Averea.ro
Elena Stoica, presupusa amanta a lui George Copos, are 28 de ani si este o apropiata a familiei. Ea lucreaza acum la Hotelul "Crowne Plaza"Patronul Rapidului, George Copos, pare sa-si distruga imaginea de familist pe care si-a construit-o de-a lungul timpului.
Fostul vicepremier a tinut de multe ori capul de afis al ziarelor, însa niciodata subiectele nu au vizat viata sa particulara. Copos s-a aflat mai mereu în prim-plan, fie ca a fost vorba de fotbal sau afaceri si a preferat sa-si tina viata de familie departe de ochii curiosilor. Acum însa, lucrurile au luat o turnura cu totul neasteptata, dupa ce paparazzii revistei "Ciao!" l-au surprins pe miliardar nopti la rând facând vizite la domiciliul unei angajate.
George Copos a fost imortalizat în seri consecutive în Cartierul Francez, coborând din BMW-ul sau de culoare neagra în apropierea unui bloc. Camuflat, îmbracat într-un pardesiu negru si cu o caciula de aceeasi culoare trasa peste ochi, finantatorul echipei din Giulesti a urcat în apartamentul tinerei Elena Stoica, o fosta secretara de-a sa, în prezent angajata la hotelul Crowne Plaza, stabiliment ce îi apartine tot lui Copos.
Dupa mai bine de doua ore petrecute împreuna, George Copos a parasit apartamentul, s-a urcat în masina si a plecat în viteza. Acelasi lucru s-a petrecut si seara urmatoare, iar paparazzii de la "Ciao!" au surprins din nou momentul în care miliardarul si-a vizitat presupusa amanta, urmând acelasi ritual.
În vârsta de 54 de ani, patronul Rapidului a fost surprins de paparazzi revistei "Ciao!" iesind cu fesul tras pe ochi din apartamentul tinerei . Apropiatii stiau de relatia celor doi
Elena Stoica, femeia pe care George Copos a vizitat-o nopti la rând, i-a fost secretara finantatorului echipei de sub Podul Grant, însa acum lucreaza la receptia unuia dintre hotelurile pe care fostul vicepremier le detine în Capitala. "Idila" dintre George (54 de ani) si Elena Stoica (28 de ani) nu a surprins pe toata lumea.
Surse din anturajul lui Copos sustin ca cei doi au o "relatie speciala" de câtiva ani.
Are o avere de 240 milioane de dolari
George Copos stie sa faca afaceri. Acest lucru l-a dovedit ani la rând, ajungând sa ocupe un prestigios loc 12 în topul celor mai prosperi oameni de afaceri din România. La finalul anului trecut, averea lui Copos era estimata la impresionanta suma de 240 milioane de dolari, cu peste 60 de milioane de dolari mai mult decât în 2005. De o parte din afaceri se ocupa sotia sa, Cristiana.
Cristiana Copos: !
Cristiana Copos a acceptat sa vorbeasca, pentru Averea, despre relatia cu sotul ei si despre o presupusa aventura pe care boss-ul din Giulesti ar avea-o cu una dintre angajate.
Averea: Ce parere aveti despre dezvaluirile legate de o presupusa aventura a sotului dumneavoastra?
La petrecerea de Craciun data anul trecut pentru juniorii Rapidului, George si Cristiana Copos nu s-au comportat ca un cuplu normal
Cristiana Copos: Ce dezvaluiri? Eu nu stiu nimic.
Paparazzi revistei Ciao! l-au fotografiat pe sotul dumneavoastra câteva seri la rând acasa la o secretara de-a dumnealui...
Da? Habar nu aveam... Ce sa va zic? E ca si când v-as întreba eu daca stiti pe unde umbla iubitul dumneavoastra.
Revenind... Ati auzit vreodata de Elena Stoica? O cunoasteti? Despre ea este vorba...
Da, stiu ca exista o Elena Stoica si lucreaza ca secretara la Crowne Plaza. Am ajutat-o sa termine facultatea, sa se angajeze la noi, am sustinut-o cât am putut. Dar nu am facut nimic deosebit pentru ea, ci doar ce facem pentru toti tinerii care lucreaza în companiile noastre.
Credeti ca poate exista o altfel de relatie între ea si George Copos?
Nu, sincer nu cred. George nu s-ar încurca cu o secretara! În plus, va spun sincer, avem o casnicie de 26 de ani, ne-am bazat mereu pe lucruri foarte serioase, asa ca mi-e greu sa cred altceva.
Este adevarat ca nu mai locuiti împreuna?
Nu, nici vorba. Stam împreuna! De unde pâna unde asta? Va zic, sotul meu n-a lipsit nici o noapte de acasa. Altceva chiar nu stiu ce sa va mai zic. Mai bine îl întrebati direct pe George.
::: Latino Lover-ul din Copos :::
'Preadoratul' patron al echipei noastre favorite Rapid, se plimba prin cearsafurile unei anumite domnisoare, o secretara, nu una oarecare, amanta lui George Copos, o domnita cu 26 de ani mai tanara ca dansul, cand stadionul Giulesti e intr-o stare de degradare cumplita. Cu alte cuvinte, tara arde, si baba se piaptana, bine, n-am putea spune se piaptana, ce face domnul Copos cu dansa probabil ca e mult mai placut. E incredibil cum un om cu familie, cu o imagine de 'intelectual' si un om care a reusit sa se afirme in afaceri, sa-si pateze imaginea astfel, si sa ne demonstreze, cum se gandeste dansul la rezolvarea problemelor stadionului Giulesti, si problemele Rapidului, prin patul domnisoarei Elena Stoica.
Domnule Copos, speram ca 'secretara' dumneavoastra, v-a invatat si cateva ceva in tehnica consolidarii, v-a dat sfaturi in legatura cu aportul pe care trebuie sa-l aveti pentru a-i ajuta pe rapidisti sa obtina locul 2. Speram sa ne impartasiti si noua cate ceva din secretele 'secretarei' dumnevoastra despre administrarea clubului Rapid.
Maine probabil o sa va vad fata prin ziare, cu dezmintiri, facand de 2 lei un ziar care a prins pe multi 'cu mata-n sac', dar, facand o paralela sunteti un soi de artist, care e in chiloti, si deodata se ridica cortina si sala e arhiplina.
Ne-am convins cat va intereseaza problemele Rapidului ...
Horia ::: RapidFans.RO comenteaza aici
prosport.ro
Comisia de Disciplina a FRF a hotarat astazi amanarea pentru luni, la ora 15.00, a verdictului in cazul Ganea - Baird, din cauza faptului ca jucatorul australian nu s-a prezentat la audieri.
Din partea Universitatii Craiova au fost prezenti doar antrenorul Stefan Stoica si Gheorghita Geolgau, care au venit insotiti de jandarmi, in timp ce clubul Rapid a fost reprezentat, pe langa Ionel Ganea, de catre Cristian Costache, directorul de imagine, si de jucatorii Iannis Zicu si Vasile Maftei.
Atacantul australian al echipei Universitatea Craiova, Michael Baird, sustine ca în pauza meciului cu Rapid, scor 0-0, din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I, a fost lovit cu capul în gura, în tunelul de acces la vestiare, de jucatorul formatiei giulestene, Ionel Ganea, incident în urma caruia s-a ales cu buza sparta.
FC Rapid a primit avertisment si o amenda de 3.500 de lei, dupa ce fundasul Daniel Balan, de la FC Arges a fost lovit în cap cu o bricheta aruncata din tribuna, în minutul 47 al meciului disputat de cele doua formatii în sferturile Cupei României, si dupa ce în minutul 102 al aceleiasi întâlniri pe teren a fost aruncata o torta. Ambele obiecte au fost aruncate din sectorul unde se afla galeria echipei Rapid.
Decizia a fost luata astazi de catre Comisia de Disciplina a FRF.
Contrele dintre patronii celor trei mari cluburi bucurestene au dus, surprinzator, la declarantii pacifiste din partea celor de la Dinamo, dar numai în privinta rivalilor din Ghencea. Directorul executiv al "câinilor", Cristi Borcea, marturisea saptamâna trecuta ca din cauza "arogantei rapidistilor", îsi doreste ca Steaua sa obtina locul doi la finalul campionatului. Cei din Grant nu au ramas datori, jucatorii declarând ca nu sunt interesati de întelegerea celorlalti.
"Ne intereseaza sa câstigam noi fiecare meci, nu aliantele dintre Steaua si Dinamo. Eu spun ca si CFR Cluj sunt foarte buni, poate cei mai buni din campionat", a spus sec Dani Coman.
Colegul sau Emil Dica a fost mai transant, marturisind ca: "Nu stiu ce vrea Dinamo si nu ne intereseaza pe cine vor ei pe locul doi sau nu. Noi trebuie sa câstigam în partidele care vin. Chiar daca si Steaua si CFR Cluj sunt echipe foarte bune, puternice, care vor pe locul doi, eu nu ma tem de nici una!".
rapidisti.ro
Mâine, 8 martie, de la ora 14:00, mai multi jucatori giulesteni, în frunte cu antrenorul lor, Razvan Lucescu, se vor întâlni, cu ocazia sarbatoririi Zilei Femeii, cu admiratoare ale Rapidului, lor, dar si altor doamne, fiindu-le oferite, asa cum se obisnuieste, flori si, dupa preferinte, autografe, informeaza site-ul oficial al clubului.
Evenimentul va fi gazduit de sediul Bricostore/Media Galaxy (etaj 1) din Grozavesti, vis-a-vis de Carrefour Orhideea.
Comisia de Disciplina a judecat astazi si incidentele produse de suporterii Rapidului la partida cu FC Arges (2-0), din sferturile Cupei României.
Jucatorul din Trivale, Daniel Balan, a fost lovit la acest meci cu o bricheta aruncata din galeria giulestenilor. Suporterii au mai fost implicati si într-o altercatie cu jandarmii înaintea sfârsitului meciului.
Membrii comisiei au decis astazi sa nu suspende terenul giulestenilor, acestia primind o amenda si un avertisment si vor putea disputa în Giulesti meciul cu aradenii de la UTA.
Partida contând pentru etapa aXXII-a Ligii I va avea loc duminica, 11 martie, de la ora 18.30 si va transmis în direct pe National TV.
George Copos mai are o sansa sa-l convinga pe Massimo Moratti sa îl cedeze pe Zicu la Rapid în vara. Patronul Interului îi va întoarce vizita lui Copos la sfârsitul lunii si este asteptat în Giulesti pentru derby-ul Rapid-Steaua, conform RTV.
"Dupa vizita mea în Italia, Moratti va veni la Bucuresti la sfârsitul lunii. Este interesat de afaceri în domeniul energiei alternative. S-ar putea sa facem afaceri împreuna. Voi face tot posibilul sa îl oprim pe Zicu în Giulesti si dupa finalul sezonului", a declarat patronul Rapidului, George Copos.
Rapid primeste vizita Stelei în Giulesti pe 1 aprilie, iar giulestenii îl invita pe patronul lui Zicu la meci.
fanatik.ro
FANATIK a descoperit ca fotbalistul cel mai in forma din campionat a terminat cu greu liceul cu frecventa redusa din Cogealac, fiind ajutat de profesori "generosi". Ianis s-a speriat apoi de proba finala, bacalaureatul, pe care l-a "driblat" in ultimul moment.
Considerat cel mai in forma fotbalist din Divizia A si apreciat drept un posibil titular la meciul nationalei cu Olanda, Ianis Zicu are si o "pata neagra" in biografie: studiile. Rapidistul a terminat in 2006 liceul, absolvind clasa a XIII-a, la frecventa redusa, la Liceul "Caraman" din localitatea dobrogeana Cogealac, profilul institutiei de invatamint fiind... Agricultura. Reporterii FANATIK s-au deplasat la liceul lui Zicu, aflind ca Ianis a venit la Cogealac in 2004, prin transfer de la Liceul Sportiv "Nicolae Rotaru" din Constanta. Desigur, "venit" este doar un fel de a spune, deoarece satenii nu l-au vazut vreodata pe jucator, desi el ar fi trebuit sa participe la cursurile din fiecare simbata si duminica. in catalog, Zicu nu a acumulat insa vreo absenta!
Mama lui, vecina cu directorul
Explicatia regimului preferential la care a fost supus rapidistul o constituie relatia speciala dintre mama sa si directorul institutiei, Mihai Nicolae, cei doi fiind vecini in copilarie. in plus, toti elevii din clasa cu frecventa redusa sint tratati "cu atentie sporita", conform marturisirilor satenilor din Cogealac: "Majoritatea se scalda in bani, iar absentele nu sint o problema pentru ei. Sint patroni, fotbalisti, politisti... Profesorii nu au interes sa se lege la cap fara sa ii doara, asa ca nu pun absente niciunuia". Culmea este ca, daca in cazul colegilor chiulul este mai greu de demonstrat, Zicu apare "prezent" la cursuri desfasurate la ore cind o tara intreaga il putea admira la televizor, pe terenul de joc, fie ca era vorba de Divizia A sau de Il Calcio!
Multi ASE-isti, dar si ...Lupescu
Ianis Zicu are un predecesor valoros, care a ajuns intr-o functie inalta fara a avea vreo facultate: Ionut Lupescu. Din cauza lipsei de timp, "Kaizerul" nu a incercat sa rezolve problema studiilor superioare, iar de curind s-a lovit de aceasta problema, cind a dorit sa candideze la sefia FRF. Pina la urma, s-a gasit varianta postului de director general, urmind ca el sa incheie o facultate pina la momentul in care l-ar putea inlocui pe Mircea Sandu.
Dintre oamenii de fotbal celebri, cei mai multi licentiati au terminat Academia de Studii Economice: Gheorghe Hagi, Mircea Sandu (Facultatea de Comert Exterior), Mircea si Razvan Lucescu. De altfel, despre Il Luce se stie ca era un student foarte serios, iar in anii facultatii a legat o trainica prietenie cu un politician devenit celebru, cu care a fost coleg de grupa: Dan Voiculescu. Un caz exceptional a fost Loti Boloni, care, dupa ce a terminat Facultatea de Medicina, a si profesat ca stomatolog.
Chiul si de la "Bac"
In vara lui 2006, actualul fotbalist al Rapidului a decis sa se inscrie si la examenul de bacalaureat, cu toate ca nu avusese timp sa se pregateasca. De data aceasta, probele nu s-au mai sustinut la liceul "prietenilor" din Cogealac, fiind vorba de Grupul Scolar Lazar Edeleanu din Navodari. Conform gurilor rele, Zicu nu s-a obosit nici macar sa intre la teste, prezentindu-se doar la liceu, dupa care s-a retras din "competitie", spunind ca va sustine examenul abia dupa ce se va considera pregatit.
Mihaela il sustine
Perioada exceptionala din cariera de fotbalist este completata de una identica si pe plan sentimental, Zicu fiind la un pas de casatoria cu superbul manechin Mihaela Tudor. Saptaminalul FANATIK a dezvaluit in premiera faptul ca Ianis isi va lega destinul de acela al frumoasei brunete, aceasta punind insa o conditie destul de greu de indeplinit: jucatorul giulestean trebuie sa isi aprofundeze studiile! Pentru aceasta, Zicu va trebui sa rezolve problema bacalaureatului, iar apoi sa se inscrie si la o facultate. in contrapartida, Ianis si-a convins iubita sa renunte la aparitiile pe podiumul de moda in tinute prea provocatoare, care sa-i provoace gelozia.
Gardianul.ro
Clubul Rapid este greu incercat in aceasta perioada. Cu terenul suspendat, giulestenii sunt la un pas de a fi interzisi pe propriul stadion si chiar exclusi din Liga I daca nu-si achita datoriile catre clubul sportiv si catre Politehnica Iasi. In total, se pare ca acestea se ridica la aproape jumatate de milion de euro. Adica jumatate din suma de care este acuzat ca ar fi incasat-o din afacerea cu Loteria Romana.
Finantatorul rapidist George Copos este asaltat de cei carora le datoreaza bani. "Sunt hartuit, hartuit, hartuit", ii place fostului vicepremier sa spuna. Iar creditorii nu-i mai dau pace. In prima zi a acestei saptamani, el a fost amenintat de catre CS Rapid ca echipa lui Razvan Lucescu nu va mai putea disputa meciuri pe propria arena, "Valentin Stanescu - Giulesti". Aceasta in cazul in care nu renegociaza contractul pe care il are cu administratorul stadionului, CS Rapid, si daca nu-si achita datoriile pe care le are la plata utilitatilor. Se vorbeste de o suma de aproape 10 miliarde de lei vechi, circa 300.000 de euro. Mai exact, rapidistii sunt amenintati ca mai au doar cateva zile de stat în Giulesti, presedintele clubului sportiv, Mihai Zaharia, afirmand ca "oamenii lui Copos se dau loviti la infinit".
Banii sau excluderea din campionat
"Cazul Pancu" a venit cum nu se poate mai prost pentru Copos, care nu a reusit inca sa-i vanda pe Griffits si Burdujan in China. Ieri, avocatul Stefan Damian, cel care s-a ocupat timp de sapte ani de litigiul dintre Poli Iasi si Rapid Bucuresti în cazul Pancu, a declarat, conform NewsIn, ca giulestenii risca sa nu mai poata evolua în Liga I! Rapidul va scapa doar daca va plati datoria de aproximativ 200.000 de dolari. "Banii trebuie achitati de catre clubul giulestean în maximum 30 de zile, altfel va suporta sanctiuni extrem de severe, ce pot duce pâna la excluderea din campionat si din FRF", a afirmat Damian, care a conchis: "Pentru a solutiona litigiul a fost nevoie de declararea falsa a unui înscris întocmit de fostul presedinte Vasile Drutca, fapt hotarât de Curtea de Apel Iasi, care l-a condamnat pentru fals si uz de fals. Actul care fusese temeiul respingerii de catre Comisia de Apel si în baza caruia fusese respinsa cererea Politehnicii a permis revizuirea hotarârii date în anul 1999 de catre Comisia de Apel, solutie mentinuta de Curtea de Arbitraj pentru Fotbal si, implicit, obligarea clubului Rapid la achitarea sumei datorate".
Asadar, o noua problema pe capul lui George Copos. Una in plus, care se adauga acuzatiilor aduse de anchetatorii Directiei Nationale Anticoruptie. Acestia au apreciat, recent, ca spatiile comerciale pe care Ana Electronic le-a vandut Loteriei Nationale au fost supraevaluate. Suma imputata este de un milion de euro! Dublu fata de cat ar avea de plata, la ora actuala, multimiliardarul aflat la conducerea Rapidului.
Recidivistii scapa doar cu amenda si avertisment
Cu toate ca sunt recidivisti, recent fiindu-le suspendat terenul din cauza suporterilor, rapidistii au scapat extrem de ieftin, ieri, la Comisia de Disciplina. Clubul din Giulesti a primit doar avertisment si o amenda de 3.500 de lei pentru incidentele de la meciul din sferturile Cupei României Rapid - FC Arges. Atunci, pitesteanul Daniel Balan a fost lovit în cap cu o bricheta aruncata din tribuna, iar pe teren a fost aruncata o torta. Ambele obiecte au venit din sectorul unde se afla galeria echipei Rapid.
Danut Coman ii ironizeaza pe clujeni
Portarul Rapidului, Danut Coman, i-a ironizat, ieri, pe adversarii din lupta pentru locul doi, CFR Cluj, spunând ca sunt cea mai buna echipa din campionat, dar ar trebui sa ramâna pe locul patru, pe care se afla în prezent în clasamentul Ligii I. "CFR e cea mai buna din campionat. Vorbesc serios. Pe ce loc este? Sa ramâna acolo unde este si sa se considere cei mai buni", a declarat Danut Coman. Reactia lui Coman a venit în urma declaratiilor facute de conducatorii ardelenilor, care au spus ca echipa lor este cea mai buna formatie din Liga I. Prezenta lui Massimo Moratti, patronul lui Internazionale Milano, la partida Rapid - Steaua, programata pe 1 aprilie, a fost astfel comentata de internationalul giulestean: "Este spre binele nostru ca multe personalitati din fotbalul mondial sa vina la meciurile noastre. Speram sa ramâna cu o impresie buna".
Libertatea.ro
Agentul lui Griffiths sustine ca rapidistul a fost trimis la probe in China de patron, peste vointa antrenorului.
Marcel Popescu, impresarul australianului, crede ca patronul Rapidului strica toate rezultatele muncii lui Razvan Lucescu, pentru ca nu tine cont de sfaturile antrenorului care a adus cele mai mari rezultate pe plan european.
Sansele conducerii rapidiste de a-si scoate investitiile facute cu Griffiths si Burdujan in urma unui transfer in China sunt aproape nule, dupa ce acestia au fost pacaliti la plecarea din Romania. "Ryan a descoperit acolo ca nu era deloc cum i s-a spus. A trecut toate testele, dar datele problemei sunt total schimbate de cum i-au fost prezentate in tara. Poate Rapidul cere prea mult pe el. Toata lumea vrea sa castige, dar nu toti au bani de dat", a spus Popescu.
"Ryan asteapta finalul contractului"
Impresarul crede ca George Copos a trecut fara menajamente de dorintele lui Lucescu, care si-i dorea pe cei doi in continuare in lot: "Razvan munceste ca un rob de doi ani de zile sa faca imagine Rapidului, sa castige respectul tuturor pentru club, si Copos ii pune pumnul in gura si ii trimite doi jucatori in probe, asa, aiurea. Daca lui Ryan nu i se accepta conditiile, se intoarce si asteapta finalul contractului. Oricum nu si-a pierdut disponibilitatea de a se bate pentru titularizare", a incheiat Popescu.