REVISTA PRESEI ::: luni 5 martie 2007



fcrapid.ro

    Dezamăgire după 0-0 cu Craiova, meci în care mingea n-a vrut să intre în poartă

  Rapid n-a înregistrat decât o remiză albă, 0-0, în etapa a 21-a, pe "terenul" Universității Craiova, exilată să joace la București meciurile de pe teren propriu, la doar o săptămână după ce giuleștenii jucaseră acasă, la. Craiova, partida cu Timișoara.
  Partida de pe "Național" a reprezentat un semieșec al Rapidului, chiar dacă punctul cucerit, de fapt, în deplasare, e important. Băieții lui Răzvan Lucescu au dominat ostilitățile în câmp pe durata aproape întregului meci, și-au creat și destule faze de poartă (unele periculoase), în timp ce oltenii, care au ajuns de trei, patru ori în careul lui Coman, fără a periclita nici măcar o dată cu adevărat periculos buturile , au preferat să înghețe jocul și să se bucure apoi ca după o victorie. Și, culmea, să atace arbitrajul, pe care l-au acuzat - culmea! - de viciere de rezultat.
  Rapidiștii au plătit din nou tribut mai vechii metehne, ratările, cel puțin două dintre ele, Lazăr (min. 23) și Zicu (min. 70- din 7 m), fiind imense. La ambele, însă, Bornescu, un portar aflat în zi fastă, a intervenit salvator, contribuind la obținerea unui punct nemeritat, față de prestat de gălăgioasa grupare olteană.


prosport.ro

    " Copos nu a finalizat discutiile cu Moratti -RAPID

Plecat în Italia, Copos a lipsit la primul meci pe care giulestenii l-au disputat în Bucuresti în aceasta primavara. Patronul Rapidului este la Milano, unde negociaza transferul definitiv al lui Zicu. "Acum sunt în strainatate si încerc sa rezolv si aceasta problema cu Zicu. Este un jucator valoros, pe care dorim sa-l cumparam definitiv de la Inter. Nu stiu ce sanse sunt sa-l conving pe Moratti sa ni-l dea, voi vedea în weekend, când ne vom întâlni", a declarat Copos."

"Baird: "Zicu m-a scuipat, iar Ganea m-a lovit"

Atacantul australian craiovenilor, Michael Baird, a povestit, dupa meciul cu Rapid, ca în pauza a fost scuipat, în tunelul de acces la vestiare, de Iannis Zicu si apoi lovit de Ionel Ganea, incident în urma caruia s-a ales cu buza de sus sparta.

"Zicu m-a scuipat, eu l-am întrebat de ce, iar apoi a venit Ganea si m-a lovit. Nu cred ca am meritat. Arbitrul nu a vazut incidentul, pentru ca era în spatele meu, dar erau destul de multi care au vazut, Jeremy Njock, si alti oameni din staff-ul echipei", a spus Baird la finalul meciului.

Jucatorul australian a subliniat ca nu îl intereseaza ce sanctiune va primi Ganea pentru gestul sau. "Nu ma intereseaza ce sanctiune primeote. Daca ma lovea mai tare era o alta situatie", a mentionat Michael Baird.

Coechipierul sau, Jeremy Njock, a declarat, însa, ca nu a vazut cum s-a produs incidentul din drumul spre vestiare, ci doar ca Baird avea sânge pe fata. "N-am vazut incidentul cu Baird, dar am vazut ca avea sânge si are acum buza umflata. Ganea l-a lovit, dar n-a venit în vestiar sa-si ceara scuze", a spus Njock, care a calificat drept echitabil rezultatul de egalitate din meciul cu Rapid. "A fost cam sinistru cu atât de putini suporteri în tribune. Daca se juca la Craiova sigur era victorie pentru Universitatea", a adaugat atacantul camerunez."

"Lucescu nu renunta la superstitii

RAPID Tehnicianul giulestenilor are o noua superstitie dupa meciul cu FC Arges din Cupa României Timisoreana. Lucescu jr a venit atunci îmbracat cu o pereche de jeans si o geaca, pastrând aceeasi costumatie si la partida de aseara cu U Craiova. In sezonul trecut, antrenorul din Giulesti venea la meciuri cu fularul si manusile norocoase, care la începutul acestui an competitional au fost vândute la o licitatie în scopuri caritabile pentru a-l ajuta pe fostul rapidist Sandu Neagu."



Gazeta Sporturilor
    Acuza Steaua
    Oficialii rapidisti vor reclama faptul ca presedintele stelist Mihai Stoica a fost vazut în cantonamentul Craiovei în noaptea dinaintea meciului oltenilor cu Rapid. "Ne-am sesizat dupa ce am citit în presa acest lucru si vom reclama gestul managerului Stelei. Desi presedintele Mircea Sandu a spus sa se înceteze cu aceste practici, e greu sa te schimbi o data ce ai cîstigat campionatul asa. Acum e doar alt purtator al pungii de un leu pline cu bani, practica a ramas aceeasi", acuza conducerea giulesteana.
   
    Prima marita
    Dupa declaratiile martorilor, MM Stoica s-a vazut cu oficialii olteni la hotelul Phoenicia, unde a locuit Craiova. Stoica a motivat ca a fost în vizita la portarul Andrey, care este cazat tot acolo, însa presedintele Stelei ar fi plecat din hotel abia în jurul orei 4 dimineata. Întîlnirea dintre acesta si oficialii olteni s-ar fi petrecut chiar sub ochii observatorului Romeo Pascu, cel care a si spus zîmbind: "Va las sa faceti afaceri, am facut si eu dintr-astea pe vremuri, asa ca nu va stau în cale".
    Oficialii rapidisti fac o legatura între vizita lui MM si faptul ca Adrian Mititelu a dublat apoi prima de joc, oferind 40.000 de dolari la victorie si jumatate la meci egal: "E relevant faptul ca, brusc, patronul craiovenilor a dublat suma pe care jucau".
   
    Mitica îl apara pe MM
    Presedintele LPF, Mitica Dragomir, nu pare intrigat de poveste: "Voi, presa, trebuie mai întîi sa cercetati si apoi sa acuzati. Romica Pascu e prea smecher sa cada asa în plasa. Si, pîna la urma, ce s-a întîmplat acolo? E un hotel cu 7 restaurante, unde stau si alte echipe, si impresari, asa ca nu vad sa fie Stoica în culpa".(R. Oprisan)


rapidisti.ro

    Dragomir: "Am informatia ca Ionel Ganea l-a lovit cu capul pe Baird!"

Oficialii olteni au acuzat la finalul partidei ca la pauza, in tunelul ce duce spre vestiare, Ionel Ganea l-a lovit cu capul in gura pe Baird. Acestia i-au reprosat arbitrului ca s-a facut ca nu vede incidentul. Dumitru Dragomir a intervenit telefonic si a spus la Tv Sport ca are cunostinta despre ceea ce s-a intamplat, confirmand incidentul. "Am informatia ca Baird l-a înjurat în limba engleza pe Ganea si acesta i-a dat un cap în gura", a spus presedintele LPF



Adevarul

    Antrenorul oltenilor a acuzat brigada, care a oficiat meciul "juvetilor" cu Rapid, ca i-a favorizat în permanenta pe giulesteni

    Desi multumit de remiza nula obtinuta în fata feroviarilor pe Stadionul National, Fane Stoica sustine ca, desi erorile arbitrilor par marunte, numarul lor a influentat negativ evolutia Stiintei contra Rapidului.
   
    - Puteti descrie faza în care centralul Vasile Bratu v-a trimis în tribuna?
    - Da, am iesit cam cu un metru din spatiul rezervat antrenorilor, pentru ca m-a înfuriat asistentul Cristian Nica. Njock obtinuse un aut, iar tusierul a vazut invers pentru a nu stiu câta oara. Am sarit de pe banca tehnica si i-am spus ca e si el destul de tânar si, daca nici noi astia mai tineri nu facem ceva pentru fotbal, se alege praful. Jeremy s-a enervat si el, dar nu a înjurat si a luat galben.
   
    - Vi s-a parut partinitor arbitrajul?
    - Degeaba spune Rapidul ca erorile de arbitraj nu au influentat decisiv rezultatul, pentru ca, orice ar zice ei, realitatea este ca au fost ajutati mereu de arbitri în acest meci. Nu le-au dat penalty, dar, daca de 20 de ori într-un joc fluiera gresit la faulturi marunte, auturi sau ofsaiduri, îti fac praf toate actiunile.
   
    - Este Craiova o tinta a arbitrajelor si suspendarilor?
    - Pai, daca Dinamo, când au intrat suporterii pe teren, a luat o etapa, iar noi pentru o petarda am luat doua, încep sa cred ca cineva vrea sa-i favorizeze pe adversarii nostri. Dar Stiinta va ciupi puncte în multe meciuri, veti vedea. N-am înscris niciun gol în aceste doua etape, dar, practic, le-am jucat pe ambele în deplasare. Suntem pe un drum bun.


Jurnalul National

    Ganea un cliseu expirat

    Ionel Ganea este considerat un jucator reprezentativ al soccer-ului romanesc. Facand parte dintr-un lot de fotbalisti care au format veriga de legatura intre "generatia de aur" si actualii "tricolori", atacantul Rapidului a apucat sa joace la ultimul turneu final al nationalei. Campionatul European din vara lui 2000 a coincis totodata si cu momentul sau de apogeu. In ultimul minut al unui meci dramatic cu Anglia a fost singurul jucator care s-a simtit in stare sa execute si sa transforme penalty-ul unei victorii istorice, desi pe gazon se mai gaseau Gica Popescu, Dorinel Munteanu, Viorel Moldovan si Adrian Ilie.
   
    Aceasta este doar una dintre fetele personajului Ionel Ganea si, din pacate, principalul cliseu care va ramane consemnat peste ani in anale si in statistici. Dincolo de reperele incontestabile ale unei cariere ambitioase si tenace, Ganea a fost mereu un grav caz de indisciplina. Indiferent pe unde viata de jucator l-a purtat, atacantul crescut in buza Ardealului a generat probleme. Cornel Frasineanu, in prezent ratacit pe undeva prin podisul Anatoliei, nu poate uita nici acum corectia aplicata in urma cu vreo zece ani de Ganea in vestiarul Craiovei, in urma careia mijlocasul a stat o luna cu sarme in gura, hranindu-se cu paiul. Procedeul? Aceeasi apriga lovitura de cap pe care atacantul Rapidului si-a pus-o din nou in practica sambata seara, in pauza meciului Universitatea - Rapid, de aceasta data cazandu-i victima australianul Michael Baird. Cum arbitrul Vasile Bratu, aflat la numai cativa metri, s-a facut ca nu vede, ca acum nici gura sa nu-i miroasa, Ganea a scapat nesanctionat.
   
    Cam la fel s-a intamplat si pe vremea cand selectioner era Loti Bölöni, iar fotbalistul, iritat de faptul ca nu fusese titular in meciul cu Lituania, a fost pe punctul sa recurga la acelasi gest in fata camerelor de luat vederi si a unui stadion intreg.
   
    Spaima a vestiarelor pe unde s-a dezechipat, motiv de bucurie si prilej de bautura pentru colegi atunci cand parasea o echipa, Ganea nu este un exemplu de urmat. Dezechilibrul sau psihic este evident. Ori nu rezista la presiune, ceea ce doar marii jucatori reusesc (aici intelegand performanta dublata de comportament pe si in afara gazonului), ori formarea sa educationala este atat de precara, incat nu poate depasi stereotipurile unei mahalale de la marginea Fagarasului.


Libertatea

    Mititelu suparat pe Copos
    Mititelu spune ca a terminat orice prietenie cu Copos, care nici nu a fost la meci, tratand la Milano transferul definitiv al lui Zicu. Cei doi facusera inainte de meci un pariu cum ca cine pierde va dona unui camin de copii o suma de bani. Numai de asta nu le mai arde acum.

   
    Ce zic antrenorii
    Tehnicianul Rapidului, Razvan Lucescu, a considerat ca rezultatul inregistrat in partida cu Universitatea este unul echitabil, desi spune ca prima repriza le-a apartinut elevilor sai: "În prima repriza am fi putut transa meciul. Am avut ocazii mari, dar nu am reusit sa marcam. A fost greu, s-a simtit si oboseala acumulata. Am avut meci miercuri, in Cupa, 120 de minute, am jucat si duminica, in campionat, am avut in 6 zile 3 meciuri importante. De pe banca am simtit ca nu mai era prospetime, iar pe final mi-a fost chiar teama sa nu pierdem. Cei de la Craiova au mereu ceva de comentat la adresa arbitrajului. Si noi am putea sa spunem ca Njock ar fi meritat cartonasul rosu. Cred ca este un rezultat echitabil, desi noi am dominat prima repriza".
   
    Antrenorul craiovenilor, Stefan Stoica, era multumit de prestatia elevilor sai si a recunoscut ca giulestenii au avut mai multe ocazii de gol periculoase la poarta lui Bornescu : "A fost un meci destul de bun, adversarul a avut mai multe ocazii decat noi. Avem portar, a scos niste ocazii senzationale, copiii mei au luptat si o sa luptam in continuare". Stoica a recunoscut disputa cu arbitrii, dar spune ca nu merita sa fie eliminat in prima repriza, "pentru ca nu am injurat".


onlinesport.ro


    Ganea: ''Nu l-am lovit pe Baird''
    Acuzat de jucatorii si oficialii Universitatii ca l-a lovit cu capul in gura pe Michael Baird la pauza meciului Rapid - Universitatea Craiova de sambata seara, Ionel Ganea se apara si spune ca totul este o inscenare pentru a-i fi patata imaginea.
   
    "Sunt numai minciuni care incearca sa ma discrediteze. Eu eram deja la vestiar si probabil Baird s-a lovit in timpul meciului. Nu m-am intalnit cu Baird nici macar pe teren pentru ca suntem amandoi atacanti si nu avea cum sa dam unul peste celalalt", a spus Ganea la o zi dupa presusupul incident.
   
    Desi Ganea se declara nevinovat, au existat mai multi martori care au confirmat duelul cu Baird, printre care si observatorul partidei Romica Pascu. Atacantul rapidist va fi chemat marti la Comisia de Disciplina pentru a da explicatii in legatura cu intamplarile din timpul meciului, riscand sa fie suspendat doua etape.
   
    Ganea va fi chemat la Comisia de Disciplina
    Ionel Ganea va fi chemat la Comisia de Discplina, saptamana aceasta, pentru a fi judecat pentru capul in gura aplicat lui Baird.
   
    Incidentul a fost consemnat in foaia de joc si va fi discutat de Comisia de Disciplina. Incidentul a fost real si nu o tentativa de a crea atmosfera din partea Craiovei.
   
    Baird are buza sparta in urma loviturii primite de la Ganea.
    Presedintele Ligii, dumitru Dragomir a confirmat faptul ca atacantul Rapidului va raspunde pentru fapta sa deoarece ca Romica Pascu a trecut in foaia de joc incidentul:
    Jucatorul Craiovei l-a injurat in engleza si Ganea i-a dat un cap in gura in romaneste. "Am vorbit cu Romica Pascu si mi-a spus totul", a spus Dragomir la TV Sport.
   


spt.ro

    Mititelu suparat pe Copos
    CRAIOVA-RAPID Scandal cu Ganea
    Autor: Catalin Muresanu, Alexandru Raducanu Rapid ii acuza pe cei de la Craiova ca au inventat incidentul dintre Ganea si Baird pentru a distrage atentia de la intilnirea secreta dintre Adrian Mititelu si Meme Stoica.
    Giulestenii acuza Steaua de stimularea financiara a adversarilor. Constantin Zotta spune ca gestul Stelei de a oferi bani echipelor adverse visiniilor prevesteste repetarea jocurilor de culise din sezonul precedent.
    Daca la capitolul spectacol meciul dintre Universitatea si Rapid a lasat de dorit, partida de simbata seara a compensat din plin prin acuzatiile si atacurile dintre cele doua grupari. Tensiunile au aparut inca din timpul partidei, cind tehnicianul oltenilor a fost trimis in tribune de centralul Vasile Bratu, iar la final, dupa obisnuitele acuzatii ale lui Adrian Mititelu la adresa arbitrajului, australianul Baird a dezva luit ca, la pauza, a fost scuipat de Ianis Zicu, dupa care Ganea l-ar fi lovit cu capul in gura pe holul de la vestiare.
   
    "Delegatul Craiovei a venit la mine si mi-a spus ca Ganea l-ar fi lovit pe unul dintre jucatorii Craiovei, iar eu am consemnat aceasta relatare in raportul de joc, insa nu am vazut presupusul incident", a declarat observatorul inti lnirii, Romica Pascu. Replica oficialilor giulesteni vizavi de aceste acuzatii nu a intirziat sa apara: "Ganea nu s-a atins de nici unul dintre craioveni. Sint niste aberatii, niste oltenisme menite sa distraga atentia de la lucrurile cu adevarat grave care s-au petrecut inainte de acest meci.
    De ce nu vorbesc cei de la Craiova despre intilnirea dintre Mititelu si managerul Stelei, Mihai Stoica? Mircea Sandu a atras atentia ca stimularile financiare ale altor echipe sint neregulamentare, asa ca asteptam ca Liga sa se sesizeze si sa ia masuri. Altfel, riscam sa se repete lucrurile necurate din sezonul precedent, cind stie toata lumea ce s-a intimplat, iar domnul Porumboiu a recunoscut", a declarat directorul general al Rapidului, Constantin Zotta.
   
    In sprijinul acestor acuzatii vine prima extrem de consistenta, 20.000 de euro, pe care patronul Mititelu le-a anuntat-o jucatorilor olteni la sfirsitul jocului.
   
    VARIANTA. Ce spun martorii oculari Unul dintre martorii oculari ai incidentului produs pe holul de la vestiare in pauza partidei Craiova - Rapid, a declarat ca totul a pornit de la jucatorul feroviarilor, Zicu. Conform martorului, giulesteanul l-a injurat pe australianul Baird, acesta scuipindu-l pe Ianis. Aflat in apropiere, Ionel Ganea i-a luat apararea lui Zicu, lovindu-l cu capul in gura pe jucatorul Stiintei.
   
    MICHAEL BAIRD: "Ganea si Zicu au venit la mine pe holul de la vestiare, m-au scuipat, iar apoi Ganea m-a lovit cu capul in gura. Au fost acolo mai multi martori care au vazut incidentul si toata lumea a fost surprinsa, pentru ca nu se astepta la asa ceva. Ganea e un om puternic, dar nu trebuia sa faca acest lucru."
    DUMITRU DRAGOMIR:
" Baird l-a injurat pe Ganea in engleza, iar Ganea l-a pocnit romaneste. Asta e!"

    POSIBILITATE. Se intorc Griffiths si Burdujan?
    Negocierile pentru trecerea atacantilor Ryan Griffiths si Lucian Burdujan in campionatul chinez au intrat in impas. Constantin Zotta a declarat ca cei doi jucatori s-ar putea intoarce la Rapid: "Miine (n.r. - azi) vom sti daca vor fi imprumutati pe un an, ori se vor intoarce".
    ATITUDINE. Razvan, nemultumit
    Razvan Lucescu a declarat la finalul partidei ca elevii sai ar fi meritat cele trei puncte: "Dupa cum a aratat prima repriza, trebuia sa cistigam. Apoi, am scazut ritmul. Am fost singura echipa pusa sa joace trei meciuri in sapte zile. Nu acuz, doar consemnez".
    Si-au adus copii de mingi
    Oltenii, care au fost in postura de gazda, au adus copii de mingi de la Craiova. Acestia au intirziat de mai multe ori returnarea baloanelor in teren la fazele de atac ale Rapidului. Pe final, enervat de comportamentul juniorilor olteni, Romeo Stancu a mers glont la unul dintre copiii de mingi, apostrofindu-l.
   
    CONSTANTIN ZOTTA:" Tensiunile create de conducerea Craiovei i-au infierbintat si pe suporterii olteni, iar la pauza, in drum spre vestiare, am reusit sa ne ferim cu greu de obiectele aruncate din tribune."
   
    ADRIAN MITITELU:" Arbitrajul ne-a macelarit, iar presedintele CCA nu e decit o marioneta. Cei de la Rapid au intrat si ei in sistemul furaciunilor."
   
    I-au pupat mina!
    Finalul meciului de simbata seara a consemnat un moment inedit. Atunci cind s-a dus sa salute galeria, Jiulius Wobay a ramas impresionat de gestul unui fan oltean, care i-a sarutat mina.
   


Fanatik


    AVANTAJ RAPID!
    Autor: Andrei Luchian
    Steaua si Rapid au aproape acelasi program in deplasare, insa giulestenii au avantajul meciului direct din Giulesti. CFR Cluj va juca "acasa" cu cele doua contracandidate, dar a pierdut ambele partide directe din tur. Asadar, lupta pentru locul doi, care asigura prezenta in preliminariile Ligii Campionilor, va fi una extrem de incinsa.
   
    CFR Cluj a cistigat in "Cotroceni", Rapid a remizat cu Universitatea Craiova si Steaua a pierdut la Vaslui. Cele trei 3 rezultate au dus la o egalitate perfecta in clasamentul direct pentru locul doi. In acest moment, Steaua este liderul clasamentului in 3, insa programul nu o avantajeaza.
   
    Steaua, in "groapa cu lei"
    Pe teren propriu ar avea un singur adversar de calibru, marele dusman Dinamo. Dar in deplasare, unde ros-albastrii nu au mai cistigat din septembrie 2006, elevii lui Olaroiu au cel mai greu program. Vizite in "Giulesti" si la Cluj, la Bistrita (anul trecut Steaua a pierdut cu 1-0 si a fost la un pas sa rateze titlul), iar in ultima etapa Steaua se duce la Petrosani. Teoretic, Jiul poate fi deja retrogradata pina atunci. Daca nu, episodul din vara trecuta, cind Rapid a pierdut si a avut 5 eliminari, demonstreaza ca meciul nu va fi o simpla formalitate.
   
    Giulestenii depind doar de ei
    Rapid are cam acelasi program cu Steaua in deplasare. Fara Jiul, dar cu Vaslui si FC Arges. Echipa lui Razvan Lucescu va juca pe teren propriu cu Steaua (1-1 in tur) si cu
    CFR in deplasare (3-1 in tur). De asemenea, mai exista si intilnirea cu Dinamo. Daca se va ajunge la ultima etapa, Rapid va merge in "Cotroceni", unde nu prea a avut succes in ultimii ani.
   
    Careu de foc pentru clujeni
    Desi CFR va juca "acasa" atit cu Steaua, cit si cu Rapid, clujenii au o mare problema. Au pierdut ambele partide din tur, 2-4 si 1-3, si, mai mult, au 4 deplasari foarte dificile. Craiova, unde nu a mai cistigat nimeni dupa acel 0-4 cu Dinamo, FC Vaslui, care nu a mai pierdut de 9 meciuri pe teren propriu, FC Arges, echipa care joaca fiecare meci ca si cum ar fi ultimul si are nevoie de puncte ca de aer, si Dinamo, careia i-a administrat singura infringere din tur, iar "cinii" vor razbunare.
   
    Clasament
    1. Dinamo 50p
    2. Steaua 40p (37-11)
    3. Rapid 40p (34-14)
    4. CFR Cluj 40p (40-24)
   
    Clasamentul celor 3
    1. Steaua 4p (5-3)
    2. Rapid 4p (4-2)
    3. CFR Cluj 0p (3-7)
   
    Rezultate directe
    Steaua - Rapid 1-1
    Steaua - CFR Cluj 4-2
    Rapid - CFR Cluj 3-1
   
    Programul celor 13 etape
   
    Steaua
    Acasa = FC Arges - Dinamo - Poli Iasi - Otelul - Ceahlaul - Pandurii
    Deplasare = Farul - Rapid - Gloria - CFR Cluj - Unirea Urziceni - FC National - Jiul
   
    Rapid
    Acasa = UTA Arad - Steaua - Dinamo - Poli Iasi - Otelul - Ceahlaul
    Deplasare = FC Vaslui - FC Arges - Farul - Gloria - CFR Cluj - Unirea Urziceni - FC National
   
    CFR Cluj
    Acasa = Pandurii - Poli Timisoara - UTA Arad - Steaua - Rapid - Gloria Bistrita - Farul
    Deplasare = Jiul - U Craiova - FC Vaslui - FC Arges - Dinamo - Poli Iasi
   
   


Gandul


    "Craioveanul" Baird, lovit cu capul in gura de Ganea
    Dan RADU
    Atacantul Universitatii Craiova, Michael Baird, spune ca in pauza meciului dintre echipa sa si Rapid a fost scuipat de Zicu, in tunelul care ducea la vestiar, iar apoi lovit cu capul in gura de Ganea, care i-a spart si buza. "Zicu m-a scuipat, eu l-am intrebat de ce, iar apoi a venit Ganea si m-a lovit. Nu cred ca am meritat. Arbitrul nu a vazut incidentul, pentru ca era in spatele meu, dar erau destul de multi care au vazut, Jeremy Njock si alti oameni din staff-ul echipei", a spus Baird la finalul meciului
    Universitatea Craiova - Rapid terminat 0 - 0. Intrebat daca va cere sanctionarea lui Ganea, jucatorul australian a raspuns ca aceste lucruri nu il privesc pe el. "Nu ma intereseaza ce sanctiune primeste. Daca ma lovea mai tare era o alta situatie", a spus Michael Baird.
    Chiar daca a fost desemnat ca martor, coechipierul lui Baird, Jeremy Njock, a declarat ca nu a vazut cum s-a produs incidentul din drumul spre vestiare. "N-am vazut incidentul cu Baird, dar am vazut ca avea sange si are acum buza umflata.
    Ganea l-a lovit, dar n-a venit in vestiar sa-si ceara scuze", a spus Njock. De altfel, la intrarea celor doua echipe in tunelul ce ducea spre vestiare, jucatorii si arbitrii intalnirii au fost luati la tinta cu brichete si bete de steag de suporterii Universitatii de la tribuna a doua a Stadionului National "Lia Manoliu". O portiune a gardului despartitor a fost rupta, insa jandarmii au intervenit si au format un cordon pentru a bara calea spectatorilor, in eventualitatea in care acestia ar fi incercat sa patrunda pe teren. De incidentul dintre Baird si Ganea au auzit si oficialii Universitatii, care au calificat reactia rapidistului ca fiind una de "comuna primitiva". "Am auzit si eu, n-am vazut, ca Ganea l-a lovit cu capul in gura pe Baird. Ganea asta este un mare bataus. E un mare smecher care crede ca poate face performanta cu asemenea fapte. Azi nu prea a miscat pe teren si probabil asa va fi si in viitor", a spus patronul Universitatii, Adrian Mititelu. Tehnicianul formatiei oltene, Stefan Stoica, a afirmat ca astfel de comportamente sunt inadmisibile.
    "E ca in epoca de piatra. Eu credeam ca putem sa discutam civilizat in 2007. Eu am vazut doar jucatorul cu buza sparta. Cum sa mai sari la bataie in 2007? E ca in Comuna Primitiva, cand luam securea si mergeam in satul vecin", a comentat tehnicianul oltean. De altfel, incidentul a fost semnalat imediat de catre vicepresedintele Universitatii, Silvian Cristescu, care a povestit incidentul cand a revenit in tribuna oficiala, dupa pauza meciului. "Nu este posibil asa ceva. Arbitrul asta nu vede nimic. Pe tunel Ganea l-a lovit cu capul in gura pe Baird si el n-a vazut. Nu e posibil", a spus Silvian Cristescu, care a povestit apoi incidentul si patronului Adrian Mititelu.
    Antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu, nu a vorbit de incidentul produs de Ganea, insa a precizat ca a fost injurat de unele persoane de la Universitatea Craiova. "Eu i-am vazut comentand si acuzand, dar pot sa spun ca au fost si unele reactii neortodoxe catre banca noastra. Poate acest lucru face parte din joc, dar eu mi-am strans mana cu cei din tabara Craiovei care m-au injurat", a spus Lucescu.
   


Cotidianul


    Copos plateste 700 de euro pentru stadionul Giulesti Viorel Dobran
    Clubul sportiv din subordinea Ministerului Transporturilor solicita renegocierea contractului din cauza restantelor la plata utilitatilor si a platii cu intirziere a chiriei.
   
    George Copos promite investitii de milioane de euro pentru a obtine de la Ministerul Transporturilor concesionarea stadionului din Giulesti pe o perioada de 49 de ani, dar nu este in stare sa plateasca la timp o chirie de 700 de euro. Conform CS Rapid, clubul care administreaza baza sportiva, fotbalul este amenintat cu evacuarea daca in zece zile nu-si achita restantele pe anul trecut la utilitati, dupa ce chiria lunara de 700 de euro a fost platita in urma unor repetate somatii. Pentru comparatie, Copos a incasat de la Loterie 624.750 de euro numai pe un banner instalat in exteriorul arenei, contractul fiind reziliat anult trecut dupa ce s-a constatat ca acesta fusese indepartat fara acceptul beneficiarului.
   
    Mai mult, CS Rapid doreste o renegociere a contractului, banii obtinuti urmind sa fie utilizati pentru bugetul celorlalte ramuri sportive ale ceferistilor. "Nu este adevarat, nu avem nici o datorie", a replicat simbata Constantin Zotta, in timp ce George Copos se afla la Milano pentru a negocia cu presedintele de la Inter, Massimo Moratti, achizitionarea definitiva a lui Zicu in schimbul a doua milioane de euro. Aproape de evacuare si afla si FC National, care s-ar autoexila la Timisoara din cauza chiriei de 30.000 de euro pe care o plateste BNR, institutie care a refuzat realizarea unui proiect imobiliar care sa mai compenseze din suma platita.
   
    Dinamo are proces cu MAI
    Echipa actionarilor din Top 300, Dinamo, are datorii de circa 20 de miliarde de lei vechi fata de clubul omolog din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor.
    Majoritatea restantelor au fost acumulate din neplata utilitatilor si a chiriei, care este de minimum 5.000 de dolari pe luna, plus un procent din incasarile pe bilete. In contrapartida, clubul de fotbal a facut investitii in infrastructura, insa legea nu permite echivalarea datoriilor, astfel ca s-a ajuns la proces. In ciuda disputei in instanta, MAI are prevazuta in buget o investitie de 14 milioane de euro in modernizarea arenei folosite in special de fotbal. Chestorul Marcel Popescu declara ca banii au fost dati inca din 2000, acesta fiind al saptelea an de executie bugetara in ceea ce priveste acest obiectiv, precizind ca interesul sau este ca Dinamo sa joace fotbal aici si nu pe o alta arena, deoarece se pierd bani.
    Becali a investit de frica
    Amenintat cu evacuarea din Ghencea, Gigi Becali a investit circa 500.000 de euro in refacerea gazonului, conform clauzelor din contract. In plus, pentru folosirea arenei,
    Steaua mai plateste ministerului circa 4.500 de dolari pe luna chirie. Becali a promis chiar o marire a capacitatii stadionului, pentru a forta Ministerul Apararii sa-i concesioneze stadionul pe o durata mai mare, actuala intelegere expirind la finalul sezonului.
   


Romania libera


    Bataie, injuraturi si sange pentru cate un punct
    Un articol de Bogdan Costea
    Rapid a incheiat la egalitate, scor 0-0, meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, din etapa a XXI-a a Ligii I, disputat la Bucuresti in fata a circa 6.000 de spectatori, dintre care aproape jumatate au venit de la Craiova. Meciul s-a jucat pe stadionul National din Com-plexul Sportiv "Lia Manoliu" deo-arece Universitatea a fost sanc-tionata de Comisia de Disciplina a FRF cu disputarea a doua meciuri la o distanta de cel putin 150 de kilo-metri de propria arena, ca urmare a incidentelor provocate de suporteri la intalnirea cu Steaua, din etapa a XIX-a a Ligii I.
   
    Antrenorii au fost multumiti
    La final, ambii antrenori au parut a fi multumiti de rezultat. Razvan Lucescu a declarat ca Rapid nu ar fi meritat sa obtina mai mult de o re-miza, adaugand ca s-a temut chiar de o infrangere. "A fost un meci pe care am fi putut sa-l castigam in pri-ma repriza. In a doua, Universitatea a echilibrat jocul si am avut parte de o lupta surda, iar pe final mi-a fost teama ca putem pierde acest joc. Acceptam acest rezultat, nu pot sa spun ca am fi meritat mult mai mult", a spus Lucescu, care a apreciat ca in partida de sambata s-a putut observa o oarecare oboseala in jocul elevilor sai. "Este al treilea joc in sase zile si acest lucru s-a vazut. Suntem singurii programati asa, duminica-miercuri-sambata, dar nu vreau sa comentez", a spus Lucescu.
    Si antrenorul echipei Univer-sitatea Craiova, Stefan Stoica, este multumit de punctul obtinut, apre-ciind evolutia portarului Bornescu. "Este un punct pe care am reusit sa-l scoatem acasa la adversar. Sunt de cinci luni la Universitatea si am jucat doar de trei ori la Craiova. Adversarul si-a creat ceva mai multe ocazii decat noi, dar avem portar la echipa. Bornescu a scos cateva mingi. Sunt multumit de punctul de azi", a spus Stoica, el spunand ca nu crede ca Universitatea va intra in lupta pentru evitarea retrogradarii.
   
    Toata lumea a sarit la bataie
    Suporteri, antrenori si jucatori, toata lumea a sarit la bataie. Primii au fost suporterii echipei din Craiova, care au aruncat cu bete de steag si alte obiecte in arbitrul Vasile Bratu in pauza meciului. Fanii olteni, aflati la tribuna a II-a a stadionului National, s-au napustit spre gardul ce desparte tribuna de suprafata de joc si au aruncat cu bete de steag si diverse obiecte in directia arbitrului, dar si in jucatorii celor doua formatii, care intrau la vestiare. O portiune a gardului despartitor a fost rupta, insa jandarmii au intervenit si au format un cordon pentru a bara calea fanilor daca acestia ar fi incercat sa patrunda pe teren.
    Finalul primei reprize a fost unul tensionat, antrenorul formatiei oltene, Stefan Stoica, fiind trimis in tribuna deoarece i-a reprosat arbitrului faptul ca i-a acordat un cartonas galben atacantului Jeremy Njock, dupa ce acesta il amenintase cu pumnul pe tusierul Cristian Nica. In pauza, pe drumul spre vestiare, intre Ganea si Baird a izbucnit o altercatie, iar atacantul rapidist l-a lovit cu capul in figura pe jucatorul australian, provocandu-i o puternica hemoragie nazala. "Nu este posibil asa ceva. Arbitrul asta nu vede nimic. Pe tunel Ganea l-a lovit cu capul in gura pe Baird si el n-a vazut. Nu e posibil", au acuzat oficialii olteni.
    Incidentul petrecut in pauza meciului in tunelul de acces la vestiare a fost comentat si de oficialii celor doua echipe. "Am auzit si eu, n-am vazut ca Ganea l-a lovit cu capul in gura pe Baird. Ganea asta este un mare bataus. E un mare smecher care crede ca poate face performanta cu asemenea fapte. Azi nu prea a miscat pe teren si probabil asa va fi si in viitor", a spus patronul Universitatii, Adrian Mititelu. Tehnicianul formatiei oltene, Stefan Stoica, a afirmat ca astfel de comportamente sunt inadmisibile. "E ca in epoca de piatra. Eu credeam ca putem sa discutam civilizat in 2007. Eu am vazut doar jucatorul cu buza sparta. Cum sa mai sari la bataie in 2007? E ca in comuna primitiva, cand luam securea si mergeam in satul vecin", a comentat tehnicianul. Antrenorul rapidist Razvan Lucescu nu a facut referire strict la incidentul din pauza meciului, dar a precizat ca a fost injurat de unele persoane de la Universitatea Craiova. "Eu i-am vazut comentand si acuzand, dar pot sa spun ca au fost si unele reactii neortodoxe catre banca noastra. Poate acest lucru face parte din joc, dar eu mi-am strans mana cu cei din tabara Craiovei care m-au injurat", a subliniat Lucescu.
   
    "Craiova a fost inca o data furata si batjocorita"
    Patronul gruparii Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a criticat arbitrajul de la meciul cu Rapid, caracterizandu-l pe unul dintre tusieri drept "cretin" si apreciind ca a fost vorba de o viciere de rezultat. "Am jucat impotriva a trei arbitri total neseriosi. Ei reprezinta imaginea acestui Constantin (n.r. - presedintele CCA, Gheorghe Constantin), care este total depasit de situatie. Au arbitrat in contradictoriu cu situatia de pe teren iar apoi l-au oprit de la gol pe Wobay cand acel cretin de arbitru (n.r. - Daniel Burloiu) a ridicat fanionul. A fost o viciere de rezultat. Craiova a fost inca o data furata si batjocorita", a spus Mititelu.
   


Evenimentul Zilei


    "Viteazul" Ganea a mai facut o victima
    Octavian Cojocaru, Alexandru Vartosu
    Atacantul risca suspendarea dupa ce l-a lovit cu capul in gura pe australianul Baird sambata, la meciul Universitatea Craiova - Rapid.
   
    Rapid a ratat sansa de a trece, fie si numai pentru 24 de ore, pe pozitia secunda a clasamentului Ligii I la fotbal, dupa ce sambata seara a remizat in "deplasare", pe stadionul "National", cu Universitatea Craiova, scor 0-0. Meciul a fost sarac in faze spectaculoase, dar bogat in nervi si incidente. Stefan Stoica, antrenorul oltenilor, a fost eliminat spre finalul primei reprize dupa un duel verbal cu arbitrul Vasile Bratu.
   
    Oltenii au sustinut ca "arbitrajul a viciat rezultatul". Cel mai grav incident s-a petrecut la pauza, in zona vestiarelor. Oltenii au afirmat ca Ionel Ganea, atacantul Rapidului, l-a lovit cu capul in plina figura pe australianul Michael Baird.
   
    "A avut hemoragie un sfert de ora"
    Michael Baird a spus imediat dupa meci ca Ganea l-a atacat si agresat, dar ieri a refuzat sa mai dea declaratii pe tema acestui eveniment, motivand ca se teme sa nu fie amendat de club. Tot dupa meci, Ionel Ganea a negat evenimentul. "N-a fost niciun incident. Din punctul meu de vedere, singura lupta s-a dat pe teren si, din pacate, n-am castigat", a spus fostul inter-national.
   
    "Eu i-am spus observatorului ceea ce mi-a zis Baird. Pe drumul spre vestiare, Zicu l-a scuipat in ceafa. Apoi, dupa ce au inceput sa se certe, Zicu l-a scuipat din nou, de data aceasta pe fata. Dintr-o data, in altercatie a intervenit Ganea si i-a dat cu capul in gura. Baird a avut sparte si buza de sus, si pe cea de jos. Doctorul mi-a spus ca s-a chinuit un sfert de ora sa-i intre-rupa hemoragia", a spus Gheorghita Geolgau, presedintele Universitatii.
   
    Pascu: "Am scris in raport"
    Romica Pascu, observatorul parti-dei, a declarat ieri ca a notat incidentul in raportul de meci pe care l-a predat ieri la LPF: "N-am vazut ceea ce s-a intamplat, dar am scris in raport ceea ce mi-a povestit Geolgau, ca Ganea l-a lovit cu capul in fata pe Baird. Am fost si eu la vestiarul Craiovei si am vazut ca australianul avea o zgarietura pe buza de sus". In aceste conditii, este de asteptat ca Ionel Ganea sa fie chemat la Comisia de Disciplina, atacantul rapidist riscand o suspendare.
   
    Alt incident
    Craiova mai risca o suspendare
    La pauza, fanii olteni de la tribuna a doua au declansat un bombardament in directia rapidistilor. "Am scris in raport ca fanii Craiovei au aruncat inspre teren cu brichete si betele de la steaguri", a mai declarat observatorul Romica Pascu. Universitatea risca astfel o noua suspendare a terenului, mai ales ca oltenii sunt recidivisti. Meciul cu
    Rapid s-a jucat la Bucuresti tocmai din pricina suspendarii stadionului "Ion Oblemenco".
   
    Univ. Craiova - Rapid 0-0
   
    UNIV. CRAIOVA: Bornescu 6 - Dananae 6, M. Ciuca 6, Mitchell 6, Rose 6 - Wobey 6, Saceanu 6 (89, Dina), D. Stoica 5, Velcovici 5 - Njock 6, Baird 6 (71, Garla 5).
    Antrenor: Stefan Stoica
   
    RAPID: D. Coman 6 - M. Constantin 5, Maftei 6, I. Rada 6 - Badoi 6, Maldarasanu 5 (68, E. Dica 5), C. Lazar 6, Perja 6 - I. Ganea 6 (76, V. Moldovan), Mazilu 5 (60, Buga 6), Zicu 6.
    Antrenor: Razvan Lucescu
Stadion: "National" - Bucuresti; Spectatori: 5.000; Arbitri: V. Bratu 5 - D. Burloiu 6, C. Nica 5
   
    Dilema
    Ce a cautat Mihai Stoica la hotelul oltenilor?
    Un eveniment la limita regulamentului s-a petrecut cu o seara inaintea meciului, cand Mihai Stoica, managerul general al Stelei, a mers la hotelul unde era cazata
    Universitatea Craiova si a vorbit cu oficialii olteni. La aceasta intalnire a asistat si obser-vatorul Romica Pascu, un om de fotbal cu trecut patat in epoca blaturilor.
    Conform "Gazetei Sporturilor", Pascu ar fi spus: "Eu o sa plec, ca sa va las sa discutati, sa faceti afacerea. Am facut si eu multe din astea la viata mea".
   
    Observatorul a tinut de sase
    O reactie absolut nefireasca, pentru ca observatorul ar fi trebuit sa se opuna primul la astfel de practici si sa consemneze evenimentul. Daca s-ar dovedi ca Mihai Stoica le-a oferit bani oltenilor pentru a-i incurca pe rapidisti, Steaua se poate alege cu mari probleme.
   
    Conform hotararii Comitetului Executiv din 17 iulie 2006, "indirec-tele" devin ilegale. "Echipele care sunt prinse ca dau bani celor care lupta cu rivalii lor risca suspendarea de la unu la doi ani, penalitati pecuniare sau depunctare de la trei la noua puncte", a spus Mircea Sandu in vara anului trecut.
   
    Cei implicati in intalnirea de la Hotelul Phoenicia au negat vehement ca oficialul stelist ar fi venit sa le propuna o prima jucatorilor de la Craiova. "Ne-am vazut, ne-am salutat si asta a fost tot. Ce, nu mai avem voie sa ne salutam?", a reactionat Pascu.
   
    "E o mizerie. Noi luptam pentru onoarea noastra, nu jucam nici pentru Steaua, nici pentru Dinamo, ci doar pentru noi. Stoica a venit sa manance cu portarul Andrey, care sta acolo. Au mai fost si alti oameni de fotbal acolo, era toata delegatia de la CFR Cluj, a fost si Nicolae Badea (n.r. - reprezentantii tuturor rivalelor Rapidului!). Ne-am salutat, am stat un pic de vorba. Nu mai avem voie sa stam si noi de vorba? De ce trebuie sa va ganditi imediat la lucruri necurate? Suntem prieteni si vorbim. Asa mi se pare normal", a rabufnit Gheorghita Geolgau.
   
    "Doar ne-am salutat. Atat!", a spus si vicepresedintele craiovean Silvian Cristescu, contrazicandu-l pe Geolgau, care spusese ca "au stat de vorba".
   


Ziua

    Universitatea Craiova si Rapid au terminat la egalitate un meci mai aprins la vestiare, acolo unde Ionel Ganea i-a dat un cap in gura australianului Baird
    Zero barat
    Craiova si Rapid au remizat sambata seara pe "National", intr-un meci destul de modest, cu putine faze de poarta si cu multi nervi la vestiare. Giulestenii au condus jocul, oltenii s-au aparat supranumeric, iar de aici a iesit acest rezultat de 0-0, logic dupa desfasurarea meciului. Rapidul a fost prea moale pentru a marca, a avut cateva ocazii, cea mai mare ratata de Zicu, "foarfeca" scoasa de Bornescu, iar Craiova a replicat palid, cu doua suturi anemice si cu acuzatii pentru oprirea eronata lui Wobay, care scapase singur spre poarta Rapidului la inceputul reprizei secunde. Cea mai importanta "faza" a intalnirii a avut loc in pauza, cand australianul Baird, sustinut de alti colegi si oficiali olteni, sustine ca Ganea i-a dat un cap in gura care l-a umplut de sange, plus ceva scuipati din partea lui Zicu. Ar fi singurul lucru cu care iese in evidenta atacantul rapidist la acest meci, dupa ce in tur, pe cand juca pentru Dinamo, a marcat de patru ori in poarta "Stiintei".
   
    Michael Baird, fundasul australian al Craiovei, a povestit dupa meciul cu Rapid, ca in pauza a fost scuipat in tunelul de acces la vestiare de catre Ianis Zicu si apoi lovit de Ionel Ganea, incident in urma caruia s-a ales cu buza de sus sparta. "Zicu m-a scuipat, eu l-am intrebat de ce, iar apoi a venit Ganea si m-a lovit. Nu cred ca am meritat. Arbitrul nu a vazut incidentul, pentru ca era in spatele meu, dar erau destul de multi care au vazut, Jeremy Njock, si alti oameni din staff-ul echipei", a spus Baird. Australianul nu s-a aratat interesat cum va fi pedepsit agresorul sau. "Nu ma intereseaza ce sanctiune primeste. Daca ma lovea mai tare era o alta situatie", a spus Baird. Coechipierul sau, Jeremy Njock, nu a confirmat declaratiile lui Baird. "N-am vazut incidentul cu Baird, dar am vazut ca avea sange si are acum buza umflata. Ganea l-a lovit, dar n-a venit in vestiar sa-si ceara scuze", a spus Njock. "A fost cam sinistru cu atat de putini suporteri in tribune. Daca se juca la Craiova sigur era victorie pentru Universitatea", a mai adaugat atacantul camerunez. Incidentul petrecut in pauza meciului in tunelul de acces la vestiare a fost comentat si de oficialii celor doua echipe. "Am auzit si eu, n-am vazut, ca Ganea l-a lovit cu capul in gura pe Baird. Ganea asta este un mare bataus. E un mare smecher care crede ca poate face performanta cu asemenea fapte. Azi nu prea a miscat pe teren si probabil asa va fi si in viitor", a comentat Adrian Mititelu, patronul Craiovei, care a avut recent un conflict verbal destul de violent cu Ganea, intr-o emisiune televizata. Razvan Lucescu a evitat sa comenteze acuzatiile craiovenilor si a iesit la contraatac. "Eu i-am vazut comentand si acuzand, dar pot sa spun ca au fost si unele reactii neortodoxe catre banca noastra. Poate acest lucru face parte din joc, dar eu mi-am strans mana cu cei din tabara Craiovei care m-au injurat", a subliniat Lucescu. "A fost un meci pe care am fi putut sa-l castigam in prima repriza. In a doua, Universitatea a echilibrat jocul si am avut parte de o lupta surda, iar pe final mi-a fost teama ca putem pierde acest joc. Acceptam acest rezultat, nu pot sa spun ca am fi meritat mult mai mult. Speram sa recuperam in cele 13 etape care au mai ramas ceea ce am pierdut azi", a spus Lucescu despre meci.
   
    Ganea la disciplina
    Atacantul rapidist va fi chemat la Comisia de disciplina a FRF pentru a da socoteala pentru gestul sau, care, conform lui Dumitru Dragomir, ar fi fost vazut si consemnat de catre observatorul Romica Pascu (foto). "Am informatia ca Baird l-a injurat in engleza pe Ganea, iar acesta i-a dat un cap in gura. Mi-a spus Pascu tot", a spus seful LPF. Tot la disciplina ar putea ajunge din nou si Universitatea Craiova, dupa ce suporterii sai au aruncat cu pietre si cu bete de steag pe pista stadionului, atunci cand cele doua echipe si arbitrii se indreptau spre vestiare pentru pauza. Din acea "ploaie", observatorul Romica Pascu s-a ales cu o lovitura de piatra. In fine, un alt incident care ar putea face obiectul unei judecati a FRF ar putea fi vizita lui Mihai Stoica, managerul general al Stelei, in nopatea dinaintea jocului, in cantonamentul Universitatii. Adversarii ros-albastrilor ar putea specula ca Meme a venit sa-i motiveze financiar inaintea confruntarii cu Rapid, fiindca stelistii se lupta cu giulestenii pentru locul doi al clasamentului. Este putin probabil sa se ia vreo masura impotriva lui Stoica, fiindca acelasi Pascu, prezent la masa cu oficialii olteni, s-a retras "elegant" pentru a-i lasa linistiti "sa faca afacerea". (B.G.)


Curentul

    Oltenii acuza un complot al Rapidului împotriva Stelei


    Partida dintre Universitatea Craiova si Rapid s-a terminat nedecis si a consemnat una dintre cele mai putin spectaculoase partide din aceasta editie de campionat, tabela fiind înghetata la 0-0 pe toata durata celor 90 de minute. Daca meciul a starnit plictiseala spectatorilor, stadionul "Lia Manoliu" a amplificat acest sentiment, prin tribunele sale imense, iar atmosfera creata de cei aproximativ 3.000 de spectatori aproape ca nu s-a simtit.
   
    Desi anuntata o victorie mai mult ca sigura a Craiovei în meciul cu giulestenii, oltenii au aratat ca antrenorul Stefan Stoica s-a ocupat, în ultima saptamana, mai mult de pregatirea apararii, pe care elevii lui Razvan Lucescu nu au reusit sa o desfaca.
   
    Ceea ce a atras mai mult atentia asupra acestui meci au fost incidentele de la pauza, atunci cand oltenii l-au acuzat pe atacantul rapidist Ionel Ganea ca l-ar fi lovit, în drum spre vestiare, pe australianul Baird cu capul în gura. "Ganea i-a dat cu capul în gura lui Baird si i-a spart buza. Daca vrea bataie, nici o problema, sa spuna daca îl mananca pielea. Probabil ca nu se va întampla nimic si doar eu voi fi sanctionat, pentru ca putini au curajul sa spuna ceva", a declarat patronul Craiovei, Adrian Mititelu. De altfel, oficialul din Banie a acuzat foarte dur si arbitrajul practicat, spunand ca arbitrii ar fi fost dirijati de sefii din Giulesti, pentru a reusi sa încurce pe Steaua. "Arbitrajul a fost execrabil. Arbitrii au viciat rezultatul. Va spun eu ca sunt 100% vinovati pentru arbitraj, totul a fost dirijat, a fost bataie lunga, sa încurce Steaua, sa favorizeze Rapidul, una e sa gresesti, dar arbitrajul ne-a macelarit. Au jucat 14 contra 11", a adaugat Mititelu.(Ormuz Daniel)


Kicker SportMagazin

    Mititelu: "A fost viciere clara de rezultat"


    Patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, considera ca rapidistii au influentat maniera de arbitraj în meciul de sâmbata (0-0) disputat pe stadionul National din complexul Lia Manoliu.
   
    "Îmi pare rau pentru Copos ca a apelat la lucruri din astea. Daca înainte Rapidul era contra sistemului, acum se pare ca e în interiorul lui", a declarat Mititelu. Acesta si-a argumentat apoi ideea: "Arbitrul ne-a tocat la acele faze marunte, cu toate faulturile dictate împotriva noastra în prima repriza, pâna la faza când Wobay a scapat singur, dar acel cretin de arbitru a ridicat fanionul. A fost o viciere clara de rezultat facuta de Rapid la ei acasa".
   
    Patronul Universitatii considera ca "sistemul e mult prea corupt, deoarece la conducerea fotbalului sunt oameni care au fost si în comunism si au ramas cu aceeasi mentalitate". "Când a venit Craciunescu si era pus pe treaba, l-au dat afara", a mai spus Adrian Mititelu, dupa care a facut referire si la actualul presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor: "Gheorghe Constantin se pare ca e depasit de situatie".(Florin Tudor)



Echipa "Revista presei "RapidFans.RO     5 martie 2007

 

 
 
     
Site dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...