RapidFans.Ro pagina se incarca
       
 
 


        REVISTA PRESEI ::: Luni 16 aprilie 2007

   
FC RAPID

      Farul - Rapid 1-2
a 2-a victorie consecutivă în deplasare și
giuleștenii continuă lupta pentru locul secund


      Echipa lui Răzvan Lucescu a reușit performanța de a câștiga pentru a doua oară consecutiv un meci jucat în deplasare, recidivând la Constanța, 2-1 (1-1), după ce învinsese cu același scor și la Pitești, runda trecută. Similar, Răzvan Lucescu a izbândit pe malul mării cu o trupă la fel de "ciuntită" precum cea pe care o avusese la dispoziție în Trivale. Atunci, au lipsit Bădoi, Lazăr, Mazilu, Zicu și Burdujan, acum lista absenților i-a cuprins pe Coman, Mazilu, Lazăr, Săpunaru și Burdujan, Ganea evoluând și el nerefăcut.
     
      Giuleștenii, în ciuda scorului la limită, au meritat Victoria, mai ales că, după golul înscris de Bădoi, în min. 13, dintr-un penalty obținut de Perjă (același care scosese o lovitură de pedeapsă și la Pitești), Buga a avut șansa desprinderii, dar bara s-a opus golului de 0-2. Constănțenii au egalat dintr-o fază tipică, avându-l în prim-plan pe veșnicul Guriță, cel care, plecat în cursă pe o minge aruncată (logic) la bătaie, l-a devansat pe Rada și l-a păcălit pe Edel, intrând cu balonul în poartă (min. 22). Rapid a avut șansa de marca repede după pauză (min. 49), când Buga a fructificat serviciul inspirit al lui Zicu, și a preferat apoi să înghețe oarecum jocul, salvată fiind însă și de câteva intervenții mai mult decât inspirate ale camerunezului Edel. La fel de bine însă, scorul se putea majora, Dică având două bune situații de a marca, spre final.
     
      Cu cele trei puncte importante cucerite la Constanța, dar și cu pasul greșit făcut de Steaua la Bistrița, Rapidul lui Răzvan Lucescu continuă să se bată pentru locul doi, pe care momentan îl ocupă CFR Cluj. Echipă pentru care, însă, abia acum vin meciurile grele.
     
      Farul: Vlas - Farmache, Barbu, Șchiopu, Maxim - Băcilă (68 Gerlem), Teekloh, M. Nae (46 Păcuraru), Otvoș - Guriță/cpt., T. Moldovan (71 Tilincă). Antrenor Basarab Panduru
     
      Rapid: Edel - M. Constantin, Maftei/cpt., Rada - Bădoi, Grigore, Măldărășanu, Perjă - Buga (90+1 R. Stancu), Zicu (73 Dică) - V. Moldovan (62 Ganea). Antrenor Răzvan Lucescu
     
      Arbitru: Cristian Balaj (Baia Mare)
     
ProSport.RO

      Lucescu: "Principala noastră contracandidată este Rapid"

      Răzvan Lucescu consideră că principala adversară a giuleștenilor în lupta pentru locul 2 este chiar Rapidul, prin rezultatele pe care le va obține, fiind convins că CFR Cluj se mai poate împiedica, mai ales că ardelenii vor mai juca și cu Rapid și cu Dinamo.
     
      "Principala noastră contracandidată la locul doi este Rapid. Ratăm ușor și primim gol din ocazii foarte puține ale adversarilor. La finalul campionatului trebuie să ne putem privi în ochi și să putem spune că am făcut tot ce s-a putut. Chiar dacă avem jucători accidentați, cei 12, 13 care sunt valizi arată că au valoare și își dau viața pe teren", a spus Lucescu, după meciul câștigat la Constanța.
     
      Tehnicianul rapidist crede că formația sa s-ar fi putut desprinde mai clar în prima repriză, dar a admis și că Farul ar fi putut egala. "Este o victorie foarte importantă pentru noi. Farul e o echipă cu jucători tehnici, care pot pune oricând probleme. Ar fi trebuit să intrăm cu 2-0 la pauză, dar din păcate, pe o greșeală în apărare, a fost 1-1. Putea să se termine 3-1, dar și 2-2", a afirmat Răzvan Lucescu.
     
      În urma victoriei de la Constanța, Rapid a trecut pe locul trei în clasament, cu 50 de puncte, trei mai multe decât Steaua și cu cinci mai puține decât CFR Cluj.
     
     
      _-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_
     
      Cristi Sapunaru a stat în galerie

      Suspendat pentru partida de aseara, fundasul Cristi Sapunaru a tinut neaparat sa fie alaturi de coechipieri si a luat loc în galeria oaspetilor, alaturi de sotia sa, Ana- Maria. Rapidist declarat, Sapunaru a cântat alaturi de fani pe tot parcursul meciului. Altfel, din cauza numeroaselor indisponibilitati, giulestenii i-au trecut pe foaia de rezerve pe juniorii Catalin Paun si Marian Stoica, proveniti de la "satelitul" Rapid II.
     
      _-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_
     
      Bergodi: "Locul 2 nu e înca luat!"

      Chiar si în urma victoriei drastice administrata lui UTA, cu 5-0, antrenorul clujenilor, Cristiano Bergodi le-a cerut jucatorilor sa nu faca exces la bucurie. "Avem program foarte greu de acum pâna la final si nu e cazul sa facem sarbatoare. Sa nu uitam ca în ciuda distantei înca mai avem de jucat cu Steaua si Rapid, contracandidatele pentrru locul II", a spus ieri Bergodi.
     
      "Rapid are program mai usor"
      Cristiano Bergodi crede ca dupa esecul Stelei de la Bistrita, Rapid a devenit principalul adversar al "feroviarilor" clujeni pentru locul II. "Sunt maturi si asta se vede. Au avantajul unei echipe formate de ceva vreme care are deja o experienta mare. Parerea mea e ca rapidistii au un program mai usor ca noi pâna la finalul campionatului", a spus Bergodi
     
      _-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_
     
      Zicu: "Înfrângerea Stelei nu ne ajută cu nimic"

      Ianis Zicu consideră că înfrângerea înregistrată de Steaua nu ajută cu nimic pe Rapid, deoarece CFR Cluj a învins. "Trebuie să câștigăm toate meciurile, dar ne va fi foarte greu, mai ales fără suporteri pe teren propriu", a afirmat Zicu, care a precizat, referitor la faptul că a fost huiduit când a ieșit de pe teren: "Este normal să se întâmple așa cu jucătorii care pleacă din orașul lor și evoluează la alte echipe".
     
      _-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_
     
      Moldovan: "Fără spectatori va fi ca la nuntă fără lăutari"

      Viorel Moldovan crede că important este că Rapid a învins și adună puncte. "CFR Cluj e o echipă bună și este favorită. Are o conducere și o strategie bună", a declarat Moldovan, care a menționat: "Fără spectatori va fi ca la nuntă fără lăutari, dar măcar jucăm pe Giulești și nu pe teren neutru".
     
      _-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_
     
      Giulestenii tin ritmul

      Grigore si colegii sai de la Rapid au reusit la Constanta a doua victorie consecutiva în deplasare Elevii lui Razvan Lucescu se mentin în continuare la cinci puncte în coasta clujenilor
      Rapidistii au început aseara partida de la Constanta cu gândul ca, printr-o victorie, sa-si spele rusinea îndurata în fata Stelei în urma cu doua etape.
      La început, lucrurile au parut sa mearga conform planului pentru elevii lui Razvan Lucescu. Badoi a avut sansa sa înscrie dupa numai trei minute, dar sutul sau a trecut putin pe lânga. Tot el avea sa deschida scorul în minutul 14, transformând cu siguranta un penalty obtinut de Perja, în urma unui duel cu Farmache. "Biciuiti" de pe margine de Panduru, care s-a zbatut ca un leu în cusca, "marinarii" au început sa prinda usor-usor curaj, amenintând tot mai serios poarta armeano-camerunezului Edel. In minutul 22, vesnic tânarul Gurita a reusit sa aduca egalarea dupa o cursa ca-n prima tinerete. De altfel, cel alintat "Guri-gol" a fost de departe cel mai periculos om al gazdelor, în ciuda faptului ca este mai batrân cu aproape zece ani decât cei din apararea alb-visiniilor.
      La reluare, Buga a reusit sa "sparga" gheata în aceasta primavara, readucându-i în avantaj pe ogiulesteni ('49). Constienti de situatia delicata în care i-ar pune înfrângerea, constantenii au reluat hotarât asalturile. Bacila, în doua rânduri, si Maxim si-au încercat si ei norocul, dar mingea n-a vrut deloc sa mai intre în poarta lui Edel. Nici macar când "marinarii" au avut poarta goala în fata, în urma unei iesiri hazardate a tânarului goalkeeper, departe totusi de a avea siguranta lui Coman. Zarurile fusesera aruncate pentru giulesteni, care, chiar daca n-au convins în totalitate, reusesc sa mentina speranta unei participari în Liga Campionilor, ramânând la cinci puncte în spatele CFR-ului.
     
      Puteam sa batem chiar cu 3-1, daca Dica nu rata sau îi pasa lui Buga, dar este bine ca am câstigat si suntem în grafic. Farul are o echipa buna
      George Copos, patron Rapid
      Prima repriza am controlat-o tare de tot. Am luat însa un gol la care am gresit în aparare, desi stiam prea bine ca orice recuperare a lor reprezinta un atu pentru viteza lui Gurita. Principala contracandidata pentru locul doi suntem chiar noi
      Razvan Lucescu, antrenor Rapid
      Ne ajuta cele trei puncte, mai ales ca si CFR a învins. Trebuie sa câstigam toate meciurile în continuare. Asa li se întâmpla tuturor jucatorilor care pleaca dintr-un oras si se afirma în alta parte. Sunt fluierati de cei care odata i-au aplaudat
      Ianis Zicu, atacant Rapid
      A fost o victorie meritata. Important este sa strângem noi punct cu punct de acum înainte. Ne asteapta meciuri dificile. CFR e o echipa foarte buna, face o treaba frumoasa si eu zic ca merita locul doi. Avansul de cinci puncte si parcursul bun îi recomanda ca favoriti pentru aceasta pozitie
      Viorel Moldovan, atacant Rapid
      A fost un meci frumos, ambele echipe au jucat spectaculos. Dupa cum am evoluat, meritam si noi un punct. Acum e greu, suntem deja cu un picior în Liga a II-a
      Mihai Gurita, atacant Farul Constanta
     
rapidisti.ro

      Viorel Moldovan: "Fara spectatori pe Giulesti e ca la nunta fara lautari"

      Atacantul rapidist cosidera ca principala contracandidata la locul doi este CFR Cluj, care are si avantajul spectatorilor, de care Rapidul este privat. "CFR Cluj e o echipa buna si este favorita. Are o conducere si o strategie buna" "Fara spectatori va fi ca la nunta fara lautari, dar macar jucam pe Giulesti si nu pe teren neutru"
     
      Razvan Lucescu: "Pe noi nu ne intereseaza Steaua pentru ca jucam un fotbal foarte bun"
      Antrenorul giulestean a declarat pentru Fanatik, dupa finalul meciului de la Constanta, ca echipa sa trebuie sa se concentreze mai mult pentru a cistiga constanta in rezultate. Lucescu a afirmat ca, desi jucatorii sai nu au probleme la constructie, irosesc destul de usor oacziile din fata portii: "O victorie foarte importanta, intr-un loc dificil. Farul dispune de o echipa tehnica ce poate pune probleme oricarei echipe din campionat, desi acum se afla intr-o situatie delicata. Aveau si ei nevoie de victorie ca si noi. Rapidul a inceput meciul bine, iar prima repriza putea sa se termine cu un avantaj mai mare, singurul lor gol a venit pe o greseala de a noastra. Repriza a doua a fost una mai echilibrata, rezultatul final putea sa fie foarte usor 3-1, sau 2-2. Pe noi nu ne intereseaza Steaua pentru ca jucam un fotbal foarte bun. Construim mult, dar ocaziile pe care le avem le irosim usor, in plus, primim goluri foarte usor din putinele ocazii ale adversarilor".
     
      Lucescu jr. s-a obisnuit cu presiunea de la Rapid
      Lucescu junior spune ca s-a obisnuit sa lucreze in conditii de stres si nu considera programul Rapidului dificil, deoarece la echipa sa presiunea exista oricum, anunta Fanatik:
      "Tot timpul a fost greu, presiune, multe meciuri, pina la urma in asta consta frumusetea fotbalului. Toti jucatorii isi doresc sa prinda meciuri cu miza".
     
      Înjurat la scena deschisa, Zicu a fost motivat de atitudinea ostila a constantenilor
      Cel mai antipatizat fotbalist rapidist a fost aseara Ianis Zicu. Constantean la origine, Zicu a început junioratul pe Litoral si chiar a evoluat pentru Farul în sezonul 2002-2003, cînd a fost împrumutat de Dinamo. Ianis a fost înjurat însa de suporterii constanteni ori de cîte ori a revenit ca adversar. Nu ma deranjeaza, ba din contra, e mai bine. Chiar îmi place sa joc asa, sub presiune", a sustinut atacantul, care aseara a fost luat în primire de "rechinii" din tribune înca de la încalzire. În timpul jocului, fiecare atingere de minge a lui Zicu declansa fluieraturi. Internationalul din atacul lui Razvan Lucescu a marcat în sezonul trecut cu mîna pentru victoria lui Dinamo la Constanta (1-0), chiar în finalul meciului, dupa care a fost eliminat. În tur, Zicu a înscris din nou împotriva Farului, si tot cu mîna, primul lui gol în tricoul Rapidului.
     
      Danut Perja: "Nu trebuie sa ne intereseze Steaua, cu CFR sutem în lupta directa"
      Mijlocasul giulestean a declarat pentru Fanatik ca este foarte fericit pentru cele trei puncte obtinute la Constanta si ca nu-l intereseaza ce face Steaua deoarece formatia sa este, in acest moment, in lupta directa cu CFR Cluj pentru obtinerea locului secund. "A fost un meci greu, ne-am dus acolo cu gindul sa luam cele trei puncte care erau obligatorii pentru a ramine in cursa pentru locul doi. Am intilnit o echipa buna, bine organizata, dar noi ne-am facut jocul nostru si am obtinut victoria"
      "M-a bucurat rezultatul Stelei, dar nu ar trebui sa ne intereseze ce fac ei. Ne avantajeaza acest rezultat, dar noi sintem in lupta directa cu CFR si trebuie sa cistigam fiecare meci in parte"
      "Cu CFR va fi un meci foarte greu, pe care trebuie neaparat sa-l cistigam daca vrem in preliminariile Ligii Campionilor".
     
      Ionut Mazilu: "Dinamo nu ne sperie!"
      Ionut Mazilu a declarat pentru Fanatik ca este recuperat în urma problemelor musculare pe care le-a avut în ultima perioada si ca Dinamo, adversarul din etapa urmatoare, nu îl sperie, desi "câinii" au învins clar Steaua, echipa în fata careia giulestenii au pierdut pe propriul stadion. Ionut Mazilu: "A fost un meci bun facut de colegii mei în fata Farului. Cel mai important lucru este victoria pe care am obtinut-o. Aveam mare nevoie de ea. Nu trebuie sa ne intereseze ce face Steaua. Noi trebuie sa ne vedem doar de jocul nostru si sa câstigam fiecare partida. Acum, din punct de vedere medical, sunt bine. Vom vedea daca voi evolua în meciul urmator. Cu Pandurii va fi un meci de Cupa, deci decisiv. Cu Dinamo va fi un meci pe care ne dorim sa-l câstigam. Nu ne sperie Dinamo dupa victoria obtinuta în fata Stelei"
     
      Ionut Mazilu: "Deocamdata nu ne gândim la meciul cu CFR Cluj"
      Ionut Mazilu considera ca CFR Cluj poate fi depasita în clasament de Rapid si spune ca el si colegii sai nu se gândesc înca la partida cu CFR : "CFR este o echipa buna, sunt pe locul doi, însa mai sunt destule etape pâna la finalul campionatului. Deocamdata nu ne gândim la meciul cu ei. Mai sunt destule etape pâna când îi vom întâlni", a spus Mazilu pentru Fanatik.
     
gsp.ro

      Spartanii

      Justin Gafiuc
      La Constanta n-a fost chiar ca la Termopile, dar trupa din Giulesti a avut sîmbata seara ceva din aura luptatorilor spartani condusi de regele Leonidas. Nu 300 de viteji, ci doar 14 vajnici soldati ai balonului rotund, dirijati de Lucescu al II-lea, au fost un exemplu pentru ce se poate reusi chiar si într-o situatie care pare critica, fara iesire. Batalia de pe Litoral a dat cîstig de cauza strategiei aplicate cu sîrguinta, într-un moment vital pentru piscul numit accesul spre Liga Campionilor. Vital pentru ca înfrîngerea suferita de Steaua la Bistrita crea conjunctura pentru o dezlipire de rivalii din Ghencea si mentinerea distantei fata de clujenii lui Bergodi.
     
      Razvan a spus-o franc, fara ocolisuri, la conferinta de presa: "Am jucat de prea multe ori cu echipe care bubuie toate baloanele si se pun cu fundul în poarta. De aceea, am zis ca e bine sa mai fim si noi rezervati în repriza secunda, nu sa ne gîndim doar la spectacol". Într-adevar, dupa un prim mitan debordant, Rapidul a mizat cu tarie pe arma pragmatismului, în special în ultimele 25-30 de minute ale întîlnirii de la Constanta. O miscare favorizata si de golul de 2-1 înscris de Buga imediat dupa pauza, dar si de un adversar fara orizont ofensiv, mizînd aproape exclusiv pe lansarile vitezistului Gurita. Scopul scuza mijloacele, iar Rapidul a aplicat ca la carte axioma care-l mentine în cartile pentru locul secund.
     
      0-1, Badoi (13) * a transformat penaltyul dictat dupa un fault comis de Farmache asupra lui Perja
      1-1, Gurita (22) * a scapat singur cu Apoula, urmare a unei pase de la T. Moldovan, si a înscris lejer
      1-2, Buga (49) * deschis de Zicu, a sutat din interiorul careului în stînga lui Vlas
     
      _-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_
     
      Au spart ghinionul
Rapid a învins Farul în etapa în care Steaua a pierdut la Bistrita. Anul trecut nu reusise. Descatusarea giulestenilor de la finalul meciului de la Constanta a avut si un alt substrat decît cursa pentru locul 2. S-au temut sa nu se repete istoria de anul trecut. În campionatul precedent, tot în aceeasi etapa, Gloria învingea Steaua, iar Radoi si Iacob îsi taiau mîinile de furie în geamuri. Cîteva ore mai tîrziu, stadionul Giulesti vuia, asteptînd ca Rapid sa cîstige si sa ia prima optiune pentru titlu. Stimulati de banii lui Gigi Becali, constantenii în frunte cu George Curca au ferecat poarta, iar visul elevilor lui Lucescu s-a spulberat. Acum ei au tras cu ochiul la înfrîngerea Stelei, apoi au plecat determinati la stadion. "Nu cu Steaua ne batem, ci cu CFR Cluj", declarau prudenti înainte de meci. "Ne-am uitat printre picaturi la stelisti, e bine ca am reusit sa îi lasam la 3 puncte în spate", s-au bucurat bucurestenii la final.
     
      _-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_
     
      Revine doar Sapunaru
Dintre jucatorii care au lipsit la Constanta, Razvan Lucescu îl va putea utiliza la meciul de Cupa cu Pandurii, de joi, doar pe Cristi Sapunaru. Acestuia i-a expirat etapa de suspendare si redevine apt de joc. Mazilu, Lazar, Burdujan si Coman ramîn accidentati. Se încearca recuperarea primilor doi pentru derby-ul cu Dinamo, de pe 22 aprilie.
      "Nu jucam rau, dar pierdem"
Basarab Panduru a oscilat în declaratii la finalul meciului. În prima faza a fost suparat pe jucatorii sai, apoi a recunoscut ca acestia nu au jucat, per ansamblu, deloc rau. "Normal, sînt suparat pe rezultat. Sînt realist, îmi dau seama ca nu au evoluat rau, uneori chiar bine. Dar am luat bataie si sîntem la minus 11 la . Poate daca nu îl oprea arbitrul aiurea pe Gurita, altfel vorbeam acum, dar asta e alta poveste", explica antrenorul Farului, care a recunoscut ca pozitie sa este amenintata în acest moment.
     
      _-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_
     
      Au evitat suspendarea
Rapid era în pericol sa piarda jucatori în perspectiva întîlnirii cu Dinamo, din 22 aprilie, din cauza cartonaselor galbene. Viorel Moldovan, Ganea, Maldarasanu si Perja erau la limita, iar daca ar fi fost avertizati, ratau derby-ul. "Ne gîndim acum la meciul cu Farul, este cel mai important, dar aveti grija si la cartoase. Si asa sîntem putini", au fost pusi în garda acestia înainte de meci. Nici unul dintre ei nu a primit avertismente.
      Nu a fost ofsaid
Farul reclama pe buna dreptate o eroare a asistentului Szabo, care l-a oprit eronat pe Gurita în minutul 58, pe motiv de ofsaid. Constanteanul scapase singur cu Apoula si putea marca. "Li s-a anulat pe nedrept acel atac", a recunoscut la final George Copos.
     
      _-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_
     
      "Conditii nu foarte bune"
Razvan Lucescu a declarat la finalul partidei: "E important sa facem tot ce ne sta în putinta ca, la finalul campionatului, sa ne privim în ochi si sa fim mîndri ca am facut tot ce a fost posibil pentru performanta, în conditiile nu prea bune pe care le-am avut". Antrenorul a precizat ca s-a referit la lotul redus numeric din cauza accidentarilor: "Sîntem foarte putini. Asta ca sa nu se interpreteze vorbele mele".
     
     
spt.ro

fanatik.ro

      "NU NE SPERIE DINAMO"

      Atacantul "alb-visiniilor" a declarat pentru FANATIK ca este recuperat in urma problemelor musculare pe care le-a avut in ultima perioada si ca Dinamo, adversarul din etapa urmatoare, nu il sperie, desi "ciinii" au invins clar Steaua, echipa in fata careia giulestenii au pierdut pe propriul stadion.
     
     Ionut Mazilu:
     "A fost un meci bun facut de colegii mei in fata Farului. Cel mai important lucru este victoria pe care am obtinut-o. Aveam mare nevoie de ea"
     "V-am mai spus, nu trebuie sa ne intereseze ce face Steaua. Noi trebuie sa ne vedem doar de jocul nostru si sa cistigam fiecare partida"
     "CFR este o echipa buna, sint pe locul doi, insa mai sint destule etape pina la finalul campionatului. Deocamdata nu ne gindim la meciul cu ei. Mai sint destule etape pina cind ii vom intilni"
     "Acum, din punct de vedere medical, sint bine. Vom vedea daca voi evolua in meciul urmator. Cu Pandurii va fi un meci de cupa, deci decisiv"
     "Cu Dinamo va fi un meci pe care ne dorim sa-l cistigam. Nu ne sperie Dinamo dupa victoria obtinuta in fata Stelei"
     
onlinesport.ro

      Moldovan se retrage la vara
     
      Atacantul Rapidului, Viorel Moldovan, a declarat, duminica, ca isi va pune ghetele in cui la finalul acestui sezon si va imbratisa o cariera de antrenor "Cariera mea se va incheia la vara. Nu imi mai e usor sa imi gasesc concentrarea la meciuri", a spus jucatorul de 35 de ani.
      Din acest an, Viorel Moldovan este secundul lui Razvan Lucescu la Rapid, dar spune ca nu stie ce se va intampla din vara, atunci cand actualul antrenor va parasti Giulestiul. "Ramane de vazut ce se va intampla la vara. Mi-ar placea sa raman in cadrul clubului, dar asta ramane la latitudinea patronului", a mai declarat acesta.
      Nascut pe 8 august 1972, Viorel Dinu Moldovan a inceput fotbalul la scoala de fotbal Viitorul Bistrita, iar din anul 1990 s-a transferat la Gloria Bistrita, unde a si debutat in prima divizie pe 21 octombrie 1990, in timpul jocului Petrolul – Gloria (1-0). In 1993, Moldovan a fost achizitionat de Dinamo Bucuresti, unde a evoluat timp de doi ani, transferandu-se apoi, pentru 1,5 milioane de dolari, la echipa elvetiana Neuchatel Xamax.
      Dupa un sezon excelent la Xamax, in care a marcat 19 goluri, Moldogol a ajuns la rivala Grasshopers Zurich, unde a castigat atat titlul de campion al Elvetiei cat si titlul de golgeter al campionatului intern din ‘Tara Cantoanelor’ in cei doi ani petrecuti acolo.
      In 1998 s-a transferat in Anglia, la Coventry City, dar nu s-a adaptat si dupa numai sase luni a schimbat echipa, legitimandu-se la echipa turca Fenerbahce Istanbul.
      In 2000, atacantul schimba din nou clubul si tara, semnand cu FC Nantes, unde la primul sezon reuseste sa castige si titlul. Peste trei ani, acesta experimenteaza si semneaza cu arabii de la Al Wahda, dar numai doua meciuri, renuntat si revine la FC Nantes unde ‘explodeaza’ dea dreptul cand a marcat 11 goluri in returul sezonului 2003-04.
      Chiar si asa, la finalul acelui sezon, simte ca nu mai face fata si ajunge la o echipa modesta din Elvetia, Servette Geneva, cu mari probleme financiare. In iarna anului 2005, Servette se retrage din campionat si Moldovan ii surprinde pe toti cand alege sa se intoarca in tara, la Poli Timisoara.
      In Banat ramane pana in februarie 2006, atunci cand se transfera la Rapid Bucuresti pentru 200.000 de dolari, club la care activeaza si astazi.
      Moldovan a jucat 412 meciuri si a marcat 185 de goluri in prima liga pentru echipele la care a fost legitimat astfel :
      Romania (Gloria, Dinamo, Poli Tim, Rapid) – 182 jocuri – 54 goluri
      Elvetia (Neuchatel, Grashoppers, Servette) – 96 j : 66 g
      Anglia (Coventry) – 10j : 1g
      Turcia (Fenerbahce) – 53 j : 33g
      Franta (Nantes) – 69 j – 31 g
      Emiratele Arabe Unite(Al Wahda) – 2j –0g
      Atacantul a evoluat pentru echipa nationala a Romaniei in 70 de meciuri, reusind sa inscrie de 25 de ori.
     
Evenimentul Zilei

      Rapid nu se lasa

      Rapid ramane principala urmaritoare a echipei CFR Cluj, dupa victoria obtinuta sambata la Constanta, cu Farul, scor 2-1.
      La finalul jocului de pe Litoral, antrenorul rapidist Razvan Lucescu era bucuros ca echipa sa are un avans de trei puncte in fata Stelei. "Principala noastra contracandidata la locul doi este chiar Rapid. La finalul campionatului trebuie sa ne privim in ochi si sa putem spune ca am facut tot ce s-a putut", a subliniat Lucescu junior.
     
      LIGA I
      FARUL - RAPID................................................................1-2
      Marcatori: Gurita (22) / Badoi (13 - penalty), Buga (49)
     
      FARUL: Vlas 6 - Farmache 5, I. Barbu 4, Schiopu 5, Maxim 5 (71, Tilinca 5) - Bacila 5 (68, Gerlem 6), Ben Teekloh 5, Otvos 5, M. Nae 5 (46, Pacuraru 5) - Gurita 7, T. Moldovan 5.
      Antrenor: Basarab Panduru.
     
      RAPID: Edel Apoula 5 - M. Constantin 5, Maftei 6, I. Rada 4 - Badoi 7, Maldarasanu 6, N. Grigore 6, Perja 5 - Buga 6 (90, R.Stancu), V. Moldovan 6 (62,Ganea 5), Zicu 7 (72,Dica 5).
      Antrenor: Razvan Lucescu.
     
      Stadion: "Farul"; Spectatori: 6.000; Arbitri: C. Balaj 6 - H. Bochis 6, G. Szabo 4
     
Libertatea

      'Castigam tot'

      La finalul meciului castigat cu 2-1 de catre giulesteni la Constanta, George Copos, patronul Rapidului, s-a declarat multumit si increzator ca echipa lui Razvan Lucescu va castiga toate meciurile de acum incolo.
      'Farul este o echipa buna, insa am reusit sa castigam. Suntem in grafic si mergem sa batem in toate meciurile de acum incolo. Cine e mai bun sa ia locul doi', a spus bosul 'visiniilor'. Copos a mai declarat: 'Puteam invinge cu 3-1 pe Litoral, daca nu rata Dica in final, dar si Farul putea sa egaleze, pentru ca Gurita nu era in ofsaid in minutul 58, cand a scapat singur cu portarul. Oricum, ambele echipe au avut un joc foarte bun'.
     
Gandul


Echipa "Revista presei "RapidFans.RO

 

 
 
     
Site dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...