ACTUALIZAT | Joi 11 octombrie 2007 | 10:30:00

  REVISTA PRESEI 11 octombrie 2007



Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

CORSICANU: "REDNIC A FACUT O GRESEALA PE CARE O VOM IERTA FOARTE GREU"

Presedintele Ligii Suporterilor Rapidisti, Gigi Corsicanu, l-a anunțat pe Mircea Rednic că majoritatea suporterilor va decide modul în care el va fi tratat în Giulești, dacă va fi iertat sau înjurat de fani.

"Eu am mai spus-o și trebuie să ne înțeleagă și domnul Mircea Rednic. El a făcut o greșeală mare pe care o s-o iertăm foarte greu. Noi așteptăm și reacția stadionului față de declarațiile pe care le-a făcut atunci când era la Dinamo. Pe noi ne-a deranjat foarte tare ce a spus atunci. Așteptăm să vedem ce reacție vor avea spectatorii, pentru a nu fi acuzați de ceva" a spus fostul lider al galeriei giuleștene la Fanatik Show.


Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

REDNIC: "CUM SA FIU OMUL LUI GIGI BECALI?"

Mircea Rednic a ținut să le dea o replică suporterilor care l-au acuzat că este omul lui Gigi Becali: "Cum să fiu omul lui Gigi Becali? Dacă eram lucram la el. Toate meciurile pe care le-am pregătit de când antrenez le-am pregătit să le câștig. Nu trebuie să îmi spună Copos sau Becali să joc corect. Ce să le fac eu celor de la CFR dacă nu au fost în stare să bată echipa a doua a lui Dinamo? Mă afectează acest lucru fiindcă nu e normal, eu niciodată nu am vândut pe nimeni. Lucrurile se vor rezolva și toată lumea va afla adevărul. Copos a venit personal să îmi ceară să nu pierd meciul cu Steaua când eram la Vaslui și mi-a propus să vin și antrenor", a spus tehnicianul rapidist la Fanatik Show.


Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

REDNIC: "NU MA ASTEPTAM SA PLEC DE LA DINAMO"

Noul antrenor al echipei Rapid, Mircea Rednic, a povestit la Fanatik Show de ce a renunțat la banca tehnică a campioanei Dinamo și cum a ajuns să antreneze din nou echipa giuleșteană: "Nu ma asteptam sa plec de la Dinamo. Imi doream foarte tare sa ne calificam in grupele Ligii. Poate si de aceea nu am mai vrut sa continui. Si rezultatele slabe din campionat... Totul s-a naruit in primele 10 minute ale reprizei a doua. Vedeam reacția jucătorilor, nu mai vedeam aceeași plăcere în joc. Am simțit că nu mai sunt dorit acolo. M-am despărțit în relații foarte bune de cei de la Dinamo și cu un pahar de whisky."

Rednic a povestit de ce a ales să revină la Rapid: "În toți acești cinci ani mi-a propus de cinci ori sa preiau echipa. Cred că pot să fac performanță cu acest grup și îl simt pe George (n.r. Copos) că s-a schimbat în bine. Cred că domnul Copos este sincer acum.


Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

REDNIC: "IMI DORESC SA CASTIG CAMPIONATUL SI CUPA ROMANIEI"

Mircea Rednic a fost prezentat miercuri ca antrenor principal al echipei de fotbal Rapid București, în cadrul unei conferințe de presă la care a luat parte și conducerea grupării din Giulești.

Rednic a semnat contractul cu Rapid, înțelegere valabilă pe o perioadă de patru ani, înlocuindu-l pe italianul Cristiano Bergodi. Rednic a pregătit campioana Dinamo până la începutul lunii septembrie, când a demisionat.

''Sunt fericit că am revenit la Rapid. E pentru a cincea oară când mi s-a propus să revin de când am plecat. Nu acuz pe pe nimeni pentru acest lucru, am venit cu sufletul deschis, împăcat că mi-am făcut datoria ca jucător și antrenor. Cred că pot să realizez cel puțin performanțele pe care le-am mai făcut la Rapid'', a spus Rednic.

''Nu puteam să spun nu la nesfârșit. Rapid m-a primit cu brațele deschise într-un moment delicat. Am toate condițiile să fac performanță la Rapid. Vreau să câștig cupa și campionatul'', a adăugat Mircea Rednic.

Referitor la despărțirea sa de Rapid, determinată de patronul George Copos, Rednic a apreciat că principalul acționar al grupării giuleștene este mult schimbat în bine. Rednic nu dorește să dezamăgească și a luat act de nemulțumirile unor suporteri rapidiști. ''Unii suporteri poate sunt supărați, dar eu sunt un antrenor profesionist și cred că doar prin rezultate pot să-i fac să revină și să mă respecte, chiar dacă nu m-ar putea iubi. Suporteri să-i susțină pe jucători, chiar dacă au ceva împotriva mea, nu trebuie să mă susțină pe mine, eu rezist''.

Mircea Rednic devine pentru a treia oară antrenor al echipei Rapid, după 2000-2001 și 2002-2004, cucerind un titlul de campion, în 2003, o Cupă a României, în 2002, și două Supercupe.




Miercuri 10 octombrie 2007 | 22:59:00

Rednic: "Vreau o calificare in grupele Ligii"

Deși după ce a demisionat de la Dinamo Rednic a spus că nu va mai antrena în România, tehnicianul a preluat echipa cu care a cîștigat un titlu în 2003:

"La Rapid am avut rezultate bune, in cinci ani Copos mi-a propus mereu sa preiau Rapidul. Am zis dupa Dinamo ca nu mai antrenez in Romania, dar nu vreau sa plec asa din tara, ci cu o calificare in grupele Ligii, macar sa castig campionatul. Rapid e o echipa care iti ofera toate conditiile", a spus antenorul rapidist la Fanatik Show.


Miercuri 10 octombrie 2007 | 22:55:00

Rednic: Rapid e clubul pentru care fac orice, imi apar jucatorii, conducatorii, suporterii

Mircea Rednic vrea să facă performanță cu Rapid și îi cere de partea sa șe suporterii alb-vișiniilor:

"Totusi si ei vor performanta, ma cunosc, nu e prima data cand lucrez la Rapid. O sa fac tot ce e posibil sa ii fac sa ma respecte. Ii rog sa fie alaturi de echipa, e important sa o sustina. Unde e usor? La toate echipele e greu. Daca sunt antrenor la o echipa, pentru mine Rapid e clubul pentru care fac orice, imi apar jucatorii, conducatorii, suporterii. Nu voi ataca niciodata Dinamo. Cand eram la Rapid m-am certat rau cu Andone. Am fost si suntem prieteni, dar nu ne-am vorbit o perioada, tocmai pentru Rapid. Pentru glumele pe care le-a tot facut. Am venit sa fac performanta cu jucatorii si sustinut de suporteri. La fiecare meci am emotii, joc acasa cu CFR, Andone vine in Giulesti... Important e ca jucatorii sa nu aiba emotii pentru ca eu cred foarte mult in ei", a spus tehnicianul Rapidului la Fanatik Show.


Miercuri 10 octombrie 2007 | 16:33:00

Zotta: "Marius Constantin e prost informat, conturile lui sunt bine administrate"

Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat miercuri, pentru NewsIn, că gruparea giuleșteană nu îi datorează niciun ban lui Marius Constantin și consideră că jucătorul este dezinformat din moment ce acuză conducerea de restanțe financiare.

"Marius Constantin e feblețea mea, dar îi pot spune că e prost informat în ceea ce privește primele sale. De altfel, este singurul domeniu în care e prost informat. Într-un fel îl înțeleg, pentru că nu se află în București și probabil nu știe că nu există datorii față de el. Conturile lui sunt bine administrate. Din câte știu, clubul nu are nicio datorie față de el sau față de club",
a declarat Constantin Zotta.

Reacția oficialului rapidist a venit în urma afirmațiilor lui Marius Constantin, care a declarat marți că directorul general Constantin Zotta ar trebui să vireze restanțele financiare către jucători și abia apoi să îl critice pe fostul antrenor al giuleștenilor, Cristiano Bergodi. "Domnul Zotta mai întâi să se uite în calendar și să ne vireze restanțele financiare și abia apoi să critice oamenii care chiar fac ceva pentru acest club", a spus Marius Constantin pe site-ul său.


Miercuri 10 octombrie 2007 | 15:57:00

PROTEST / "Zotta = lingău. Pleacă!"
"M..e Rednic. Nu te vrem. Vânzătorule! Trădătorule. Nu ești binevenit. Nu te vrem!"

Mesaje împotriva noului antrenor al echipei Rapid, Mircea Rednic, au fost scrise, miercuri, pe zidul stadionului Giulești - Valentin Stănescu, de la intrarea la tribuna oficială, acestea fiind acoperite apoi cu var.

"M..e Rednic. Nu te vrem. Vânzătorule! Trădătorule. Nu ești binevenit. Nu te vrem!" erau mesajele scrise pe zidul de la Giulești.

De asemenea, a fost scris și un mesaj la adresa directorului general, Constantin Zotta. "Zotta = lingău. Pleacă!".

Liderul galeriei Rapid, Petre Ștefan, a declarat, marți, pentru Mediafax că în cazul în care Mircea Rednic va deveni oficial antrenorul formației giuleștene, suporterii "alb-vișinii" îl vor contesta și înjura pe tehnician la fiecare meci. "Mircea Rednic să se aștepte la proteste din partea noastră. Nu suntem de acord cu instalarea lui în funcția de antrenor. Nu putem să uităm niciodată ce a spus despre suporterii rapidiști și despre Rapid. Este un om fără caracter, fără coloană vertebrală. Indiferent că ia 200 de campionate cu Rapid, el va fi întotdeauna înjurat pe Giulești. Mircea Rednic o să fie contestat nu la primul meci, ci la fiecare meci, atât acasă, cât și în deplasare", a spus Petre Ștefan.


Miercuri 10 octombrie 2007 | 15:42:00

George Copos despre protestul suporterilor: "Asta înseamnă că le pasă!"

Suporterii rapidiști au protestat aseară la stadion, scriind pe pereții Giuleștiului mesaje împotriva lui Rednic. "M..e Rednic. Nu te vrem. Vânzătorule! Trădătorule. Nu ești binevenit. Nu te vrem!" erau mesajele scrise pe zidul de la Giulești.

În legătură cu acest subiect, George Copos a declarat:

"Asta inseamna ca suporterilor le pasa, am toata consideratia pentru suporteri, dar nu pentru cei care determina comisiile sa ne suspnde si sa ne amendeze. Inseamnca ca avem suporteri adevarati, intotdeauna si-au spus punctul de vedere, chiar si inainte de '89 erau singurii care aveau curaj sa strige: "Noi il avem pe Damaschin, voi pe Valentin" ".




Joi 11 octombrie 2007 | 00:43

Amenințat!

Suporterii continuă să susțină că nu-l acceptă pe Rednic, el spune că se va face respectat prin rezultate. Mircea Rednic a fost prezentat ca antrenor al Rapidului la cîteva ore după ce suporterii giuleșteni umpluseră zidurile stadionului cu mesaje împotriva lui și a lui George Copos. "Poate să cîștige și 200 de campionate, noi o să-l înjurăm meci de meci, acasă sau în deplasare", susțin ultrașii. "Puriul" a încercat o reconciliere cu fanii și s-a referit mai mult la relația cu galeria decît la echipă: "Nu știu dacă mă vor iubi vreodată, dar prin rezultate îi pot face să mă respecte. Îi rog doar să susțină echipa. Ei trebuie să înțeleagă că am fost obligat să-mi apăr jucătorii și suporterii oriunde am lucrat. Eu am suficientă experiență să trec peste unele lucruri, însă fotbaliștii au nevoie de susținerea fanilor".

Pentru a atenua manifestările anti-Rednic ale suporterilor, directorul tehnic Nicolae Manea a avut o întîlnire cu liderii galeriei la stadion. "Nae a fost cu ideea de a-l readuce pe Mircea", a susținut Copos, tot ca o încercare de a-i mai îmblînzi pe fani, întrucît Manea are susținerea galeriei. În ciuda valului de antipatie, Rednic e încrezător: "Am venit cu sufletul deschis la Rapid de fiecare dată, și ca jucător, și ca antrenor și mi-am făcut mereu datoria față de acest club. Împreună cu jucătorii și conducerea, vom cîștiga titlul și Cupa! Cred în obiectivele astea, altfel n-aș fi revenit în Giulești!".

"Protestele fanilor arată că le pasă și demonstrează că rapidiștii sînt suporteri adevărați"
George Copos


"Nu te vrem. Vînzatorule! Trădatorule! Nu ești binevenit. Nu te vrem!"
mesaj scris ieri dimineață de fani pe zidurile stadionului


Joi 11 octombrie 2007 | 00:42

Rednic III

Euforic, Copos l-a prezentat ieri pe Mircea Rednic, care și-a început al treilea mandat în Giulești

George Copos și-a văzut visul cu ochii: l-a readus pe Mircea Rednic. Patronul și noul antrenor au stat la aceeași masă ieri, la conferința de prezentare a înlocuitorului lui Bergodi, după ce s-au contrat des în declarații de-a lungul timpului. "Eu răspund pentru Mircea", a spus Copos bucuros. Acționarul principal din Giulești s-a comportat ca un copil fericit pe parcursul prezentării, a glumit și a zîmbit permanent, încîntat de mutare.

Rednic l-a acompaniat. "Sînt foarte fericit că o să antrenez iar Rapidul. Am avut de fiecare dată performanțe cu această echipă și îmi doresc ca și de data asta să egalez, măcar, rezultatele din mandatul precedent, cînd am cîștigat campionatul și Supercupa! Mi se oferă toate condițiile pentru a-mi atinge scopurile pe care mi le-am propus". Antrenorul a spus și care a fost argumentul ce l-a convins să antreneze Rapidul pentru a treia oară în carieră: "George Copos s-a schimbat mult în bine și cred că și eu am acumulat experiență, așa încît o să fim mai puternici decît în trecut".

"A fost a 5-a oară cînd domnul Copos mi-a propus să revin pe banca Rapidului. Nu puteam să-i spun încă o dată nu!"
Mircea Rednic

"Împreună cu jucătorii și conducerea, vom cîștiga titlul și Cupa! Cred în obiectivele astea, altfel n-aș fi revenit în Giulești!"

Mircea Rednic


Bozovici la mijloc?
Noul antrenor a condus aseară primul antrenament la Pro Rapid. Rednic a anunțat deja că va schimba sistemul de joc, din 4-3-3 în 4-4-2, a treia modificare de acest gen în decurs de numai trei luni. Primul meci oficial al lui Rednic va fi cel de la Iași, cu Poli (sîmbătă, 20 octombrie, Antena 1). Echipa ar putea fi: Coman - Săpunaru, Maftei, M. Constantin, Perjă - Grigorie, Măldărășanu, C. Lazăr, Bozovici - Cesinha, Mazilu.

În conflict cu Il Luce
Marți, în ziua în care Rednic confirma acordul cu Rapid, "Puriul" a fost criticat la Fanatik Show de către Mircea Lucescu: "A comis o greșeală care o să-i influențeze toată cariera lui de antrenor, de acum încolo!". Antrenorul lui Șahtior s-a referit la meciul Dinamo - CFR 1-0, despre care Gigi Becali a susținut că a fost cîștigat de "cîini" după ce el i-a motivat financiar pe Rednic și pe jucătorii roș-albilor. "Ar fi bine ca fiecare să-și vadă de ale lui", a fost răspunsul noului antrenor al Rapidului, care a mai fost criticat de Lucescu și pentru un alt motiv: "Dinamo a jucat penibil în repriza a doua a meciului cu Lazio!".

"Am greșit că l-am adus pe Bergodi"

Copos și-a făcut autocritica pentru că în vară l-a ales pe Cristiano Bergodi: "Trebuie să recunoaștem că am greșit. Și în vară l-am dorit tot pe Mircea Rednic. E un antrenor exigent și, dacă fotbaliștii vor să facă performanță, au nevoie de un astfel de tehnician". "Puriul" o antrena atunci pe Dinamo și se pregătea de "dubla" cu Lazio, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.

Iar dă peste Grigorie!

Rednic îl regăsește în Giulești pe Ștefan Grigorie după ce l-a dat afară de la Dinamo, alături de Alexa, pentru că îi considera oamenii lui Gigi Nețoiu. Imediat după ce a preluat echipa din Ștefan cel Mare, în vara lui 2006, "Puriul" a grăbit plecarea celor doi mijlocași la Poli Timișoara. (Marius Chițu)

"Copos? Bani, bani, bani!"
Cristiano Bergodi s-a întors ieri în România pentru a-și lua lucrurile rămase la București. La sosire, el a continuat să-i acuze pe șefii Rapidului, fiind șocat mai ales de comportamentul lui Copos. "Credeam că-l cunosc, dar m-am înșelat. După meciul cu Nurnberg, cred că s-a gîndit că a pierdut banii din televizări, pe care i-ar fi luat pentru meciurile din grupe. Așa e el, doar bani, bani și iar bani, vrea profit din orice chestie, oricît de mică. Mi-a negociat pînă și mîncarea!", a zis italianul.

"Jucăm la sate"

Copos a fost într-o dispoziție bună la conferința de presă în care l-a prezentat pe Rednic. "El ne va duce în Ligă, unde sînt meciuri adevărate, nu în campionatul sătesc în care jucăm noi", a spus mai întîi, după care a început să glumească pe seama incidentului petrecut în derby-ul cu Steaua: "Da' șurubu', unde e șurubu'? Serios vorbind, eu respect Liga I, dar nu și comisiile care au reușit să piardă șurubul cu care fanii Stelei l-au lovit pe Bozovici. Și nu era un șurub mic, erau două mari!". Gigi Becali i-a răspuns: "Copos să vorbească doar pentru el cînd zice de campionat sătesc! Eu joc în Spania, în Anglia!".



Joi 11 octombrie 2007 | 00:41

Foc!

Jucătorii au tăbărît pe Zotta, căruia i-au reproșat pe un ton vehement că șefii clubului aruncă vina pe ei și că nu își asumă decizia demiterii lui Bergodi. Rednic s-a întors la Rapid într-un moment de maximă încordare, cu scandaluri între jucători și oficiali și cu tensiune în echipă. Pretextul disputelor dintre rapidiști: plecarea lui Cristiano Bergodi. Jucătorii îi acuză pe Copos și pe Zotta că l-au dat afară pe italian și au încercat după aceea să-i scoată responsabili pe cîțiva dintre ei, pentru ca apostrofările suporterilor să nu fie îndreptate spre conducere.

Cum au ajuns fotbaliștii la această concluzie? Imediat ce Bergodi și Renzo Rossi au aflat informația potrivit căreia cinci jucători ar fi mers la Copos pentru a-l determina să renunțe la staff-ul tehnic, cei doi italieni i-au sunat pe fotbaliști. "Știm că ne-ați fost alături. Copos și Zotta au fost cei care ne-au îndepărtat și probabil că tot ei aruncă vina acum asupra voastră", le-au spus ei.

Pe un ton vehement, fotbaliștii i-au cerut lui Zotta să-l readucă pe Bergodi: "De ce vrei să ne bagi pe noi la înaintare? Să vină Cristiano la antrenament, ca să se vadă că n-avem nimic împotriva lui și nu noi l-am dat afară. Altfel noi nu ieșim azi pe teren!". Imediat, Copos a mers la Pro Rapid și a aplanat conflictul. "Fostul antrenor și-a dat demisia și a fost a patra oară cînd făcea asta. Noul vostru antrenor e Mircea Rednic!", le-a spus patronul.

"Zotta să ne dea banii, nu să critice!"
Un alt motiv de scandal în Giulești: jucătorii sînt nemulțumiți că au încasat prima de 2.000 de euro pentru egalul cu Steaua cu întîrziere și doar după ce au insistat. Marius Constantin l-a atacat dur pe Zotta. "Mai întîi să se uite în calendar și să ne vireze banii la timp și abia apoi să critice oameni ca Bergodi, care chiar fac ceva pentru acest club!", a zis fundașul pe site-ul său. "Marius se înșală, conturile lui sînt bine administrate și nu există vreo restanță față de el" a fost răspunsul directorului general.


Miercuri 10 octombrie 2007 | 22:46

Gigi Corsicanu: "Mircea Rednic a facut o greșeală pe care noi o vom uita foarte greu"

Gigi Corsicanu: "Mircea Rednic a facut o greșeală pe care noi o vom uita foarte greu. Așteptăm să vedem și reacția stadionului, a suporterilor rapidiști. Domnul Rednic este un profesionist si noi l-am respectat. Noi sîntem alături de antrenorul Rapidului, însă nu putem uita ce a spus cînd a fost antrenor la Dinamo. La noi decide majoritatea. Așteptăm să vedem reacția tuturor suporterilor și mai vedem."

Președintele Ligii Suporterilor a mai adăugat: "Domnul Copos investește și are dreptul să facă ce vrea, dar trebuie să țină cont și de noi. Facem și noi parte din familia Rapidului."


Miercuri 10 octombrie 2007 | 22:27

Mircea Rednic: "Am jucat întotdeauna corect"

Mircea Rednic a declarat la Fanatik: "Mie nu trebuia să-mi spună nimeni să joc corect. Am pregatit jocul ca să cîștigăm. Clujul nu a fost în stare să bată echipa a doua a lui Dinamo. M-am simțit jignit de ce a zis Gigi. Sînt curat, nu am luat nici un leu. Acum am de suferit cu suporterii. Nu aveam de ce să iau banii. Am o situatie foarte bună."

Antrenorul rapidist a mai adăugat: "Am jucat întotdeauna corect. Cînd eram la Vaslui a venit Copos la mine cu un contract pentru sezonul următor, că Răzvan anunțase că pleacă. Mi-a zis să joc corect. I-am spus că nu e nevoie de nimic. Să fie sigur că o să joc corect."


Miercuri 10 octombrie 2007 | 13:44

George Copos: "Fanii sunt cei care crează probleme.
Cine nu-l iubește pe Rednic înseamnă că nu iubește Rapidul"

Patronul Rapidului, George Copos, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, că fanii trebuie să îl susțină pe antrenorul Mircea Rednic și să nu mai cauzeze probleme echipei prin comportamentul lor pe stadion.

"Este aceeași chestie cu fanii ca și la Steaua. Eu cred că ei trebuie să vină la stadion să vadă un specatcol. Nu înțeleg care este marea problemă a fotbalului românesc, dacă fanii doresc sau nu doresc una sau alta. Sa nu uităm ca tot ei sunt cei care crează probleme, aruncă cu torțe în teren si fac fel de fel de lucruri. Trebuie respecte niste reguli clare impuse de UEFA și FIFA. Nu își iubesc echipa dacă îl contestă pe Mircea Rednic. Mai mult, sunt împotriva echipei dacă fac acest lucru", a declarat George Copos.

Șefii galeriei Rapidului, Petre Ștefan și Gheorghe Răducanu, au declarat, marți, pentru NewsIn, că noul tehnician al echipei, Mircea Rednic, nu va avea suportul lor, considerând că acesta nu are "coloană vertebrală", atâta vreme cât "s-a vândut de două ori".

"Nu ne vom întâlni cu Rednic, nu avem ce să discutăm. A făcut greșeli mari față de noi, din câte îmi amintesc a spus ceva de genul 'Pe Rapid fac ce face un câine la un stâlp'. Nu cred că are nimeni ce să ne reproșeze pe dreptatea noastră. Nu se va bucura niciodată de sprijinul nostru. Dacă am înțeles că este antrenor profesionist și am acceptat că a fost la Dinamo, nu putem tolera ce a spus în trecut despre noi", a declarat președintele Ligii Suporterilor rapidiști, Gheorghe Răducanu, alias Gigi Corsicanu'.

La rândul său, șeful galeriei giuleștene, Petre Ștefan, alias Fane Moldoveanu', a afirmat că Mircea Rednic este un trădător: "Nu avem de să ne întâlnim cu Rednic. Poate el se întâlnește cu altcineva. Noi suntem corecți, iar el este un om fără coloană vertebrală. Știe toată lumea de chestia aia cu câinele care face ce face la nu știu ce stâlp și ce cânta când era la Craiova: 'Ce bine îmi pare că v-ați luat țeapă'. Rednic s-a vândut de două ori, nu are ce să caute în Giulești. Cum să vină la noi? Orice fruct arată bine pe afară, dar când îl tai ca să-l mănânci, descoperi că are viermi. Așa e și Rednic. Cum să-l respectăm pe Rednic? Niciodată!".

Reacțiile celor doi șefi ai galeriei giuleștene au venit în urma afirmațiilor făcute de Mircea Rednic, care a spus că vrea să se întâlnească cu suporterii pentru a stinge conflictul dintre cele două părți. "Mă voi întâlni azi (n.r. marți) cu suporterii pentru că ei au o imagine greșită. E normal să mă conteste, dar ei trebuie să înțeleagă că nu eu am plecat atunci de la Rapid. Giovani Becali, cel care venise atunci la Rapid, a fost cel care m-a dat afară pentru că a venit cu antrenorul lui", a declarat, pentru NewsIn, Mircea Rednic.





Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

DANUT LUPU : "PE REDNIC NU IL VAD BINE DACA VA PIERDE VREO DOUA MECIURI"

Contactat de FANATIK, Danut Lupu, a declarat ca daca Rapidul va incepe sa piarda meciuri, nu il vede bine pe noul antrenor, Mircea Rednic.

"Cu domnul George (nr. Copos) este bine doar atit cit merge echipa bine. El nu e baiat rau, dar este foarte usor influentabil. Nu vedeti ca toata lumea fuge din Giulesti. Viorel Modovan, Sichitiu, Bergodi. Lui Sichitiu i-a zis mai de mult sa nu se mai apropie la mai putin de trei kilometri de Giulesti. Si dupa aia l-a chemat inapoi. Credeti ca se are asa de bine cu Rednic? Cite i-a mai facut si Rednic. Dar cred ca a uitat. Nici pe Mircea (n.r. Rednic) nu il vad bine daca pierde vreo doua meciuri. El nu este un antrenor rau, dar caracterul il tradeaza", a declarat Lupu.


Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

DANUT LUPU : "COPOS L-A LUCRAT PE BERGODI!"

Fostul jucator giulestean, Danut Lupu, spune pentru FANATIK ca George Copos a fost singurul vinovat in debarcarea lui Bergodi de la Rapid.

"Mie mi-a fost clar. George Copos l-a lucrat pe Bergodi. A facut el ce a facut si a scapat de el. Nu pot sa cred ca un om care isi da demisia joi, de abia simbata o aproba. Trebuia sa-l lase pe omul asta in pace, pentru ca incepuse o treaba buna la Rapid, nu a pierdut niciun meci. Il cunosc foarte bine pe Copos. Zice el ca nu se baga peste antrenor, dar se mai baga citeodata. Nu ca Gigi (n.r. Becali), dar se mai implica", a afirmat Lupu.


Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

DANUT LUPU : "SUPORTERII O SA-L INJURE MEREU"

Danut Lupu a declarat pentru FANATIK ca suporterii giulesteni nu vor uita niciodata ce le-a facut Mircea Rednic si il vor injura in permanenta.

"Problema mare o sa fie cu suporterii. Astia o sa-l injure mereu. Daca George Copos a uitat ce i-a facut Rednic, fanii in niciun caz nu uita", a spus Lupu.


Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

ROSSI "ZOTTA POATE SA SPUNA ORICE, EU SINT CU CONSTIINTA CURATA"

Fostul team manager al giulestenilor, Renzo Rossi, a declarat ca nu este deranjat de afirmatiile lui Constantin Zotta, care l-a acuzat ca a oferit date presei despre contractul lui Cristiano Bergodi, si ca are constiinta curata: "Pentru mine Rapid este un capitol inchis. Zotta poate sa spuna orice, eu sint cu constiinta curata. Dumnezeu mi-e martor", a declarat Renzo Rossi, conform Newsin.




Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

REDNIC: "COPOS SI EU NE-AM SCHIMBAT IN BINE!"

Noul antrenor al Rapidului, Mircea Rednic, a spus ca a vazut o noua fata a patronului, care in urma cu ceva timp l-a dat afara de ziua lui. Rednic spera ca greselile din trecut nu vor mai fi repetate si doreste sa obtina cu Rapid performantele scontate.
"Sunt fericit ca am revenit la Rapid. Am avut pana acum 5 propuneri sa vin la Rapid. Aici tot timpul am venit cu sufletul deschis atat ca jucator cat si ca antrenor. L-am vazut pe domnul Copos mult schimbat in bine si eu sper ca m-am schimbat in bine", a spus Rednic.


Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

Rednic: "Castig 250.000 de euro pe an la Rapid"

Mircea Rednic, a declarat in Fanatik Show, ca isi doreste sa faca performanta la Rapid, iar de acum se va dedica trup si suflet in Giulesti. El a dezvaluit si salariul pe care il incaseaza la Rapid. 250.000 de euro pe an, iar in cazul in care echipa va castiga campionatul, suma s-ar ridica la standardele europene.

"Eu sunt acum trup si suflet pentru Rapid. Sunt convins ca pot face performanta aici"

"Am un salariu e 250.000 de euro pe an, iar daca voi castiga campionatul, suma pe care o voi incasa va fi de nivel european"




Joi 11 octombrie 2007, 03:18

Mircea Rednic: Îmi doresc să câștig campionatul și Cupa României

Noul tehnician al Rapidului, Mircea Rednic, a declarat, miercuri, că și-a propus ca obiective câștigarea campionatului și a Cupei României cu echipa giuleșteană.

"Vin la Rapid să fac performanță. Am revenit aici pentru că eu cred că voi realiza cel puțin performanțele pe care le-am avut data trecută. Îmi doresc să câștig campionatul și Cupa României", a anunțat Mircea Rednic, la conferința de presă în care a fost numit oficial ca antrenor al Rapidului.

Tehnicianul a explicat și de ce a acceptat să revină în Giulești, după ce în trecut a tratat cu refuz inițiatilele rapidiștilor de a-l readuce pe banca tehnică a echipei alb-vișinii. "Este a cincea oară când mi-a făcut oferta (Copos, n.r) să revin. Nu puteam să spun la nesfârșit nu. Ei m-au primit cu brațele deschise, chiar dacă vin de la Dinamo. La supărare mai facem declarații, dar apoi regretăm ce spunem", a afirmat Rednic.

În final, tehnicianul s-a referit din nou la relația sa cu suporterii giuleșteni și le-a adresat acestora un mesaj de a sprijini echipa. "Nu vreau să dezamăgesc suporterii. Trebuie să înțeleagă că sunt profesionist, îmi apăr jucătorii și clubul acolo unde sunt. Nu știu dacă or să mă iubească vreodată, dar vreau ca măcar să mă respecte pentru ceea ce fac. Vin cu brațele deschise. Le cer suporterilor doar să suțină echipa, pentru că e greu de crezut că mă vor iubi pe mine", a declarat Mircea Rednic.

Pe parcursul conferinței de presă, patronul Rapidului, George Copos, a avut mai multe intervenții și, referindu-se la reacția negativă avută de suporteri la adresa revenirii lui Rednic, a declarat: "Înseamnă că Rapid are suporteri cărora le pasă de ce se întâmplă la echipă".

Mircea Rednic a semnat un contract pe patru sezoane cu Rapid, înlocuindu-l pe italianul Cristiano Bergodi, care și-a prezentat demisia sâmbăta trecută.








Miercuri 10 octombrie 2007 | BUCUREȘTI

A fugit din spital ca sa-i bata pe stelisti!

Daca ii ascultam pe mai varstnicii cronicari de fotbal, doar trei jucatori au reusit sa se impuna net in ultimele decenii pe postul de extrema stanga clasica: Mircea Lucescu, Costica Zamfir si Nicolae Manea. Dar in timp ce primii doi au fost valori intre alte valori la echipele lor de club, Dinamo si Steaua, Nae Manea a fost un simbol al Rapidului. Un simbol despre care se poate spune, asemenea lui Adrian Ilie, ca nu s-a realizat pe masura uriasului sau talent.

Actual secretar general al echipei giulestene, Manea are un extraordinar har de povestitor. ?si aminteste cum 'am venit la Rapid in 1965, pe cand aveam 11 ani, si am plecat la 33 de ani', dar si faptul ca 'am avut totusi o copilarie grea. Eram 5 frati si de multe ori veneam pe jos la antrenament, de acasa, de pe soseaua Chitilei, pentru ca parintii mei nu aveau mereu bani sa-mi dea de bilet de tramvai. Viata nu tocmai indestulatoare din vremea copilariei a stat si la baza hepatitei de care m-am imbolnavit la 18 ani, astfel ca primeam viza de joc din trei in trei luni. Dar legat de hepatita asta am o amintire extraordinara, la un meci cu Steaua'.

"Cum de joaca asta daca are hepatita?!"

Si acum incepe spectacolul. Povesteste Manea: 'Datorita hepatitei nu m-au luat in armata. Am fost scutit de serviciul militar si mi-au dat chiar si livretul. Apoi insa, boala a trecut si am inceput sa joc regulat. Si uite ca a venit meciul cu Steaua, din semifinalele Cupei Romaniei 1975. Cei de la Armata au inceput sa-si puna intrebari, cum, asta cu hepatita si joaca fotbal? Cum proceda Steaua pe vremea aceea, cu doua zile inaintea meciului m-au chemat la Centrul Militar, dupa care m-au trimis direct la Spitalul Militar, unde m-au internat. Cica sa-mi faca investigatii. Acolo, doctorul respectiv, un general, m-a luat la sentiment, ca de ce nu veniti dumneavoastra, domnule Manea, la Steaua, e echipa militara, Rapid e o amarata de echipa muncitoreasca? In sfarsit. In seara meciului am iesit prin curtea spitalului, cica la plimbare. Eram in papuci si halat, iar ceilalti bolnavi ma intrebau ce fac, de ce nu ma lasa sa joc? Doctorul mi-a atras atentia sa nu care cumva sa-mi dea prin cap sa fug, numai ca eu vorbisem deja cu cea care avea sa-mi devina sotie sa vina cu un taxi si unde sa opreasca. Am sarit gardul ala mare al spitalului asa, in papuci si halat, tup in taxi si am plecat direct la Stadionul 23 August. La intrarea la vestiare, ala de la usa nu voia sa-mi dea drumul, zicea ca sunt vreun nebun, nu Manea de la Rapid. Ce mai, Motroc, antrenorul nostru, facuse deja echipa, dar m-a bagat imediat titular. N-am sa uit niciodata meciul ala, in care Ionita a aparat extraordinar. S-a terminat 1-1, iar la penalty-uri eu l-am transformat pe cel decisiv', rememoreaza Nae.

"Sa nu te puna dracul sa semnezi cu astia!"

'Inutil sa mai spun ca a doua zi eram apt de serviciu militar, iar dupa nici o luna alergam prin comuna Rosu cu masca pe figura. Si tot n-am vrut sa semnez pentru Steaua, cu toate presiunile care s-au facut asupra mea. Dar am avut si aliati in armata. Mi-aduc aminte ca in prima zi ne-a luat in primire un colonel, care cand m-a vazut cu parul asa lung le-a zis alora de la frizerie "p-asta sa-l tundeti zero", dar apoi m-a luat deoparte: "Vezi ca sunt rapidist, sa nu te puna dracul sa semnezi cu astia! Si vezi, la masa, sa vii sa mananci la mine, la popota!". Super baiat. Ca si doctorul de la infirmerie, tot rapidist, care ma lua la el sa ma scape de instructie. Apoi, dupa vreo luna, daca au vazut cei de la Steaua ca nu pot sa ma convinga se semnez pentru ei, m-au lasat sa ma intorc la Rapid si m-au detasat cu serviciul militar la Caile Ferate Romane', conchide rapidistul pur-sange Nae Manea.

S-a luat de Iordanescu

La 27 de ani, satul de Divizia B, Manea a dat totusi curs ofertei venite de la Steaua. 'N-am stat insa decat un tur, nu mi-a placut, dupa care m-am intors la Rapid. Inima mea ramasese in Giulesti. La Steaua a fost OK vreo zece etape, dupa care au inceput strambele. Ca la Steaua! Venea nu stiu care general care il voia p-ala in echipa, altul pe alalalt si uite cum m-a sarit schema. La un moment dat mi-a sarit mustarul si m-am dat si la Iordanescu. Pai, imi dadea mingea numai cand aveam cate trei pe mine. Ce sa fac? O driblam si eu pana o pierdeam'.

"Camataru Rodion, nu iei gheata, iei soson!"

Unul dintre meciurile ramase in memoria Giulestiului a fost un Rapid - Dinamo, 4-3, jucat in 1987. 'Steaua era deja campioana, asa ca singura miza pentru Dinamo ramanea trofeul Gheata de Aur, pentru care Camataru era in cursa cu sanse mari.  Dinamo ne-a cedat victoria, dar conditia a fost ca sa inscrie Camataru cat mai multe goluri. A dat trei, dupa care galeria si publicul de pe Giulesti au declansat circul. S-au descaltat toti de pantofi, pe care ii fluturau deasupra capului si strigau: "Camataru Rodion, nu iei gheata, iei soson!"', isi aminteste Manea, la 20 de ani dupa acel joc din final de sezon.

"Balaci a vrut sa picam la intelegere"

Manea a povestit 'o tentativa de blat' din 1975. Craioveanul Balaci le-ar fi propus  rapidistilor cate 5.000 de lei sa se lase batuti in finala Cupei Romaniei.

A dorit sa-i dea 5.000 de lei sa piarda finala Cupei

Libertatea: Domnule Manea, care este amintirea dumneavoastra cea  mai frumoasa din intreaga cariera de jucator?
Nicolae Manea:
Acea Cupa a Romaniei din 1975. ?n vara aia am repromovat in Divizia A, am batut Steaua in semifinale si apoi Craiova in finala, pe un stadion 23 August arhiplin. N-am castigat cine stie ce bani, dar tineam mult la orgoliul nostru si la tricoul pe care il imbracam. Mi-aduc aminte ca in minutele premergatoare startului finalei am avut un dialog cu Balaci. 'Pe cat jucati Nae?'. 'Pe 2.000 de lei. Voi?'. 'Noi pe 10.000. Auzi, n-ar fi mai bine sa luati voi cate 5.000 de lei si sa castigam noi?'. Am luat-o ca pe o gluma si i-am zis ca noi ne jucam sansa, oricum n-avem nimic de pierdut. Am batut cu 2-1 si am dat ambele goluri, al doilea in prelungiri.

De ce ati ales sa jucati aproape o viata intreaga la Rapid, desi ati avut oferte de la toate marile forte ale campionatului?
Am iubit nu numai echipa, dar si atmosfera din Giulesti, boemia de aici. Bateam Steaua si Dinamo, dar pierdeam acasa cu Jiul sau Bacaul. Iar galeria noastra era fantastica. Eu n-am vazut in viata mea suporteri precum rapidistii, atat de atasati de echipa si asa de patimasi. Dupa finala cu Craiova, in noaptea aia au venit aproape o mie de suporteri sub balconul meu si au inceput sa-mi scandeze numele. Aveam 21 de ani si m-am simtit extraordinar. Apoi, erau aparte. Nu uitati ca pe vremea comunismului scandau impotriva Stelei 'Voi l-aveti pe Valentin, Noi l-avem pe Damaschin' sau 'Ceausescu PCR, Paunescu CFR'.

Totusi, poate daca v-ati fi transferat la Steaua sau Dinamo cariera dumneavoastra ar fi fost alta.
Asa e, dar n-am putut fi altfel. Am semnat si pentru Dinamo, si pentru Sportul, dar de fiecare data m-am razgandit si in ultima clipa am refuzat transferul. La Steaua am mers la un moment dat, dar dupa cateva luni m-am in-
tors. Poate ca asa mi-a fost mie scris, sa ma identific cu Giulestiul.

"Eu am venit la Bistrita cum a venit Hagi la Steaua"

Manea si-a petrecut ultimele patru sezoane ale carierei de fotbalist la Gloria Bistrita, convins fiind sa mearga acolo de Jean Padureanu.

'Am castigat la Bistrita in patru ani cat intr-o viata la Rapid', spune fosta glorie a Giulestiului.

El povesteste cum s-a impus in vestiar: 'Erau acolo, la Gloria Bistrita, cativa senatori de drept de care nu se atingea nimeni. Nici nu ajunsesem bine si incepusera ca unul bate loviturile libere de pe dreapta, altul ca bate de pe stanga, vezi Doamne, sa nu ma bag. La care i-am linistit repede: "Mai, baieti, eu am venit aici din postura din care a venit Hagi la Steaua! Asa ca de acum inainte, comanda la mine!"'.

Al doilea golgheter all-time

Manea e al doilea golgheter al Rapidului din toate timpurile. In cei 7 ani de Divizia A si cei 6 ani de 'B' petrecuti sub tricoul Rapidului, plus meciurile de Cupa, cel poreclit de fanii 'Mutu' a marcat 193 de goluri, cu doua mai putin decat legendarul Bazil Marian.

Ioan Viorel, Realitatea TV




Echipa "Revista presei "RapidFans.RO
 


 
     
Site dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...