RapidFans.Ro pagina se incarca
       
 
                   


        REVISTA PRESEI 8 | 9 | 10 iulie 2007

RapidFans.RO
| site al suporterilor rapidisti | FC Rapid Fans . RO
9 iulie 2007 | Meci amical RAPID - FC Naters (Elvetia "1.Liga" ) 4-0 (2-0 la pauza)

    Echipa de start :
Marinescu - Tamandare, Marius Constantin, Rada, Perja - Maldarasanu, Lazar, Grigorie - Burdujan, Mazilu, Dobroiu

Au marcat : Mazilu in min 25 si 51 , M.Constantin min 41 si Raduta min 62



  FC RAPID Bucuresti
• www.fcrapid.ro •
    | Site Oficial | The Official WebSite of the FC Rapid Bucharest | Site Officiel |

Victorie la pas, 4-0, cu FC Naters (Elveția II)


   Formația lui Cristiano Bergodi a disputat în această seară cel de-al doilea joc al stagiului de pregătire din Elveția, întâlnind echipa de "1.Liga" (eșalonul secund elvețian) FC Naters, pe terenul acesteia. Tehnicianul rapidist a început partida cu un "11" (Marinescu - Tamandare, M. Constantin, Rada, Perjă - Măldărășanu, Lazăr, Grigorie - Dobroiu, Mazilu, Burdujan) aproape în totalitate schimbat față de meciul anterior, cu FC Sion, doar doi jucători, Rada și Mazilu (foto dreapta), figurând ca titulari în ambele confruntări. La pauză, scorul era 2-0, după reușitele unui atacant, Mazilu (25), și a unui fundaș, M. Constantin (41). Același Mazilu (51) și tânăra sperantă Lucian Răduță (62) au fixat, în partea a doua, rezultatul final, 4-0 (2-0).

Stafful tehnic a folosit, în repriza a doua, și restul jucătorilor din lot (Mincă, Săpunaru, Petroiu, Maftei, Bozovic, Dică, Grigore, R. Stancu, Cesinha, Buga si Rădută) , cu excepția lui Pierre Boya (menajat după ce a suferit o contractură ușoară), Coman si Edel. "A fost un joc mai lejer, care a completat programul de pregătire, având în vedere faptul că urmează două meciuri mai tari, cu Bastia și Sochaux. Era nevoie și de așa ceva, pentru a forma relații de joc și pentru a da posibilitatea tuturor să intre în teren, să aibă meciuri în picioare", a declarat directorul tehnic Grigore Sichitiu.

DEZINFORMĂRI MARCA "RADIO EREVAN"

festivitate premiere     Cu toate că, imediat după festivitatea de omagiere a jucătorilor rapidiști care au adus, acum patru decenii, primul titlu în Giulești, au mai apărut informații deformate pe această temă, a premierii foștilor noștri jucători, am preferat să nu facem caz, considerând ca importantă realizarea acestei manifestări de suflet. Limitele bunului simț au fost depășite însă cu ocazia apariției unui articol de-a dreptul denigrator, "500 RON și o medalie de tablă", care are tot atâta legătură cu realitatea pe cât au unii "ziariști" cu meseria practicată, menită - nu-i așa? - să informeze cât mai corect opinia publică.

    În primul rând, suma de 500 lei, ce se acreditează a fi fost oferită de George Copos, reprezintă un premiu din partea firmei "Ideal Optic", care a oferit produse oftalmologice, echivalente valorii amintite, fiecărui jucător premiat. Iar, pentru a corecta informația ce aduce cu vechile bancuri de la "Radio Erevan" (ne și mirăm cum de nu s-a spus că Rică și ceilalți au venit, de fapt, cu banii de acasă...), adevărata recompensă financiară a fost de câte 1.500 USD pentru fiecare fostă glorie a Rapidului.

    Că restul recompenselor - de suflet (medalii, tricouri personalizate, postere, diplome de excelență etc) - reprezintă, pentru unii, "tablă" și "copii xerox" nici nu mai merită comentat. Trebuia să "dea bine" cu tonul general al articolului, pigmentat cu o altă minciună grosolană, referitoare - zice-se - la refuzul lui Puiu Ionescu și Nichi Dumitriu de a lua parte la evenimentul emoționant de pe "Giulești", cei doi fiind, în realitate, plecați din țară la ora respectivă.

    Ca să ajungă pe culmile cele mai înalte ale ridicolului, semnatarul rândurilor veninoase caracterizează drept "vrăjeală" masa de la "Crowne Plaza". În fapt, un dineu la care s-au întâlnit actualii jucători cu înaintașii lor celebri, în prezența unor susținători de marcă ai fotbalului rapidist. Dacă și asta o fi fost "vrăjeală", articolul cu pricina ce-o mai fi fost?

FC RAPID BUCUREȘTI
Remiză albă între tehnicieni italieni: FC Sion - Rapid 0-0

Burdujan   Rapid a remizat, 0-0, în această seară, în primul meci de verificare al turneului întreprins în Elveția. Adversara giuleștenilor a fost formația elvețiană FC Sion, participantă, ca și Rapid, în ediția viitoare a Cupei UEFA, aflată însă mult înaintea "alb-vișiniilor" ca nivel de pregătire. De altfel, trupa antrenată de fostul internațional italian Albertino Bigon a susținut cel de-al șaselea meci de pregătire, în timp ce conaționalul lui Bigon, Cristiano Bergodi, și-a condus elevii la doar al doilea joc al perioadei. Sion a întâlnit recent și pe Șahtior Donețk, pe care a condus-o la pauză cu 2-1, dar, după intrarea celorlați jucători din lot, a sfârșit prin a pierde cu 2-4.

Bergodi a început partida în formula Coman - Săpunaru, Maftei, Rada, Bozovic - Dică, Grigore, R. Stancu - Buga, Mazilu, Cesinha, utilizându-i, după odihnă, și pe Edel, Tamandare, M. Constantin, Petroiu, Maldarasanu, Grigorie, Lazăr, Dobroiu, Burdujan și Boya. De remarcat debutul brazilianului Tamandare în tricoul alb-vișiniu și revenirea pe gazon, după aproape nouă luni, a lui Burdujan (foto). Meciul, mult mai spectaculos în prima parte, s-a jucat la Vionnaz pe o căldură sufocantă, acuzată oarecum de rapidiști, care s-au pregătit până acum (la Crans Montana) la o temperatură considerabil mai scăzută.

Directorul tehnic Grigore Sichitiu a caracterizat drept "promițătoare evoluția echipei, aflată la primul joc de pregătire, pentru că cel cu Petrolul a fost doar așa, de încălzire. Asta, comparativ cu elvețienii, care aveau avans mare la pregătire. Eu zic că a fost bine pentru acest moment și remarc, în primul rând, atitudinea echipei. A fost un meci reușit, ținând cont și de cele câte două antrenamente zilnice de până acum, plus diferența de temperatură pe care au fost nevoiți s-o suporte băieții".








De la ora 20.00, al doilea amical, Rapid - FC Naters (Elvetia)

    Trupa lui Cristiano Bergodi dispută astăzi al doilea meci din turneul de pregătire desfășurat în Elveția. Rapidiștii întâlnesc formația de liga a treia, FC Naters (Elvetia). Meciul va începe de la ora 20.00, ora României și veți putea urmări desfășurarea live a partidei pe site-ul nostru. În primul meci din Elveția, giuleștenii au remizat cu Sion, 0 - 0.


    Grigore Sichitiu:
    "Rapid are deja doi mijlocași dreapta, nu cred că-l vom transfera pe Hadji"

    Contactat de Fanatik, directorul tehnic al alb-vișiniilor, Grigore Sichitiu, a declarat că marocanul Hadji, propus de Ladislau Boloni în Giulești, nu are șanse prea mari să ajungă la Rapid, deoarece postul pe care evoluează, cel de mijlocaș dreapta, este acoperit.

    "Nu cred că va veni Youssouf Hadji în Giulești. Eu îl cunosc de cînd evolua la Nancy, dar noi avem deja doi mijlocași dreapta, post pe care evoluează și el. Cu asta sper că s-au terminat toate speculațiile conform cărora oficiali ai Rapidului se vor deplasa în Franța pentru a negocia transferul său", a spus Sichitiu.


Exclusiv / Iencsi la Apollon Limassol

    Fostul căpitan al Rapidului și al Ceahlăului, Adrian Iencsi, a semnat un
contract pe un an, cu drept de prelungire pe încă unul, cu Apollon Limassol, din Cipru.

    "Au arătat un interes serios pentru serviciile mele și sînt încîntat de ce am găsit aici. E excelent, îl am și pe Bogdan Andone lîngă mine, el joacă de patru ani la Apollon. Vreau să cîștig campionatul cu noua mea echipă și să demonstrez că Adrian Iencsi e încă fotbalist", a mărturisit fostul internațional. (George Ioniță)


Grigore Sichitiu: "Dacă pleacă Edel, va veni Andrade"

    Directorul tehnic al giuleștenilor, Grigore Sichitiu, a declarat pentru Fanatik că dacă Edel Apoula va pleca în străinătate, camerunezul va fi înlocuit cu un portar brazilian, pe numele său Elinton Andrade.

"Există varianta ca Edel să plece în străinătate. Dacă acest lucru se va întîmpla, va veni Andrade. Un lucru important este că Andrade este un jucător comunitar. Îl știu bine, a jucat și în Italia, la Ascoli. Rămîne să vedem dacă va veni și dacă domnul Bergodi îl va păstra în lot", a spus Sichitiu.

Elinton Sanchotene Andrade

Data nașterii: 30.03.1979
Cetățenie: braziliano-portugheză
Greutate: 85 kg
Înălțime: 190 cm

Cluburi la care a activat:

1998-2000 Centrul de Fotbal Zico (Brazilia)
2003 Flamengo (Brazilia)
2003 Rio Claro (Brazlia)
2004 Bangu Atlético (Brazilia)
2004 Fluminense (Brazil)
2005 Vasco da Gama (Brazil)
2006 Ascoli (Italy)
2007 Duque de Caxias (Brazlia)

Dinu Gheorghe l-a "săpat" pe Dani Coman

    Dinu Gheorghe crede că oficialii Rapidului ar putea să manifeste o anumită înțelegere în ceea ce privește transferul lui Dani Coman, însă recunoaște că portarul giuleștean este un jucător la care nimeni nu ar renunța prea ușor:
    "Dacă aș avea 2,5 milioane de euro la dispoziție, l-aș lua imediat pe Dani Coman, pentru că el este un jucător senzațional. Din păcate, chiar eu i-am făcut actualul contract, cînd eram acolo, așa că este greu să plece. Poate va găsi înțelegere la Rapid, pentru a putea pleca, însă, pînă la urmă, e posibil să primească salariul pe care îl merită și va rămîne acolo. Rapid nu ar trebui să îl piardă pe Coman", e de părere președintele Brașovului. sursa: Umbra


Dinu Gheorghe: "Nu mă voi întoarce niciodată la Rapid.
Copos e pe viață acolo și nu mai pot colabora cu el"

    Fostul președinte al alb-vișiniilor a mărturisit că nu mai poate lucra niciodată cu un om ca George Copos. Artizan la cele mai mari performanțe din istoria Rapidului, fostul oficial al alb-vișiniilor, Dinu Gheorghe, a reușit să îl sufle pe Răzvan Lucescu giuleștenilor, în această vară, arătînd încă o dată Rapidului ce a pierdut anul trecut. Acum, Vamă e diplomat și vorbește despre situația de la Rapid în cei mai frumoși termeni: "Eu cred că Bergodi este o soluție foarte bună pentru echipă. Oricărui antrenor i-ar fi fost greu după plecarea lui Răzvan, iar Bergodi este foarte bun. Vă spun eu cum se va calma situația la Rapid: dacă echipa cîștigă primele patru-cinci meciuri, lucrurile se vor liniști. Rezultatele țin pe oricine în viață, iar eu știu bine că George a băgat foarte mulți bani la Rapid și va rămîne mereu acolo".
   
    Din acest motiv, actualul președinte al Brașovului exclude o eventuală revenire în Giulești, chiar și peste cîțiva ani: "Nu mă voi intoarce niciodată la Rapid, pentru că George Copos va fi toată viața acolo. Nu cred că se pune problema să renunțe vreodată la acest club. Acum, cred că v-am spus și motivul pentru care am plecat. Eu aș fi vrut să rămîn, dar nu se mai putea sta".
   
    După șase luni grele în Divizia B, Dinu Gheorghe spune că are mult mai multă experiență și că va fi mai pregătit în acest an.
   
    "Eu trecusem peste etapa Divizia B și probabil că aveam nevoie de acest lucru. Prima ligă e tort de ciocolată pe lîngă ce se întîmplă aici, însă sezonul acesta nu voi mai repeta greșelile din primele șase luni la Brașov. Noi avem o serie grea, însă trebuie neapărat să promovăm. Nu ne vom bate cu granzii din primul an, ei sînt la categoria grea, noi o să fim la semigrea. După aceea, nu se știe ce va urma", a spus Vamă pentru Umbra.


"Lasati-ne sa ne pregatim pentru ... Supercupa"

    "Lasati-ne sa ne pregatim pentru ... Supercupa", spun rapidistii, care vor sa vorbeasca numai pe teren. Giulestenii nu mai vor sa dea drept la replica declaratiilor venite de la Steaua si Dinamo si se gîndesc doar la duelul din Supercupa României cu Dinamo.
Rapid si Dinamo vor disputa Supercupa României pe data de 25 iulie. Partida va fi gazduita de Stadionul National din Complexul Sportiv "Lia Manoliu".
sursa: RTV


Mircea Lucescu crede ca fanii l-au fluierat pe Copos pentru ca nu l-a pastrat pe Razvan

    Mircea Lucescu a declarat pentru Stirile Sportive de la Antena 1 ca fanii l-au înjurat pe patronul Copos la partida amicala cu Petrolul Ploiesti pentru ca l-a lasat pe fiul sau, Razvan, sa plece. Lucescu senior este convins ca principalul actionar din Giulesti nu va renunta la Rapid:
    "Copos nu va renunta la Rapid. E viata lui, e jucaria lui, e investitia lui, a facut foarte mult pentru echipa. Parerea mea e ca a gresit foarte mult cu Razvan, un astfel de om foarte pasionat si preocupat de meseria lui si de relatiile cu ceilalti, cînd îl ai în mîna nu trebuie sa-i mai dai drumul. E în regula sa schimbi jucatorii, dar nu schimbi antrenorul."
Lucescu senior nu este foarte încîntat nici de alegerea fiului sau de a antrena echipa de liga a II-a, FC Brasov, dar încearca sa-l înteleaga pe Razvan.


  Rapid are un nou portar: Cristi Sapunaru s-a reprofilat

    Desi conducerea Rapidului nici nu vrea sa auda de plecarea lui Dani Coman din Giulesti, portarul giulestenilor înca mai spera sa gaseasca întelegere si sa se transfere în Spania, la Levante. Suporterii alb-visiniilor pot sta însa linistiti. Rapid a gasit înlocuitor pentru Coman în persoana fundasului Cristian Sapunaru. Dornic sa-si ajute echipa, fundasul i-a luat manusile titularului buturilor rapidiste si a intrat în poarta pentru a-si etala reflexele. Si n-a aparat deloc rau, plonjoanele lui fiind apreciate chiar de Coman.


Sichitiu:
"Meciurile amicale îi vor oferi posibilitatea lui Bergodi sa aleaga cel mai bun "11" "

    Directorul tehnic al Rapidului, Grigore Sichitiu, a declarat la finalul partidei amicale Rapid - FC Sion, din cadrul turneului de pregatire din Elvetia, ca stafful rapidist este multumit de rezultat si ca aceste partide de verificare îl vor ajuta pe Bergodi sa aleaga cel mai bun "11":
    "Suntem multumiti de rezultat, pentru ca noi suntem la primul meci dupa doar doua zile de antrenamente, iar adversarii erau la meciul 7; este vorba de o echipa buna, fiind si ei calificati în cupele europene. Bergodi a folosit toti jucatorii, doar Bozovici a fost integralist. Aceste meciuri sunt foarte importante, antrenorul este nou si trebuie sa cunoasca foarte bine jucatorii pentru a-i integra în noul sistem. Aceste jocuri îi vor oferi posibilitatea sa aleaga cel mai bun 11 pentru campionat", a spus Sichitiu.


Sichitiu:
"Mai sunt câteva detalii de clarificat, dar de plecarea lui Coman nu se pune problema"

    Directorul tehnic al Rapidului, Grigore Sichitiu, spune că aproape l-a convins pe Dani Coman să renunțe la gândul plecării. Sichitiu a mai adăugat că mai sunt cîteva detalii de pus la punct în legătură cu goalkeeperul giuleștean, dar că nu se pune problema plecării acestuia:

    "Dani Coman este pentru noi în acest moment prea important. I-am explicat și cred că a înțeles că nu putem să renunțăm la el. Îmi pare rău, avea o șansă, dar să înlocuiești un portar de echipa națională este prea greu. A rămas să continuăm discuțiile, mai sunt câteva detalii de clarificat, dar de plecare nu se pune problema."

Cristiano Bergodi:
"În fotbal e ca în Formula 1: nu e suficient să fii mai bine plasat la start"

    Cristiano Bergodi crede că Dinamo este favorită la cîștigarea titlului în noul sezon, însă avertizează că în fotbal este ca în Formula 1 "să fii mai bine plasat nu e suficient":

"Dinamo e favorită în mod clar, pentru ceea ce a făcut anul trecut, pentru că a continuat să se întărească și acum. E ca în Formula 1, Dinamo pleacă din pole-position, pe urmă vin Steaua, Rapid și CFR Cluj. Dar să fii mai bine plasat la start nu e suficient. Pentru Dinamo va fi o stagiune mult mai grea cea trecută. E dificil să păstrezi primul loc, să confirmi așteptările tot mai mari" , a spus tehnicianul rapidist.


L-au refuzat pe Hadji

    Rapidiștilor le-a fost propus un fotbalist marocan, mijlocașul Youssouf Hadji, pe care au refuzat însă să-l transfere. Africanul a ajuns în atenția giuleștenilor prin intermediul lui Ladislau Boloni, care l-a recomandat. Hadji nu a fost adus pentru că staff-ul tehnic al alb-vișiniilor a considerat că "avem trei soluții pentru postul lui, mijlocaș central dreapta". Variantele pentru acea poziție sînt acum Grigorie, Măldărășanu și Emil Dică.


Sichitiu:
"Putem fi iarăși echipa care se va lupta pentru primele locuri"

    Grigore Sichitiu este încrezător în forța Rapidului de a se bate în acest an la titlu și spune că formația giuleșteană va face tot posibilul să recupereze pierderile avute prin plecarea mai multor jucători:

      "Imi exprim încrederea în forța colectivului, noi am adus 4 jucători și am pierdut 5. Cred că e posibil să recuperăm pierderile. Cred că în acest an putem fi iarăși echipa care se va lupta pentru primele locuri" , a spus Sichitiu.




Echipa Rapidului pentru amicalul cu FC Naters (Elvetia)

    Rapid disputa astazi, ora 20.30, al doilea amical din stagiul de pregatire din Elvetia cu formatia FC Naters (Elvetia) (liga a treia elvetiana).
    Tehnicianul Cristiano Bergodi va trimite în teren urmatoarea formula de echipa: Marinescu – Tamandare, M. Constantin, Rada, Perja - Maldarasanu, C. Lazar, St. Grigorie – Dobroiu, Mazilu, Burdujan.
    Tehnicianul italian va rula dupa pauza tot lotul de jucatori.


“Sa batem Dinamo!”

OPTIMIST Italianul Bergodi priveste cu încredere partida cu Dinamo, care va da startul viitorului sezon.       Tehnicianul italian Cristiano Bergodi crede ca o victorie în meciul de deschidere a sezonului, din Supercupa României, ar reprezenta un start perfect.
      Fostul lazial considera ca rezultatul partidei de pe 25 iulie este unul care poate cântari foarte mult în desfasurarea ulterioara a campionatului pentru Rapid.
      “Supercupa cu Dinamo este foarte importanta pentru noi. Daca începem sezonul cu un trofeu, va fi foarte bine pentru jucatori, pentru moralul nostru, iar entuziasmul va fi altul. Sper într-un rezultat remarcabil în partida cu campioana României”, a spus Bergodi. Referindu-se la atmosfera din sânul echipei pâna în acest moment, antrenorul giulestenilor s-a declarat multumit de cum raspund la comenzi elevii sai în cantonamentul de la Crans Montana. “Sunt foarte receptivi la indicatiile mele, ma întreaba de fiecare data daca nu înteleg ceva, iar Renzo este cel care ne face comunicarea mai simpla. Trebuie sa avem putina rabdare, pentru ca nu sunt decât de 20 de zile la echipa. Stiu ca Rapid e o formatie de top, unde sunt cerute rezultate imediate, însa e nevoie de timp pentru a ne cristaliza în sistemul 4-3-3, dorit de mine. Jucatorii sunt foarte receptivi la ideile mele si la modulul propus si cred ca pâna la ora partidei cu Dinamo toate inadvertentele vor fi puse la punct”, a declarat italianul.


Edel va pleca în strainatate

      Atunci când a venit vorba despre postul de portar, Cristiano Bergodi a fost foarte categoric în privinta despartirii de Coman. “Vor fi probleme mari daca Dani Coman va pleca, însa cu siguranta el va ramâne la Rapid. Stiu însa de la conducerea clubului ca Edel are o oferta din strainatate si ne vom desparti. In acest caz îmi trebuie un alt goalkeeper de valoare pentru a-l seconda pe Dani (n.r. - foarte probabil un brazilian, Andrade). Marinescu si Minca sunt doi jucatori tineri, care lucreaza foarte bine la antrenamente, însa îmi va fi greu sa ma bazez pe ei în bataliile importante care urmeaza. Se stie ce probleme au avut acestia în campionatul trecut. In eventualitatea unei accidentari nefericite a titularului am fi descoperiti”, a încheiat fostul lazial.


“E mai bine ca nu ne baga în seama”

Ionut Rada       INTERVIU / IONUT RADA
      Fundasul rapidist este multumit de faptul ca echipa sa este considerata outsider în lupta pentru titlu.
      Totodata, Rada (foto) a declarat ca nu va avea nicio problema sa se integreze în sistemul 4-3-3 pe care l-a impus antrenorul italian Cristiano Bergodi.

      Te-ai acomodat în noul sistem impus de Cristiano Bergodi?
      Eu am mai jucat în modulul cu patru fundasi pe vremea când eram la FC National. Nu cred ca vor fi probleme, sunt sigur ca pâna la primul joc oficial vom fi pregatiti suta la suta.

      Cum decurg antrenamentele cu Bergodi?
      Foarte bine, lucram mai mult tehnico-tactic, în rest totul este ok. S-a vazut în meciul cu FC Sion o îmbunatatire a relatiilor de joc. Daca în partida cu Petrolul nu prea ne-am înteles, acum lucrurile au stat altfel.

      Cum te întelegi cu noii tai colegi?
      Destul de bine, sunt alaturi de ei ca sa-i ajut sa se integreze cât mai repede. Este necesar sa refacem grupul sa redevenim o familie, cum eram în urma cu doi ani. Rapid nu este considerata în acest sezon favorita la primele doua locuri ale campionatului...
      Este mai bine ca nu ne baga nimeni în seama, vom vedea pe teren cine este cea mai buna echipa din tara. Sezonul va fi unul foarte greu si mai ales unul foarte disputat, iar la final va avea câstig de cauza formatia care va face cele mai putine greseli.

      Este Rapid în stare sa câstige campionatul?
      Da. Eu sunt încrezator ca putem sa terminam pe primul loc, pentru ca avem o echipa puternica. Noi nu ne facem mari probleme ca Steaua, Dinamo si CFR Cluj s-au întarit, vom vedea în meciurile directe cine are cel mai bun lot.

      Primul joc împotriva campioanei. Aveti sanse sa câstigati o noua Supercupa?
      Da. Este un joc foarte important si ne dorim enorm sa mai cucerim un trofeu. Daca vom câstiga partida cu Dinamo, moralul nostru va fi unul foarte bun pentru începutul de sezon.


Multumit de achizitii

      ANALIZA  -   Cristiano Bergodi a facut o scurta caracterizare a nou-venitilor dupa primul amical din cantonamentul elvetian.

Tehnicianul italian s-a declarat multumit de prestatia celor cinci achizitii din meciul cu FC Sion, scor 0-0, fiind totodata satisfacut de toti fotbalistii, în conditiile în care s-au efectuat doua antrenamente înaintea partidei.

Vladimir Bozovic

“Mi-a placut mult, inepuizabil si foarte rezistent la efort. A jucat doua meciuri integrale consecutive si s-a comportat foarte bine. Perja este cealalta solutie pentru acest post, însa Danut vine dupa o accidentare”.

Marcos Tamandare

“Este în urma cu pregatirea fizica pentru ca el a venit doar de trei zile la antrenamente. Este ambitios, are vointa, însa are nevoie de antrenamente în picioare pentru a creste calitativ în joc, de aceea a evoluat doar 20 de minute cu Sion”.

Stefan Grigorie

“L-am introdus în repriza secunda în locul lui Romeo Stancu. El are nevoie de timp pentru a se integra în sistemul 4-3-3 si a efectua si faza de aparare. El a fost obisnuit sa joace mijlocas ofensiv, iar acum trebuie sa se adapteze la acest modul. Problema sa este ca nu a evoluat în ultimul timp la Timisoara si nu are jocuri în picioare”.

Pierre Boya

“Este un jucator care protejeaza bine balonul si foarte tare fizic pe picioare. A evoluat timp de 30 de minute cu Sion, este un fotbalist important pentru mine care se va lupta cu Mazilu pentru un loc de titular în centrul ofensivei”.

Cesinha

“A jucat foarte bine cu Sion, este un fotbalist pe care ma pot baza în noul sezon. Pe postul sau îl mai am si pe Lucian Burdujan, care de asemenea mi-a placut cum s-a miscat pâna acum”.




Sfaturi de la stelistul Emeghara

    Pierre Boya recunoaște că informațiile despre România i le-a furnizat rivalul Emeghara. Jucătorul pe care Rapid a plătit 300.000 de euro lui Partizan Belgrad, Pierre Boya, spune că e pregătit să lupte pentru titlu în Liga I și știe care-i vor fi adversarele: "Steaua și Dinamo". Destul de stingher printre noii coechipieri, camerunezul a mărturisit că știe fotbalul românesc mai ales din sfaturile pe care le-a primit de la conaționalul său Emeghara, de la Steaua.
   
    - Pierre, cum ți s-a părut Rapidul în meciul cu Sion?
    - O echipă determinată. E bine că s-a jucat cu atîta ambiție într-un meci amical, pentru că sigur o să fim și mai montați în partidele oficiale. Sîntem în creștere în perioada asta și cred că vom ajunge la un nivel foarte bun înainte de Supercupă și de meciurile din campionat.
   
    - Tu cum te simți la noua ta echipă?
    - Abia acum încep să-mi cunosc colegii. E normal, pentru că n-am venit de multă vreme și schimbarea clubului necesită un timp de adaptare. Dar fac eforturi pentru că e în interesul meu să mă acomodez cît mai rapid.
   
    - Ce impresie ți-a făcut fotbalul românesc?
    - Știu doar de Dinamo și de Steaua. Prima e echipa campioană, iar cea de-a doua îl are pe prietenul meu Emeghara. Sînt rivalele noastre și abia aștept meciurile contra lor.
   
    - Ce ți-a zis Emeghara despre Liga I?
    - Mi-a spus că e un fotbal dificil, dar spectaculos. M-a încurajat.
   
    Azi al doilea amical
    Rapidiștii vor disputa astăzi al doilea joc în Elveția. În loc de Lausanne, așa cum era stabilit inițial, vor întîlni o formație de liga a treia din Țara Cantoanelor. Miercuri și sîmbătă sînt programate cele mai tari jocuri ale stagiului, cu Bastia și apoi cu Sochaux. "Meciul cu Șahtior, care era de asemenea programat, a picat pentru că s-a schimbat agenția care ne-a organizat turneul și ne-au propus alt program", a explicat Grigore Sichitiu.
   
    Marius Constantin și Lazăr, rezerve
    Bergodi a oferit două surprize prin formula de echipă pe care a trimis-o pe teren contra lui Sion: Marius Constantin și Costin Lazăr au început ca rezerve. Primului i-a fost preferat Rada, iar în locul lui Lazăr a jucat Perjă. Un alt titular obișnuit din sezonul trecut, Măldărășanu, a fost introdus doar pe final, pe postul lui, de mijlocaș central dreapta, fiind preferat Emil Dică și, apoi, Ștefan Grigorie.
   
    S-au plîns de teren
    Rapidiștii au avut probleme din cauza suprafeței pe care s-a disputat jocul cu FC Sion. "A fost moale și iarba era mare", au explicat jucătorii. Meciul s-a jucat la Vionnez, o mică localitate apropiată de Sion, echipă care a fost susținută contra giuleștenilor de cîteva sute de suporteri, care chiar au protestat de cîteva ori la decizii ale arbitrului elvețian. Sion va juca în Cupa UEFA în sezonul viitor și amicalul cu Rapid a fost al șaptelea al elvețienilor înaintea noii stagiuni.
   
    Buga stingher
    Chiar dacă Mazilu credea că "fundașii or să aibă probleme în sistemul 4-3-3, pentru că noi, atacanții, am jucat tot trei și înainte, cu Răzvan", meciul de sîmbătă l-a contrazis. Dacă Cesinha a părut obișnuit în partea dreaptă, Mugurel Buga i-a atras atenția de cîteva ori lui Bergodi, care i-a cerut să migreze mai aproape de tușă.
   
      Murați
    Antrenamentul de refacere după jocul cu Sion, programat de Cristiano Bergodi pentru ieri dimineață, s-a desfășurat pe o vreme foarte urîtă. Giuleștenii au plecat de la hotel pe soare și o temperatură de 25 de grade, dar s-au pregătit pe frig și ploaie. Rafalele au început chiar cînd fotbaliștii au ajuns la terenul de antrenament. Bergodi a ținut o scurtă ședință în care a analizat meciul cu Sion, după care jucătorii au făcut un antrenament ușor.


Surpriza "Sisi"

    Brazilianul Cesinha a fost unul dintre cei mai buni de pe teren contra lui Sion. Primul meci tare pentru străinii Rapidului. Doar Cesinha și Bozovici au început ca titulari, iar Boya și Tamandare au intrat pe final. Cesinha a fost cel mai bun dintre stranierii giuleștenilor. A jucat atacant dreapta și rareori a fost nevoie ca Bergodi să intervină să-l corecteze, ba chiar italianul l-a lăudat în cîteva rînduri. "Superbă pasă!" sau "Hai, Sisi, caută-l pe Mazilu!", au fost reacțiile italianului.
   
    Singura problemă vizibilă în jocul sud-americanului: deficiențele de comunicare. Se înțelege destul de greu cu colegii, asta și pentru că a fost transferat recent și încă nu e familiarizat cu coechipierii. Edificator e faptul că nici nu-i știe încă pe toți după nume.
   
    Muntenegreanul Vladimir Bozovici a fost păstrat de Bergodi pe teren pînă la final pe partea stîngă a apărării. A arătat disponibilitate la efort, tehnică bună, dar a greșit în cîteva rînduri, fiind prins avansat de atacurile elvețienilor. La o astfel de fază s-a creat cea mai mare ocazie din prima repriză, salvată greu de Coman, în situație de unu la unu cu un adversar. Bergodi a sesizat apetitul ofensiv al lui Bozovici și l-a atenționat de cîteva ori: "Bozo, joci fundaș!".
   
    Boya și Tamandare au evoluat destul de puțin. Primul a impresionat prin forță, dar pare mai puțin mobil, iar brazilianul a fost menajat pentru că l-au bătut ghetele și chiar a fost scos din antrenament din această cauză cu o seară înainte.
   
    "Cesinha e un fotbalist de calitate și timpul va rezolva și deficiențele de acomodare pe care le are acum la Rapid"
    Cristiano Bergodi


"Îl lăsăm să nu plece!"

    Copos spune că e decis să nu îl piardă pe Coman. George Copos este decis să facă tot ce e necesar ca Dani Coman să rămînă la Rapid. Din punctul de vedere al portarului, acest lucru înseamnă mărirea salariului.
   
    "Îl lăsăm să nu plece!", glumește George Copos cînd comentează ceea ce intenționează să facă în cazul lui Coman. Cu toate acestea, situația nu e mult schimbată față de zilele trecute. Pînă ieri, oferta Rapidului, 150.000 de euro pe an, nu se modificase, ceea ce e destul de departe de pretențiile lui Coman. Internaționalul rapidist urma să aibă aseară o ultimă discuție cu Grigore Sichitiu în cantonamentul de la Crans Montana, după ce acesta din urmă va fi vorbit cu George Copos.
   
    Patronul rapidist nu exclude chiar ideea de a merge în Elveția să rezolve problema. "S-ar putea să ajung acolo, să văd și ultimele meciuri. Am semnale pozitive de la echipă și înțeleg că lucrurile merg pe un făgaș bun, ținînd cont și de toate schimbările din această vară", a mai spus Copos.
   
    Copos nu vrea să vorbească despre suma oferită lui Coman: "Speculați cît vreți, nu intru în acest joc"


Legat de poarta

    Rapid nu-si poate permite sa-l piarda pe Dani Coman, dar, din ce spun sefii lui, nu-si permite nici sa-l tina. Oare?

    Nu-l poate pierde în conditiile în care rivalele din campionat stau mult mai confortabil în materie de portari. Steaua îi are pe Cernea si Vîtca, iar Dinamo pe Lobont. Sa te bazezi numai pe Minca si Edel ar însemna sa-ti dai foc nu numai la valizele de Cupa UEFA, ci si la desagii de Liga 1. Ce înseamna Rapidul fara Coman s-a vazut în retur, cît a fost accidentat: un tanc cu senile de portelan. Nu încape discutie aici, nu e o chestiune de cenaclu proletcultist. E o chestiune de bani si, mai mult, de status. Nu-i poti da lui Coman un salariu ca-n Primera, OK, dar îl poti plati mai bine decît pe Boya sau Cesinha. E un minimum de consideratie. Si un prim pas spre negociere.

    Negociere? Copos a dat ordin sa fie tinut Coman la echipa, fara sa specifice prin ce metode: lanturi, catuse, superglue. Numai un angajator trecut prin scoala de partid îsi poate închipui ca asa îti fidelizezi angajatii. Cu interdictii de plecare din tara. Hello, tovarasi! Sîntem în 2007, nu 1907. Nu mai legam portarii de glie. Dar poate domnu' finantator are alte fantezii.

    Rapid nu-si poate face planuri fara Coman. Dar Coman îsi poate planui cariera independent de Rapid. E privilegiul lui, cîstigat pe brînci si plonjoane. Privilegiul profesionistului. Loialitatea fata de sine, fata de ce poate si ce vrea, trece înaintea loialitatii fata de o echipa sau alta. Asta e prima porunca pentru un jucator de valoare. Si tocmai asta nu înteleg sefii din Grant.

    Nu înteleg ca nu se afla în pozitie de forta. Mai ales de cînd nu-l mai au pe Razvan pe banca. Acum, gata, s-a rupt vraja centripeta. Plecarea lui Lucescu jr. a declansat o forta centrifuga, care ameninta sa destrame grupul sau sa-l subtieze, în orice caz, sa-i dilueze vointa si concentrarea. Nu prezenta distanta a lui Bergodi, nu bacsisurile la salariu, nu negocierile cu degetele-n usa vor tine echipa unita.

    Ci o lectura corecta, pragmatica a semnalelor de alarma numite Buga, Maldarasanu, Coman. Trebuie sa lase loc de discutii, nu numai de presiuni. Si musai sa plateasca, daca nu vor sa condamne la faliment valoric. Trebuie sa accepte ca exista pe lume fericire mai mare decît devotamentul fata de un patron ingrat. Si ca exista o întrebuintare mai buna pentru banii de-acasa decît sa-i aduci la club.oman la echipa, fara sa specifice prin ce metode: lanturi, catuse, superglue.


Bergodi, plusuri si nedumeriri

    Au patruns cu o strîngere de inima în era post-Lucescu, prietenul lor. Dupa trei saptamîni se uita la Bergodi cu surprindere. Atmosfera de la antrenamente nu doar ca nu s-a deteriorat, dar a devenit si mai amicala. Dupa o viziune conservatoare, chiar prea deschisa, cu prea multe glume.

    Al doilea soc. Fata toleranta a lui Bergodi s-a schimbat la meci. Pe timpul primului joc amical, egalul cu Sion, antrenorul si-a apostrofat elevii si i-a tinut sub o presiune pe care nu o asteptau de la bunul lor sef.

    La pauza, l-a luat deoparte pe Grigore si i-a tinut, cu o voce grea, un discurs de cinci minute. În italiana. Jucatorul întelegea, dar nu tot. Cînd secundul Rada si-a dat seama ca Grigore pierde bucati importante, a intervenit: "Îti spune sa joci tot timpul. Chiar daca esti mijlocas la închidere, trebuie sa stai în joc si cînd avem noi mingea, nu doar cînd ataca ei!".


    Deviere.     Impresionat de brazilianul Cesinha, Bergodi a spus ca-l asteapta sa-si rezolve problemele de comunicare. O mai poate spune înca o data, pentru el. Desi rupe româneste, Bergodi refuza sa vorbeasca, "ca sa nu fac dezacorduri si sa nu fiu înteles gresit". Dar una e sa tii la acuratete cînd comunici public si alta e sa primeze argumente gramaticale cînd vorbesti cu propriii jucatori. "Limba universala a fotbalului", cum îi place lui Bergodi sa spuna, are o calitate esentiala: este eficienta, nu academica.


Bergodi urăște străzile

    Cristiano Bergodi e de doi ani în România și știe deja ce îi displace la București: "Străzile!". "Cînd am venit prima dată, mi-a plăcut că am fost de la aeroport pînă în cartierul Cotroceni pe un bulevard larg. La Roma străzile sînt mai înguste. Dar în București starea drumurilor e totuși una proastă, asta nu-mi place".


Neutri

     Rapidiștii au fost egalii elvețienilor de la Sion. Bozovici și Cesinha au fost singurele noutăți ale Rapidului care au început pe teren meciul cu Sion, locul 3 în prima ligă elvețiană. Bergodi a arătat că e consecvent și a păstrat sistemul folosit contra Petrolului, 4-3-3, dar a operat unele modificări. A schimbat și tot atacul, ieri preferîndu-i pe Buga, Mazilu și Cesinha, deci fără Boya și fără tinerii Dobroiu și Răduță.
     Giuleștenii au dominat prima parte, au păstrat mingea mai mult în fața unor elvețieni foarte agresivi și și-au creeat cea mai mare ocazie din prima repriză: Dică a șutat de la 16 metri, portarul a respins în față, iar arbitrul l-a oprit greșit pe Mazilu pentru fault, într-o situație în care rapidistul ajunsese la minge înaintea goalkeeperului advers.
     După o jumătate de oră, Nicolae Grigore a mai avut două ocazii bune, apoi Buga a trimis un pic pe lîngă poartă de la marginea careului. În finalul primei reprize, Cesinha i-a smuls laude lui Bergodi cu o pasă cu exteriorul, însă Mazilu era în ofsaid. Coman a avut o singură intervenție în prima parte, decisivă: a ieșit excelent și a blocat un adversar scăpat singur în careu, lateral stînga.
    Partea a doua a mai adus multe schimbări și doar o șansă importantă pentru alb-vișinii, după o acțiune excelentă a tînărului Dobroiu, al cărui șut a fost blocat greu de portar. Elvețienii au ratat cîteva oportunități, dintre care una foarte mare în final, în urma unei bîlbe a defensivei giuleștene. A fost al doilea joc al lui Bergodi, mai sînt patru pînă la primul derby, cu Dinamo, din Supercupa României (25 iulie).

Rapid - Sion 0-0
Rapid: D. Coman - Săpunaru, Maftei, I. Rada, Bozovici - E. Dică, N. Grigore, R. Stancu - Buga, Mazilu, Cesinha. Antrenor Cristiano Bergodi. Au mai jucat: Apoula, M. Constantin, Grigorie, C. Lazăr, Burdujan, Dobroiu, Boya, Tamandare


"Dinamo e favorită"

     În viziunea lui Bergodi, "cîinii" au prima șansă la titlu: "Dar e ca în Formula 1, să pleci dintr-o poziție mai bună nu înseamnă totul". Răbdare, timp pentru construcția unei noi echipe.
    Cristiano Bergodi are nevoie de toate, dar e conștient că n-o să le obțină: "Avem obiective clare, trebuie să prindem primele două locuri. Rapid e un club mare, nu se acceptă altceva". Deocamdată încearcă să-i integreze pe jucătorii abia sosiți și să obișnuiască echipa cu noul sistem de joc. Înaintea amicalului de ieri, cu Sion, împreună cu Renzo Rossi și Marian Rada, Bergodi a umplut cîteva pagini cu modele de așezări la fazele fixe.

- Domnule Bergodi, cum vi se par jucătorii noi?
- De calitate, și ca fotbaliști, și ca oameni. Numai că au sosit patru străini și cînd schimbi și țara, și fotbalul, îți trebuie o perioadă de acomodare. Nici comunicarea nu este ușoară, pentru ei vorbesc limbi diferite. Dar se vor integra. Boya, Bozovici, Cesinha și Tamandare nu sînt străini de mîna a doua, cum s-a mai spus. Și portughezii de la CFR Cluj au fost priviți cu circumspecție și ați văzut ce rezultate au obținut sezonul trecut.

- Cînd ați semnat cu Rapid, ați condiționat întărirea echipei. Aveți acum lotul dorit?
- S-ar putea să mai facem achiziții, dar asta e treaba conducerii. Nu sînt eu cel care să vorbească primul că va veni x sau y.

"N-am idei fixe"
- Sînteți adeptul sistemului 4-3-3 în orice condiții. Cu Rapid puteți juca așa?
- Eu nu am idei fixe. Această așezare mi-a adus rezultate la Cluj. Dar dacă voi constata că nu e potrivită la Rapid, schimbăm. Primele 4-5 meciuri o să evoluăm așa, pentru că dacă schimbi sistemul de la un meci la altul, riști să-ți bulversezi echipa.

- Hagi s-a plîns că a avut adversari prea tari de la început. Ai Rapidului cum sînt?
- Sînt perfect de acord cu Hagi aici! După ce faci doar antrenamente, și încă unele mai tari, cu jucători noi în echipă, și dai peste niște echipe puternice, poți să pierzi. Apare neîncrederea. Nici adversarele noastre nu sînt modeste, sînt potrivite, cred.

Nu acceptă plecarea lui Coman
- Coman vrea să plece. Acceptați cedarea lui?
- Sub nici o formă! Îl înțeleg perfect pe băiat, credeți-mă, are o ofertă din Spania, își dorește să joace într-un campionat mai puternic! Dar unde să mai găsim noi un portar de valoarea lui? Coman e foarte important pentru Rapid și mai e foarte puțin timp pînă la startul sezonului.

- Jucătorii tineri pe care i-ați promovat pot fi soluții?
- Dobroiu n-a fost deloc alături de prima echipă. Și el, și Răduță sînt talentați, trebuie doar să-i obișnuim cu rigorile profesionismul. Vor crește și pot deveni soluții foarte bune.

- Are vreo favorită Liga I?
- Dinamo! E favorită în mod clar, pentru ceea ce a făcut anul trecut, pentru că a continuat să se întărească și acum. E ca în Formula 1, Dinamo pleacă din pole-position, pe urmă vin Steaua, Rapid și CFR Cluj. Dar să fii mai bine plasat la start nu e suficient. Pentru Dinamo va fi o stagiune mult mai grea cea trecută. E dificil să păstrezi primul loc, să confirmi așteptările tot mai mari.

- Vali Năstase a revenit la Dinamo de la Ascoli și a zis că roș-albii sînt de primele cinci echipe în Italia. Rapid de ce nivel ar fi în Serie A?
- Chiar nu pot face o astfel de comparație. Fotbalul italian are totuși un nivel foarte ridicat, nu trebuie să omitem asta. E greu să spui unde s-ar încadra Rapid sau Dinamo.

"Nu mi-e teamă sub nici o formă. Am încredere în mine și în muncă, în ceea ce fac zi de zi. În plus, lotul a rămas puternic, chiar dacă au plecat Zicu, Bădoi sau Moldovan "


Și-a revenit

Mazilu e recuperat după contractura musculară și ieri a început ca titular cu Sion. Ionuț Mazilu pare favorit în lupta cu Pierre Boya pentru postul de vîrf în atacul Rapidului. Asta deși fostul "student" a suferit săptămîna trecută o contractură musculară și le-a dat emoții medicilor și antrenorilor. Era a cincea leziune musculară a atacantului pentru care Copos a dat 1,2 milioane de euro în urmă cu un an.

Mazilu a ratat primul amical al Rapidului, cu Petrolul (3-2), dar a revenit ieri, la primul joc din Elveția, contra lui FC Sion. Atacantul a avut o evoluție bună, nu s-a ferit deloc de dueluri și a fost în prim-plan la cele mai bune ocazii pe care și le-au creat giuleștenii. Chiar și coechipierii l-au încurajat pe Mazilu de pe margine după cîteva faze reușite de atacant: "Bravo, Ioane, bravo!". Fostul "student" a fost menținut pe teren și după pauză, cînd au fost operate cinci modificări în echipă. Dacă pe benzi Buga și Cesinha par titulari cerți, în centrul ofensivei Bergodi are de ales între Mazilu și Boya, însă românul pare favorit în dauna camerunezului.

Au petrecut cu Rada
Ionuț Rada a împlinit vineri 25 de ani și seara, după antrenament, a primit cadou un tort din partea colegilor. "A fost drăguț din partea lor, dar și mai frumos ar fi să ne ajutăm unul pe altul pentru ca vara viitoare să sărbătorim cîștigarea campionatului. Vreau ca la anul, dacă tot îmi fac ziua în cantonament, să mă pregătesc de Liga Campionilor", a spus Rada.

Vreme de plajă
După ce frigul și ploaia i-au chinuit în primele zile pe care le-au petrecut la Crans-Montana, rapidiștii au avut parte ieri de vreme frumoasă. Au fost 25 de grade la soare și unii turiști chiar s-au încumetat să facă plajă pe marginea piscinei hotelului în care sînt cazați Maftei și colegii lui. Și programul fotbaliștilor s-a schimbat: în primele zile au făcut cîte două antrenamente zilnic, ieri au avut liber și s-au plimbat prin oraș înaintea meciului cu FC Sion.





Rica Raducanu a vrut la facultate inainte de a face liceul

      Fostul goal-keeper al nationalei povesteste ca a conditionat transferul la Craiova de inscrierea la Medicina Veterinara, desi nu terminase decit o scoala profesionala.

      Despre Rica Raducanu s-a scris o carte, s-au turnat scurtmetraje, iar articolelor le-a pierdut numarul pina si cunoscutul portar. Au ramas insa destule amintiri inedite, pe care cel supranumit "Tamango" le istoriseste cu un farmec aparte. Relatiile sale cu oltenii nu aveau cum sa nu dea povestiri savuroase.

      Cum a fost cu oferta de la Universitatea Craiova?

      Bai, tata, le-am spus eu, stii care-i treaba? Vreau o casa, ca eu nu le am cu blocu', imi dati si ceva material, apoi ma bagati si la facultate. Ca sa fiu si eu destept! Ha, ha, ha... Eu aveam la ora aceea doar o scoala profesionala, nu absolvisem liceul. M-au intrebat la ce facultate vreau... Pe vremea aceea era sucarul ala cu carnea, adica nu se prea gasea. Si le-am spus: "Bai, nene, eu vreau sa fiu medic. Da' nu d-ala care sa controleze oamenii, ci unul care sa controleze carnea... Adica, sa pun stampile pe carne, in piete, pe la restaurante".

      Adica, medic veterinar.

      Da, din asta. Si oamenii Craiovei au fost de acord cu ideea, cerindu-mi sa le dau actele de studii ale mele si ale nevesti-mii. Cum spuneam, eu nu aveam liceul, eram maistru. Nevasta-mea avea diploma de liceu. Cind se uita pe actele noastre, unul din conducerea Universitatii Craiova zice, cu surprindere: "Bai, Rica, dar tu n-ai studii liceale!?"

      Si ce le-ati raspuns?

      Nu-i nimic, uite cum procedam: fac acum facultatea, ca asta-i mai grea, iar apoi fac si liceul, ca asta e mai simplu! Daca voiau, se putea face si asa. Oricum, n-am ajuns la Universitate, ca n-a mai vrut Adrian Paunescu sa ma ia de la Rapid.

      Ati ramas in relatii deosebite cu aproape toti componentii Craiovei Maxima.

      Normal, intre fotbalistii adevarati, chiar daca am fost adversari pe teren, se stabilesc relatii umane deosebite, chiar prietenii. Ne intilnim si acum la Novaci, acolo unde se afla un fan al "Stiintei", Relu Stefanoiu, fratele meu! El organizeaza de multi ani la Novaci intilniri ale Craiovei Maxima, am fost si eu pe acolo tot timpul. Se lasa greu aceste intilniri, iar Relu are o arta in a organiza aceste festine stropite cu de toate.

      Ati si fost legitimat la Senaco Novaci la o virsta la care altii isi plimba nepoteii.

      Da, am si jucat, desi aveam aproape 50 de ani! Am jucat de pe la 46 de ani, vreo doi ani, cind era nevoie, nu in permanenta. Sint nasu' lui Relu. Pe mine ma baga in poarta finu' atunci cind voia sa piarda, dar mie nu-mi spunea asta! Ha, ha, glumesc si eu. Era frumos la Novaci, cu muzica, cu lautari, cu petreceri dupa meciuri. S-a stricat caruta atunci cind a inceput Relu sa-i ia pe arbitri cu pusca...

      Cu pusca?!

      Ei, ii ameninta pe arbitri ca-i impusca, era suparat pe unii. El a cheltuit multi bani pentru aceasta echipa, dar apoi a desfiintat-o. Mai bine ca a desfiintat-o, ca el mai are o furie, cea cu muzica populara. Pe asta n-a desfiintat-o!

      Ce ziceti de Universitatea de astazi?

      Echipa tinara, imi place. Usor, usor se poate face o echipa competitiva, este una in formare, cu jucatori talentati.

      Puiul si puicutele
      Rica Raducanu si-a amintit si de prietenia cu Nelu Oblemenco, pe cind acesta evolua la Rapid. "Nelu imi spunea: Bai, hai la tine acasa, sa mai bem un vin bun de-al tau. Parintii mei erau la serviciu pina dupa amiaza, pina pe la ora 16.00, chiar 17.00. Era frumos... Intr-una din zile, ne-am dus la mine acasa cu niste fete pentru a degusta vinul. Ne-am cam ciufulit si ne-a venit foame, iar eu atunci am zis sa frigem un pui. Am luat noi un pui de la ai mei, l-am jumulit de pene si l-am bagat repede la cuptor. Mai gustam vinul si asteptam sa gustam si din puiul ala. Voiam sa ne dam smecheri in fata fetelor alea, faceam fite pe acolo, puneam untura pe pui pentru a-l aroma. Foamea ne presa, dar, cind sa ne infruptam din pui, am sfeclit-o. Noi pusesem puiul intreg, adica nu-l curatasem de mate si de ce mai avea pe interior?! Pai eu si Nelu nu gatisem niciodata, eram si grabiti, fetele pe linga noi. Si am mincat pe ...dracu!"







LIVE / RAPID - NATERS 4-0

      Au marcat: Mazilu 25, 51, M. Constantin 41, L. Raduta 62.
     
      Rapid: Marinescu - Tamandare, Marius Constantin, Rada, Perja - Maldarasanu, Lazar, Grigorie - Burdujan, Mazilu, Dobroiu.
     
      Min. 90: Finalul partidei.
     
      Min. 62: GOOOL RAPID! 4-0! Intrat dupa pauza, LUCIAN RADUTA, inscrie al patrulea gol al giulestenilor.
     
      Min. 51: GOOOL RAPID! 3-0! MAZILU reuseste "dubla".
     
      Min. 46: A inceput repriza a doua.
     
      Min. 45: Finalul primei reprize.
     
      Min. 41: GOOOL RAPID! 2-0! Giulestenii domina partida si M. CONSTANTIN majoreaza scorul.
     
      Min. 25: GOOOL RAPID! 1-0! MAZILU deschide scorul dupa o pasa a lui Burdujan.
     
      Min. 1: A inceput partida.


FERITI-VA DE COPOS!

      Cind am auzit ca George Copos nu le-a achitat lui Razvan Lucescu si lui Ionel Ganea primele pentru cistigarea Cupei Romaniei, primul impuls a fost sa pun sare pe rana: asa va trebuie daca va dati pe mina unui specialist al jongleriilor financiare! Ce, nu stiati cine-i Copos?
     
      Pesemne ca stiau si Razvan, si "Ganezul", dat fiind ca inaintea lor au fost plutoane de antrenori si batalioane de jucatori fraieriti de tovarasu' Utecila. Cu totii s-au amagit crezind ca Rapid inseamna mai mult decit Copos: traditie, demnitate, cavalerism, istorie. Pentru multi, a juca la Rapid e ca si cum ai lua meditatii de la o profesoara carunta, venind din anii '30, ori cum ai locui intr-o casa seculara: toate au un aer aristocratic, dat de dulcele parfum interbelic.
     
      Asta nu a inteles niciodata Copos: ca a cumparat o masina de epoca, in care nu se cade sa asculti cintece patriotice ori manele. Cu atit mai putin s-o transformi in masina de marfa pentru cofetariile Ana. UTC-istul fruntas a mers insa si mai departe: a inlocuit rotile originale cu unele poleite in galben-aramiu, sa para ca-s de aur, si a dotat limuzina cu termopane, cum a vazut el pe la balcoane.
     
      Rapidul de astazi este o masina de epoca pe care au fost montate boxe d'alea, jmechere, sa sparga timpanu' la tot cartieru', plus girofar si aparat de taxat, sa scoata si ceva bani. Si sa afle tot melteanu' ca boier Georgel are limuzina straveche cu motor de jeep.
     
      Ultimii plimbati cu taxiul-kitsch, programat sa te leftereasca precum rechinii din Gara de Nord, au fost Lucescu II si Ganea. Au crezut ca vor plati cit scrie pe aparat, dar jupin Copos a schimbat tariful din mers si a mutat virgula cu un zero mai la dreapta.
     
      Acest din urma caz confirma ceea ce stiam de mult: si anume, ca barbatul atitor femei celebre - Ana Electronic, Ana Hotels, Ana Motors, Ana Pan etc. - este un expert in inginerii financiare, brevetate o data cu teapa "Loteria".
     
      Va mai amintiti cu ce dulcegarii - numai frisca si glazura - il imbrobodea cofetarul-sef pe Ganea cind l-a adus la Rapid? Ii garanta un job nu doar ca jucator, ci si ca pensionar al fotbalului. Cum a promite nu costa nimic, i-a rezervat un loc in conducerea clubului din Giulesti. Jumatate de an mai tirziu, nu e in stare sa-i achite banii promisi prin contract!
     
      Din acest sir de meschinarii se desprinde, totusi, si o invatatura: daca esti atit de masochist incit sa intri in combinatii cu Copos, atunci meriti sa-ti vinda si crenwursti cu carne de catel, prezentati drept cotlete de miel!


"EVOLUTIA ECHIPEI A FOST PROMITATOARE"

      Directorul tehnic al giulestenilor, Grigore Sichitiu, a declarat la finalul partidei cu FC Sion, scor 0-0, ca evolutia echipei a fost una promitatoare si a remarcat atitudinea pe care au avut-o jucatorii antrenati de Cristiano Bergodi.
      "Evolutia echipei a fost promitatoare, avind in vedere ca ne-am aflat la primul joc de pregatire, pentru ca cel cu Petrolul a fost doar asa, de incalzire. Asta, comparativ cu elvetienii, care aveau avans mare la pregatire. Eu zic ca a fost bine pentru acest moment si remarc, in primul rind, atitudinea echipei. A fost un meci reusit, tinind cont si de cele cite doua antrenamente zilnice de pina acum, plus diferenta de temperatura pe care au fost nevoiti s-o suporte baietii", a spus Sichitiu.


FAMILIA BECALI FACUTA ZOB DE ITALIENI!

    "Il Messaggero", cel mai vestit cotidian din Roma, lanseaza in editia de astazi un atac furibund la adresa fratilor Giovani si Victor Becali si a varului lor, Gigi. Pippo Russo, un celebru ziarist din "Cizma", ii "calca in picioare" pe vestitii impresari romani datorita tergiversarii transferului lui Chivu de la Roma pentru a-si facilita propriul interes. In colimator este luat si Gigi Becali, patronul Stelei, care este criticat datorita gestului sau de a interzice melodiile formatiei Queen pe stadionul din Ghencea.

        Mai jos puteti citii cele mai importante pasaje ale editorialului realizat de Pippo Ruso:

    "Pentru moment, Inter este oficial iesita din cursa. Fratii Becali reclama mai multi bani celor de la Real Madrid, amenintind ca altfel jucatorul va ramine la Roma ca si cind ei ar fi proprietarii lui. O tactica manageriala care ne da suficiente idei despre faptul ca in fotbalul est-european regulile pietei de transferuri au fost incalcate in beneficiul unei logici feudale, lasind sa se nasca o categorie de vinzatori de oameni.

    Pe de alta parte, inclinatia spre fotbal si conducere autoritara este specifica familiei Becali. Varul lui Giovani si Victor, Gigi Becali, este proprietarul lui Steaua Bucuresti, o echipa condusa la un moment dat de Nicu Ceausescu si controlata de politia politica a vechiului regim, temuta securitate (n.r. - jurnalistul italian se inseala, Steaua fiind sustinuta inainte de revolutie de Valentin Ceausescu si armata).

    Gigi Becali este cunoscut in tara lui pentru caracterul xenofob (in sezonul abia incheiat a interzis ca la statia de amplificare a stadionului sa se mai pune melodii ale formatiei Queen datorita homosexualitatii declarate public a solistului Fredy Mercury) si a participat la alegerile prezidentiale din 2004 cu un partid de inspiratie crestin-integralista, numit PNG.

    In martie anul acesta i s-a cerut sa puna sigla UNICEF pe tricourile Stelei, la fel ca Barcelona. A raspuns sec, spunind ca echipa sa nu face acte de caritate, la fel ca si Giovani sau Victor in cazul Chivu".





Pentru ca nu a fost lasat sa plece în Spania,
Dani Coman vrea de la Copos salariu de 200.000 euro

    Portarul Rapidului, Danut Coman, vrea sa i se mareasca salariul la 200.000 de euro, motivând ca, daca ar fi fost lasat sa plece în Spania, de unde a avut oferte, situatia sa financiara ar fi fost mult mai buna. Coman a negat ca ar fi cerut 400.000 de euro, asa cum s-a scris în presa, afirmând ca suma pe care si-o doreste nu se ridica nici la jumatate din cât s-a vehiculat.
   "Asta cu 400.000 e o nebunie. Sunt un om rational si cu simtul masurii. Cum sa cer atâtia bani? Nici macar jumatate nu am cerut, dar mi se pare normal sa renegociem salariul. Sunt legat sentimental de Rapid, dar am nevoie si sa ma realizez financiar", a declarat Coman. Portarul Rapidului a recunoscut ca a vrut sa plece la o echipa din Spania, însa transferului sau i s-a opus conducerea Rapidului, care a motivat ca giulestenii nu pot renunta la cel mai bun jucator din echipa. (D.R.)




Coman pleaca, soseste Albut!

      Jean Padureanu se va intalni maine cu George Copos pentru a negocia trecerea bistriteanului Albut la Rapid.

     Se pare ca Danut Coman va fi lasat sa plece in cele din urma la Levante, in Spania, acolo unde portarul va avea un salariu de 400.000 de euro pe sezon, de patru ori mai mult decat castiga in Giulesti. Rapidul s-a miscat imediat, fiind foarte aproape de a finaliza negocierile cu Gloria pentru achizitionarea portarului Albut. ?Marti ne vom intalni cu oficialii Rapidului pentru a discuta despre Albut. Problema e ca Rapidul, desi va incasa multi bani pe Coman (n.r. - 1,7 milioane de euro) vrea sa-l ia pe Albut pe nimic. Si-a gasit-o cu noi. Daca doreste un inlocuitor bun pentru Coman, sa plateasca', a dezvaluit Jean Padureanu, care ar solicita in jur de 300.000 pe portarul Gloriei. Rapid mai este interesata si de golgheterul Bistritei, Zaharia, pentru care a oferit 100.000 de euro si pe Burdujan.

     FC Sion-Rapid 0-0

     Rapid: Coman - Sapunaru, Maftei, Rada, Bozovic - E. Dica, Grigore, R. Stancu - Buga, Mazilu, Cesinha. Antrenor: Cristiano Bergodi

     Au mai jucat: Edel, Tamandare, M. Constantin, Petroiu, Maldarasanu, Grigorie, Lazar, Dobroiu, Burdujan, Boya.




Echipa "Revista presei "RapidFans.RO

 

 


 
     
Site dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...