiunea, nu Răzvan, face mîna dreaptă să tremure, semnează contractul, nu-l semnează?


Presiunea naște presiune. “Vom pune presiune pe Dinamo”, promite Răzvan. Asta ar fi chiar o noutate în discursul antrenorului RAPIDist, dacă n-ar fi doar un salt grațios de la o extremă la cealaltă. Să-ți propui foarte mult, dintr-o dată, înseamnă să te supui inutil unor presiuni suplimentare. Presiunea nu duce neapărat la performanță. Poate duce la fel de bine la blocaje mentale sau la explozii de nervi.


Succesele de anul trecut pun presiune și ele. În sensul bun. În sensul rău, banul e cel care pune presiune la RAPID. Pune presiune cel mai arzător pe Copos, care pune presiune pe Sportul Studențesc, pe finul Șiman și pe fotbaliștii cu paltoane, parfumuri și zacuscă. Oricît ar părea de ciudat, nu doar banul și dosarul de la DNA îl presează pe Copos, îl mai ține în corzi și Lucescu tatăl. Dar ăsta e doar un zvon presat la rece, în stepele Ucrainei.


Cine mai pune presiune la RAPID? Presa, susține Copos, care pune presiune stilistică pe blogul personal. Dacă patronul RAPIDist ar găsi o metodă să ne întoarcă în vremurile cînd cenzura punea presiune pe ziare, iar ziarele nu puneau presiune decît pe borcanele cu dulceață, bine i-ar mai fi lui Copos. Iar dacă ar găsi o metodă să vîndă și presiunea, să scoată bani din ea, ar ajunge bogat cît Bill Gates. Ba nu, mai bogat decît Bill Gates, pentru că n-ar face opere de caritate.


Pînă atunci, Copos cultivă presiunea cu spor și migală la club. Iar presiunea funcționează ca bilețelul doamnei Udrea. Se acuză unii pe alții de presiune, se vorbește despre ea, dar n-o vede nimeni. Pînă cînd răbufnește. Unde, cînd, vom afla în retur.
Au contribuit: Maria, Redstar, incident, doctor_demonicus, Daf, elle, Doru11, thian1899, Frankie, ID, bubuieli, Marius Ioniță

“Acestea sînt fapte-beton, nu închipuiri!”
Afirmație de pe blogul lui George Copos
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
administratorul de bloc
MesajTrimis: Joi 01 Februarie 2007 10:28:58    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

Copos: “Decontam biletul lui Marcelo”


Patronul giulestenilor, George Copos, s-a aratat mirat de faptul ca cei din conducerea RAPIDului au adus în probe un jucator din Liga a III-a braziliana. Cu toate acestea, conducatorul bucurestenilor nu îsi face griji în privinta situatiei mijlocasului în vârsta de 27 de ani, Marcelo Santos. “Nu va fi o problema daca nu va confirma. Ii vom deconta bucurosi biletul de întoarcere acasa”, a comentat ironic patronul clubului de lânga Podul Grant. De aceeasi parere este si noul antrenor secund al “feroviarilor”. “Eu sunt adeptul calitatii, nu al cantitatii. Un strain trebuie sa aduca un plus de valoare, însa daca nu se va ridica la pretentiile noastre, nu va fi o problema, fiindca vom renunta la el”, a precizat Viorel Moldovan.
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
administratorul de bloc
MesajTrimis: Joi 01 Februarie 2007 10:29:50    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

Copos: "Este o prostie ce se speculează cu Ganea"
de P. B.



Acuzat de fostul fotbalist RAPIDist Dănuț Lupu că l-ar fi adus la echipă pe Ionel Ganea pentru a forța îndepărtarea lui Răzvan Lucescu, George Copos a replicat dur. "Nu mă iau eu după Lupu. Când a avut picioare nu a avut cap, iar când a avut cap nu a avut picioare. Numai eu știu cât am tras cu el. Ajunsesem să-i fac contractul în funcție de numărul de kilograme. Juca cu cinci kilograme în plus. El este un familist convins. I-am cunoscut familia și am rămas impresionat de modul în care și-a crescut copiii. Eu l-aș lăsa să aibă grijă și de fata mea, chiar dacă este un pic mai agresiv", a precizat Copos.

În altă ordine de idei, finanțatorul s-a arătat nemulțumit de faptul că angajații săi au decis să aducă la RAPID un fotbalist atât de slab, precum brazilianul Marcelo. "Nu înțeleg ce au gândit colaboratorii mei când l-au adus pe Marcelo la RAPID. Au adus un jucător de liga a treia să se bată pentru titlu și Liga Campionilor. Oricum, noi îi vom plăti drumul lui Marcelo când se va întoarce în Brazilia", a spus Copos pentru un post de televiziune.
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
administratorul de bloc
MesajTrimis: Joi 01 Februarie 2007 10:32:00    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

Ironicul Copos

George Copos a vorbit pentru Sport Total despre ultimele evenimente din tabara giulesteana, dar si despre cele doua rivale bucurestene. Patronul RAPIDului apare intr-o postura cel putin inedita, luind peste picior contracandidatele din campionat, dar si propria echipa. Giulesteanul e suspicios in privinta lui Marcello si spune ca sTEAUA transfera brazilieni necunoscuti.

Sport Total: Ce parere aveti despre noua achizitie a RAPIDului, brazilianul Marcello?
George Copos: Trebuie sa spun ca am fost foarte surprins cind am vazut ca la RAPID a venit un jucator de 27 de ani din Liga a III-a. Poate ca e bun, cine stie? Daca angajatii mei l-au adus, ei vor decide daca il opresc sau nu. Daca nu, ii vom plati biletul de intoarcere in Brazilia.

Totusi, contracandidata RAPIDului la Champions League, sTEAUA, va transfera un jucator cunoscut din prima liga braziliana.
Am vazut si eu stirea pe agentiile de presa. Am fost curios si l-am cautat pe internet, dar nu l-am gasit. Poate ca e de la echipa a doua si de asta nu a auzit nimeni de el!

Nu v-ati gindit sa preluati dumneavoastra problema transferului unui mijlocasului stinga de valoare?
RAPIDul are angajati foarte bine platiti, care trebuie sa isi faca treaba. Eu mi-am indeplinit obiectivele pe care mi le-am propus in privinta transferurilor si numai eu stiu cit m-a costat. La Vasile Siman nu vreau sa mai apelez, pentru ca e prea scump si am hotarit sa nu mai fac afaceri cu el.

S-a vorbit de mai multe oferte pe care le-ati avut pentru unii dintre jucatori, este posibil sa mai plece cineva in aceasta iarna?
E adevarat ca am refuzat oferte pentru Dani Coman si pentru alti jucatori, dar nu pot sa dezvalui sumele si nici echipele de la care veneau. Cit despre plecat, nu pot sa spun ca nu e posibil, depinde de oferte.

Un fost jucator al RAPIDului, Danut Lupu, a spus ca l-ati adus pe Ganea la RAPID pentru a-l inlatura mai usor pe Razvan Lucescu. Cum comentati?
Danut Lupu a fost cel mai talentat jucator roman pe care l-am intilnit. Din pacate, atunci cind a avut picioare, n-a avut minte, iar acum, nu mai are nici una, nici alta. Asta e, Dumnezeu i-a dat talent cu carul, si era culmea sa-i mai dea si minte.

GEORGE COPOS (finantator RAPID):" Vad ca cei de la Dinamo striga si declara impotriva noastra. Eu ii intreb daca nu cumva e adevarat ca Dinamo are doua milioane de euro datorie la clubul sportiv. Daca veti verifica, o sa vedeti ca asa e."

Autor: Mihai Voinea, Cristian Dinu
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
administratorul de bloc
MesajTrimis: Joi 01 Februarie 2007 14:24:40    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

Copos plătește! - Tolontan

Azi, despre fotbal. Nu despre oligarhi, șmecheri și alte viețuitoare din bestiarul tranziției. Așadar, Copos ca om de fotbal. Copos ca președinte de club. Copos ca scouter. Constatăm: el a făcut cele mai bune transferuri ale RAPIDului, Lazăr și Mazilu. Ceilalți i-au adus pe Griffiths sau pe Săpunaru. Milioane risipite pe iluzii sau pe jucători care au văzut mai mult galben și roșu decît un agent de circulație.

Cînd patronul protestează împotriva venirii lui Marcello, “un brazilian de liga a treia și accidentat”, are 100% dreptate. Oricît de antipatic, și aici adăugați o infinitate de atribute!, este Copos, nemulțumirea lui are sens. Sichitiu face pe importantul și pe nesăratul, fluturînd o listă de 50 de jucători, luată probabil de la Biroul Electoral Central. În acest timp, Răzvan Lucescu este dezamăgitul profesionist. Iar Copos plătește inclusiv genunchiul din piese de Lego al lui Marcello.

L-am criticat de sute de ori și mai avem resurse, peste cele mondiale de petrol. Dar nu e corect ceea ce i se întîmplă. În timp ce publicul giuleștean intuiește că echipa are o bună șansă în acest retur, pentru că sTEAUA are și ea probleme, în timp ce Copos se zbate, Grantul a ajuns cuibul puilor de cuci veniți de acolo de unde nu i-a primit nimeni.

Circulați cu grijă prin București! Dacă aveți mers de fotbalist, vă treziți umflați în mașina lui Grigore Sichitiu și apoi direct în cursa spre Liga Campionilor. Copos plătește!
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
administratorul de bloc
MesajTrimis: Vineri 02 Februarie 2007 10:38:34    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

Copos aduce locomotiva înapoi

Principalul investitor de la RAPID, George Copos, a precizat că locomotiva care era așezată până anul trecut în curtea stadionului Giulești va reveni la locul său. “Vom aduce locomotiva înapoi. Înseamnă prea mult pentru noi și pentru suporteri pentru a nu face tot posibilul de a o readuce în Giulești. Până la începerea campionatului eu spun că o vom vedea din nou la stadion”, a adăugat Copos.
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
optheo
MesajTrimis: Sâmbătă 17 Februarie 2007 14:34:42    Titlul subiectului: MAFIOTUL COPOS Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®
RapidFans ®

Data înscrierii: 29/Noi/2006
Mesaje: 71

Ce ,aveti cumva dubii ,cum ca ar iubi Copos pe cineva ? El nici pe copilul lui nu-l iubeste.Orice perinte cu banii lui,si-ar tine copilul aproape sa-l invete cum sa-i preia afacerile.El nu,a trimis-o la munca,chipurile sa vada cat e de greu sa castigi bani.Eu cred ca este un om bolnav si asta ar fi un motiv de iertare din partea noastra.Ii propun sa-si faca un control neurologic si pshihiatric,dupa care vom trage concluziile cele mai bune.Acum liderul galeriei trebuie sa-si ia rolul in serios si sa ne uneasca pe noi,suporterii cu echipa si sa-l platim pe acest Domn Copos cu aceiasi moneda.Fane trebuie sa asculte si sa tina cu noi,nu sa-i faca toate capriciile lui Copos.Eu nu-l acuz acum,imi spun doar parerea,iar el sa nu se supere.Ceva urmeaza sa se intample,ca nu iese fum fara foc.Nu mai am nici putere nici rabdare sa aud ca cineva ii vrea raul lui Razvan,ptr.ca nu merita asa ceva.Haideti sa facem ceva sa se mai tina cont si de noi,nu numai de banii lor.Imi cer scuze daca se simte cineva jignit,dar sunt convinsa ca adevaratii suporteri imi vor da dreptate si sunt de acord cu tot ce am spus.Inca o data spun si-mi cer scuze ca ma repet,dar trebuie sa fim noi uniti ca sa se rezolve ceva.VA MULTUMESC !
_________________
optheo_2963
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
Lacra
MesajTrimis: Luni 19 Februarie 2007 2:16:15    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Granata Girls
Granata Girls

Data înscrierii: 12/Apr/2006
Mesaje: 2642
Locație / Oraș: la 10 min de stadion

http://www.filehost.ro/215057/Grasu_XXL_Curaj_by_B_M_G_mp3/


melodia asta ar merge cu campania noastra pt copos
_________________
copos
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
Mircea
MesajTrimis: Luni 19 Februarie 2007 15:14:23    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®®
RapidFans ®®®®®

Data înscrierii: 12/Apr/2006
Mesaje: 3997
Locație / Oraș: aici

multumesc celor care ne sustin ... am primit multe incurajari de la persoane la care nu ma asteptam ...
_________________
RAPID - site neoficial|http://FCRB.ro|

+ 11 septembrie 2007 +
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
ghitaeu
MesajTrimis: Luni 19 Februarie 2007 22:08:30    Titlul subiectului: ce prostie.... Răspunde cu citat (quote)

RAPID FANS
RAPID FANS

Data înscrierii: 19/Feb/2007
Mesaje: 6

Domnilor,

Sunt surprins de atata pricepere din partea dumneavoastra... Nenicule ar trebui sa luati un premiu pentru descoperirile voastre...

As vrea sa propun un exercitiu de imaginatie... Sa zicem ca stati in chirie intr-un apartament. Si acel bloc este pe lista blocurilor instabile ( cele cu bulina ). Dumneavoastra ati fi de acord sa renovati blocul cu banii dumneavoastra? Eu unul nu as fi de acord cu asa ceva... Poate daca apartamentul ar fi al meu sau daca l-as avea in folosinta pe mai multi ani(sa zicem 49...) m-as gandi sa bag bani si in renovarea blocului. Alfel nu as da nici un leut pe aceasta.
Al doilea punct care il supun atentiei dumneavoastra este ca invidia este o boala foarte grea de care se scapa numai cu ajutor de specialitate. Pai fratilor situl de care vorbiti in articolul vostru are trafic mai mare, arata mai bine si are toate calitatile de care e nevoie pentru un web business. Situl respectiv are calitati de lider in ale siturilor de suporteri din Romania, a luat un premiu pentru design de web si in general are cam tot ce e necesar pentru a fi numit situl oficial al suporterilor RAPIDisti. Daca ei s-au miscat mai bine decat voi asta nu inseamna ca trebuie sa aruncati cu noroi in ei. Normal ca patronul clubului si alti reprezentanti de seama ai rapidistilor au blog acolo unde posturile lor vor fi vazute de mai multi RAPIDisti. Ce vina are forzarapid.ro ca situl oficial are mai putin trafic decat ei, ce vina are forzarapid.ro ca oamenii care se ocupa de situl oficial al clubului nu sunt in stare sa repare un link (pentru ca magazinul merge... numai ca se acceseaza de pe un alt link... nu cel din butonul de pe sit...)??? De ce nu negociati si dumneavoastra cu FC RAPID (sau ce denumire oficiala mai are clubul acum) ca sa puteti pune si voi aici un magazin????
As mai spune doar ca sunteti penibili in incercarea de a creste artificial rank-ul sitului asta cu fereastra de vot prin care aproape sunt obligat sa votez situl in top chiar daca nu imi place atat de mult incat sa il votez...
Din toate acestea trag concluzia ca sunteti ahtiati dupa bani... Peste tot in situl dumneavoastra se simte asta...Buton de vot, buton de adaugat la favorite, reclama pe stadion (apropo pe aia o platiti sau e asa moca???), si muuuulte alte strategii ieftine.
O sa imi permit sa postez acelasi post si pe topicul AntiCopos campaign ca poate am mai multe sanse la un raspuns..Evident ca v-as ruga sa nu il stergeti decat de pe topicul pe care nu o sa raspundeti.

Sunt sigur ca la un asemenea sit foarte bine dezvoltat aveti macar un moderator care citeste posturile si pe care il rog sa raspunda...
PS. Ca sa fie clar nu am nici o legatura cu situl respectiv... puteti verifica posturile mele de acolo... am acelasi nick ca de alfel si pe RAPIDisti.ro
_________________
RAPID campioni zi de zi in inima mea
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
alina rapidista
MesajTrimis: Luni 19 Februarie 2007 22:24:37    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®
RapidFans ®®®

Data înscrierii: 09/Feb/2007
Mesaje: 300
Locație / Oraș: pitesti

tare campania,si va fi mereu de actualitate!si pozele cu "dn copos" sunt bestiale! Laughing
_________________
http://rapidista.blogspot.com/
A fi RAPIDist înseamnă a păstra ceva din naivitatea frumoasă a fotbalului din plăcere și din onoare!
In Romania se poate cumpara orice...mai putin RAPIDul!

RAPID nu se schimbă, așa cum marea nu capătă culoarea ochilor iubitei comandantului de vas!"
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
Horia
MesajTrimis: Luni 19 Februarie 2007 22:26:16    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans.RO MOD
RapidFans.RO MOD

Data înscrierii: 12/Apr/2006
Mesaje: 1747

Raspundeti dincolo va rog.
_________________
RAPID inseamna patima.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
administratorul de bloc
MesajTrimis: Luni 19 Februarie 2007 22:29:18    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®
RapidFans ®®®®

Data înscrierii: 22/Aug/2006
Mesaje: 711
Locație / Oraș: I'm walking on the clouds, far away

RAPID acceptă să joace meciul cu Poli Timișoara la Craiova - PSP

Principalul acționar al FC RAPID, George Copos, a declarat, luni ca împreună cu antrenorul Răzvan Lucescu a luat decizia de a disputa partida cu Poli Timișoara pe Stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova, așa cum a stabilit directorul de competiții al LPF, Mircea Cezar Ionescu.

"Am avut o discuție mai lungă astăzi cu Răzvan și am stabilit să mergem la Craiova să jucăm. Ce să facem acum? Răzvan mi-a zis că e foarte încrezător și că putem să-i batem pe cei de la Poli oriunde. Așa că mergem acolo și batem. Sunt mai sigur ca oricând. Nu vreau un scor mare. Să batem la un gol diferență și pentru mine e suficient", a spus oficialul RAPIDist.

Chiar dacă a cedat și a acceptat în cele din urmă hotărârea Ligii, Copos nu a scăpat ocazia de a-l ironiza pe președintele LPF, Dumitru Dragomir, spunând că RAPID este gata să joace cu Poli Timișoara și pe "maidanul din Bălcești". "Mergem și jucăm și la Dragomir acasă, la Bălcești, pe maidanul din Bălcești. Mergem oriunde dacă LPF își permite să ia decizii abuzive. Numai să nu ne fure cu arbitrii", a afirmat Copos.

Acționarul majoritar al grupării giuleștene a menționat că a fost atât de supărat de faptul că echipa RAPID e obligată să joace la Craiova încât, luni dimineață, intenționa să se adrese președintelui UEFA, Michel Platini. "Vroiam să îi trimit o scrisoare deschisă lui Platini, dar până la urmă am renunțat. Nu folosea la nimic dacă transformam acest litigiu într-unul internațional. Nu avea niciun sens", a spus oficialul giuleștean.

George Copos l-a atenționat însă pe președintele FRF, Mircea Sandu, să facă tot posibilul ca regulamentele să fie respectate de acum înainte. "Nu este posibil ca noi, ca organizator, să nu fim măcar întrebați unde vrem să jucăm acest meci și să fie stabilit de altcineva. Cum să pui un bătrân de 70 de ani (n.r. - Mircea Cezar Ionescu) să ia o astfel de decizie? Eu m-am bucurat când Mircea Sandu a intrat în Comitetul Executiv al UEFA, dar el trebuie să înțeleagă faptul că are aici, în țară, niște responsabilități enorme. Pentru că la Ligă se comit abuzuri grosolane. Mircea Sandu să respecte acum regulamentele!", a precizat Copos.
_________________
Traiesc violent pe ale vietii gradene/Plutind pe nori, departe in ceruri/Durerea pulseaza adanc in vene/Iar fericirea raspunde la ecouri.
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat
Mircea
MesajTrimis: Luni 19 Februarie 2007 23:37:17    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RapidFans ®®®®®
RapidFans ®®®®®

Data înscrierii: 12/Apr/2006
Mesaje: 3997
Locație / Oraș: aici

ghitatu ... eu ti-am raspuns dincolo ...
_________________
RAPID - site neoficial|http://FCRB.ro|

+ 11 septembrie 2007 +
Sus
Vezi profilul rapidistului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou  Răspunde la subiect Du-te la pagina anterioară  1, 2, 3 ... 6, 7, 8 ... 15, 16, 17  următoarea pagină Pagina 7 din 17




Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group | Varianta în limba română: Romanian phpBB online community
Advertising


 
Aici poate fi reclama ta! ... email: rapidfans@gmail.com | Aici poate fi reclama ta! ... email: rapidfans@gmail.com | Aici poate fi reclama ta! ... email: rapidfans@gmail.com