® cauta in RapidFans.RO ®                     ® harta site RapidFans | stiri Rapid | revista presei ®
 
 
 


| revista presei - stiri din ziare despre Rapid |
1 / 2 / 3 aprilie 2008

online | vizualizari           actualizat joi 3 aprilie 2008 ora 1:30

    TITLURILE ZILEI ® 3 aprilie 2008

| caută cu gooooogle |
tastează cuvantul și apasă [Căutare]
 
  ® Manea:" Sperăm să avem câștig de cauză la Apel"
  ® Pe 3 aprilie se judecă "apelul" Rapidului
  ® Coman a reluat antrenamentele
  ® Rada: "Rednic îmi spunea mereu că pleacă și să rămân eu"
  ® Copos: "Rednic face cea mai mare greșeală!"
  ® Toma: "Banii la jucători se vor da la timp!"
  ® Vânzarea Rapidului nu a avut loc




chat RapidFans
chat rapid rapidisti discuta comenteaza cu rapidistii
smilies/zâmbete        
Luni, 31 martie 2008

Antena 1 a castigat drepturile de televizare
a Ligii 1 cu 102 de milioane de euro

Antena 1 a castigat licitatia privind drepturile de televizare a Ligii 1 pentru urmatoarele trei sezoane, impreuna cu consortiul RDS&RCS, pentru suma de 102 milioane de euro, inclusiv TVA.

Licitatia a durat circa 25 de minute, iar prima televiziune care s-a retras a fost Kanal D, la 72 de milioane de euro, Antena 1 ramanand in cursa cu Realitatea TV.

Licitatia a inceput in jurul orei 11:55, iar 10 minute
mai tarziu, Comisia prezenta a anuntat ca dreptul de televizare a Telesportului a expirat.

Cele trei televiziuni prezente, Realitatea TV, Antena 1
si Kanal D, dupa ce au depus plicurile cu garantiile bancare de 54 de milioane de euro, au primit cartonase cu care au licitat din 500 in 500 de mii de euro.

Sistemul prin care Antena 1 va transmite meciurile din prima liga pentru urmatorii trei ani va fi unul "pay-per-view", dar si "la liber", cum a fost pana in prezent.



Miercuri, 2 aprilie 2008

Pe 3 aprilie se judecă "apelul" Rapidului

Desi FC Rapid fusese citat, prin adresa nr. 2873/01.04.2008, pentru data de 10.04.2008, în fata Comisiei de Apel a FRF, astăzi s-a revenit asupra convocării initiale si a fost anuntată, ca dată de judecată, ziua de mâine, 03.04.2008, ora 14:00.

Comisie de Apel va judeca memoriul înaintat de gruparea giulesteană împotriva hotărârii Comisiei de Disciplină nr. 93/29.03.2008, referitoare la pierderea cu 0-3, de către Rapid, a partidei cu Steaua, din etapa a 24-a.

FC Rapid a depus astăzi la sediul FRF memoriul prin care contestă decizia Comisiei de Disciplină, în urma căreia formatia giulesteană a pierdut cu 0-3, la masa verde, partida cu Steaua din cadrul etapei a 24-a.

Comisia de Apel, căreia i-a fost adresat memoriul, a si fixat data judecării constestatiei înaintate de FC Rapid: 10 aprilie, ora 14:00.


Gamebookers




Miercuri, 2 aprilie 2008

Apelul Rapidului se judecă joi la prânz!

Comisia de Apel a FRF va judeca joi, de la ora 14.00, memoriul înaintat de Rapid împotriva hotărârii Comisiei de Disciplină din 29 martie, referitoare la pierderea cu 0-3, de către echipa giuleșteană, a partidei cu Steaua, informează site-ul clubului rapidist.

Inițial FC Rapid fusese citat pentru data de 10 aprilie în fața Comisiei de Apel a FRF.


Miercuri, 2 aprilie 2008

Iancu: "Rapidul arată foarte bine cu Rada pe bancă"

Dorind să infirme total zvonurile conform cărora ar fi unul dintre protagoniștii "alianței contra Stelei", Marian Iancu a recunoscut că a avut totuși câteva întâlniri și discuții telefonice cu patronii echipelor din București.

"N-am mai vorbit de un an cu președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, dar l-am sunat pe Copos zilele trecute să-i spun că Rapidul arată mult mai bine cu Rada pe bancă. L-am și felicitat pentru modul în care s-au apărat în cazul "Bricheta", au reacționat ca un club puternic", a recunoscut Marian Iancu la sport.ro

Patronul timișorean nu s-a sfiit să recunoască faptul că a avut câteva discuții și cu Cristi Borcea: "M-am întâlnit și cu Borcea, dar am discutat despre altceva, pe noi nu ne interesează Steaua."


Miercuri, 2 aprilie 2008

Copos: "Avem un nou paradox în fotbal"

Intrigat la culme de faptul că Arbitrul Deaconu a fost decorat de președintele Băsescu după ce a oprit partida dintre Rapid - Steaua și Comisia de Disciplină a dat cele trei puncte Stelei, Copos a răbufnit. Profitând de faptul că Deaconu va arbitra peste 3 zile partida dintre Dunărea Giurgiu și Fc Botoșani, George Copos s-a dovedit a fi extrem de ironic.

"Avem un nou paradox în fotbalul din România, un arbitru decorat la Cotroceni a fost trimis să arbitrze la B, asta dovedește clar că Deaconu a greșit. Îi sfătuiesc pe cei din Giurgiu să nu arunce cu pietre în arbitru" a declarat Copos pentru sport.ro


Miercuri, 2 aprilie 2008

"Nu va rămâne 3-0 pentru Steaua!"

Victoria la masa verde a Stelei cu 3-0 în fața Rapidului a stârnit reacții chiar și în Vietnam!

Noul patron al Rapidului, Fathi Taher, e sigur că la întoarcerea sa în țară va putea să facă ceva pentru a schimba decizia Comisiei de Disciplină. "Nu va rămâne așa! N-are cum! Vă garantez! O să fac tot posibilul pentru că nu e corect", a spus omul de afaceri iordanian.


Miercuri, 2 aprilie 2008

"Masa rotundă" versus "masa verde"

La momentul actual, sferele de influență și de interes s-au regrupat. Se poate vorbi chiar de o coaliție anti-Steaua. Rapid, Poli și Dinamo transmit mesaje directe sau indirecte că susțin CFR-ul.

Se punea la un moment dat problema ca aceste cluburi să dea semnalul unei mișcări de proporții în fotbalul românesc și să decidă retragerea din campionat.

"Dacă ei vor să decidă campioana la masa verde, facem noi o cruciadă a cavalerilor mesei rotunde din fotbalul românesc", au convenit adversarii Stelei. S-a renunțat însă rapid la această idee extremă, dar s-a trecut la un "plan B".

Dinamo a făcut primul pas. Surse din apropierea echipei din "Ștefan cel Mare" susțin că la meciul de duminică, împotriva CFR-ului, o parte a jucătorilor a decis să piardă meciul pentru a nu face jocurile Stelei, la fel ca anul trecut.

"Au fost fotbaliști care și-au dorit să piardă" ar fi fost mărturia-șoc a unui dinamovist. Speculațiile merg până într-acolo încât un grup de patru-cinci jucători ar fi primit bani pentru asta. Dinamo - CFR din 2008 intră astfel în sertarul cu "Dosare X" alături de Vaslui - Steaua, de acum și de anul trecut, Universitatea Craiova - Dinamo, Ceahlăul - Dinamo, Universitatea Craiova - Rapid și multe alte meciuri din trecut.

Autogoluri și penalty-uri "vișinii"


Mai mult, există informații că lucrurile nu se vor opri aici. În curând, la Cluj, se va disputa un alt derby, CFR - Rapid.

În anumite cercuri se vorbește intens despre faptul că după acel 0-3 la masa verde rapidiștii sunt  hotărâți să se răzbune pe steliști. "Dacă nu intră mingea în poartă, ne-o băgăm singuri", "Fac câte penalty-uri e nevoie să pierdem" ori "La golurile clujenilor ne vom bucura. Nu ne poate acuza nimeni... Avem aceleași culori". Acestea sunt numai câteva declarații care se adaugă celei făcute de Cristi Săpunaru imediat după derby-ul întrerupt: "Dacă va fi nevoie, o să dau autogol".

Indiferent de toate aceste discuții, Gigi Becali este liniștit, mărturisindu-le apropiaților că și-a atins scopul: "Locul 2 e al meu. Mai departe vom vedea în ce măsură putem să ne batem și pentru campionat"


Miercuri, 2 aprilie 2008

Jumătate din Rapid

De la reluarea Ligii I, atacantul a fost cel mai bun fotbalist al formației de lângă Podul Grant.

Pierre Boya pare dornic să răzbune perioada de secetă din "era Partizan", înscriind deja patru goluri în șase partide.

Evoluția camerunezului este cu atât mai entuziasmantă cu cât el nu venise în România cu referințe foarte bune din Serbia. Între anii 2003 și 2007, Boya a înscris doar nouă goluri în campionat și șase în celelalte competiții în care fosta sa echipă a fost angrenată. "Anul acesta a început foate bine pentru mine și sper să o țin tot așa. Tot ce îmi doresc este să fiu ferit de accidentări, care mi-au cauzat destule probleme în trecut", a spus noua "gură de foc" a Giuleștului. Boya s-a referit și la verdictul Comisiei de Disciplină, care a pedepsit clubul Rapid pentru incidentele din derby-ul cu Steaua.

"Nu pot înțelege această decizie. Cu ce suntem noi, jucătorii, vinovați? Când eram la Partizan și era zi de derby, se întâmplau lucruri și mai grave. Acolo se lăsa cu oameni morți, dar arbitrii nu au oprit niciodată meciul. Nu spun că și aici ar fi trebuit să se întâmple o tragedie, dar nu a procedat corect. În Serbia nu s-a câștigat niciun meci la masa verde, ci doar pe teren", a precizat atacantul în vârstă de
24 de ani.


7 puncte a adus Boya pentru Rapid în 2008, marcând în meciurile cu Oțelul, U Craiova și Ceahlăul


Martie, 1 aprilie 2008

Rednic: "Am preluat Rapidul
pentru a mă răzbuna pe Dinamo"

Mircea Rednic, fostul antrenor al Rapidului, a declarat, într-o intervenție telefonică la Info Pro, că revenirea sa la Dinamo nu ar trebui să surprindă, pentru că el a adus marile performanțe la Dinamo din ultimii ani.

"Nu știu de ce e surprinzător, pentru că cele mai bune rezultate ale echipei Dinamo, din ultimii 20 de ani, au fost obținute cu mine. Nu m-am oferit eu, am fost contactat imediat după meciul cu CFR Cluj. Au pus și ei condiții, am pus și eu, dar principala condiție pe care am pus-o a fost să vin din vară". Rednic a spus și că preluarea Rapidului a fost o modalitate de răzbunare pe oficialii dinamoviști. "Am preluat Rapidul și ca un mod de răzbunare față de acționari, pentru că nu au avut încredere 100% în mine".

"Puriul" a mai adăugat că a fost deranjat de jucătorii care se plângeau că nu sunt folosiți, pentru că nu este o atitudine demnă de niște jucători profesioniști. "Ceea ce mă deranjează este că jucătorii care s-au plâns și se plâng nu au jucat bine atunci când au avut șansa. Din punctul meu de vedere, un jucător profesionist este plătit să se antreneze și să joace atunci când este trimis în teren, nu să comenteze deciziile antrenorului".


Martie, 1 aprilie 2008

Copos: "Rednic face cea mai mare greșeală!"

Fostul tehnician al Rapidului, Mircea Rednic a ajuns la un acord cu Dinamo. George Copos a sărit ca ars la aflarea veștii: "Rednic face cea mai mare greșeală. El trebuia să aibă continuitate. Să stea cel puțin trei ani la o echipă de fotbal. E un antrenor bun, care pregătește bine o echipă, dar nu așa se face performanță".

Patronul George Copos evită să-l declare vinovat pe Rednic de situatia în care se află Rapidul și spune că și conducerea clubului este părtașă la acest eșec: "Poate și noi suntem responsabili că nu i-am adus jucătorii la timp în iarnă. Și noi, conducerea, suntem responsabili că Rapid nu va încheia pe un loc care să ne permită accederea în Ligă".

Fostul acționar majoritar al vișiniilor a lăsat de înțeles că "Puriul" nu s-a bucurat de sprijinul jucătorilor: "Ceva s-a întâmplat în vestiar. Îmi pare rău, noi puteam câștiga foarte ușor acest campionat". Copos îi dă credit total actualului technician, Marian Rada, pe care îl vede un Del Bosque de Giulești: "La meciul cu Ceahlăul unii jucători s-au descătușat. Poate că Mircea Rednic era un antrenor exigent. La ora actuală, Rada are șansa lui, asa cum a avut-o Del Bosque".


Martie, 1 aprilie 2008

Manea:" Sperăm să avem câștig de cauză la Apel"

Oficialii FC Rapid au depus memoriu la Comisia de Apel a FRF împotriva deciziei  Comisiei de Disciplină de a sancționa echipa giuleșteană la masa verde,acordând victoria Stelei cu scorul de 0-3, în pardida întreruptă de arbitrul Deaconu după ce a fost lovit cu o brichetă aruncată din tribună.

Nicolae Manea,directorul tehnic al FC Rapid a declarat, că gruparea giuleșteană este dispusă să meargă, la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, dacă Comisia de Apel nu va decide reluarea partidei din minutul 74. "Sperăm să avem câștig de cauză la Apel. Dar dacă nici aici nu ni se va da dreptate, vom merge mai departe", a spus Manea.


Martie, 1 aprilie 2008

Rapidiștii au clasamentul lor

Site-ul oficial al echipei Rapid prezintă clasamentul Ligii I, luând în calcul victoria "giuleștenilor" în fața Stelei, scor 1-0 și ignorând astfel decizia luată săptămâna trecută de Comisia de Disciplină care a acordat cele trei puncte din derby formației din bulevardul Ghencea.

Astfel, în clasamentul acestui site (vezi foto), Rapid se află pe poziția a treia a clasamentului aflându-se cu doar două puncte în urma Stelei.

"Intrucât FC Rapid consideră incorectă decizia Comisiei de Disciplină a FRF, referitoare la omologarea cu scorul de 0-3 a partidei Rapid - Steaua, din cadrul etapei a 24-a, pe site-ul oficial al clubului va figura de acum înainte clasamentul Ligii 1 întocmit cu rezultatul real, de 1-0 în favoarea giulestenilor. Demersul se vrea a fi si o răsplată morală pentru jucătorii deposedati de rezultatele muncii lor, dar si o posibilitate de evaluare a "ceea ce ar fi fost dacă...", notează site-ul oficial al clubului Rapid.


Martie, 1 aprilie 2008

Toma: "Banii la jucători se vor da la timp!"

Noii șefi ai Rapidului s-au întâlnit în cadrul unei ședințe unde s-au luat câteva decizii administrative. Una dintre ele îi va bucura cu siguranță pe jucători. "Am promis că, de acum înainte, nu vor mai exista niciun fel de întârzieri la plata banilor către fotbaliști, fie că e vorba de salarii, fie de prime ", a spus noul președinte al giuleștenilor, Constantin Toma. Măsura vine ca un final al "epocii Copos", când întârzierile banilor erau frecvente.


Martie, 1 aprilie 2008

Coman a reluat antrenamentele

Goalkeeperul vișiniilor a reluat de ieri pregătirea și speră să fie apt până la meciul de sâmbătă, de la Constanța. "M-am pregătit separat cu preparatorul fizic și, dacă totul este în regulă, miercuri sau cel târziu joi îmi doresc să reintru în programul normal al echipei. As vrea foarte mult să pot apăra cu Farul", a spus Coman.


Martie, 1 aprilie 2008

Rada: "Rednic îmi spunea mereu
că pleacă și să rămân eu"

Antrenorul Rapidului, Marian Rada, a declarat la Sport.ro că a fost susținut în demersul său de a fi antrenor la Rapid, inclusiv de fostul tehnician Mircea Rednic, care dorea să creeze un șoc la echipă.

"De fiecare dată când exista o schimbare de antrenor, eram pregătit să asigur continuitate, dacă nu se găsea imediat un antrenor. Mircea Rednic mereu spunea că el pleacă și să rămân eu, că trebuie un șoc la echipă. Pe Rednic l-a afectat relația cu suporterii care se răsfrângea asupra echipei." a declarat Rada, care a spus că situația sa depinde doar de rezultate și nu de alte aspecte. "Dacă am rezultate, cine poate să mă dea la o parte?" a conchis tehnicianul.

Tehnicianul a susținut că l-a numit pe Daniel Pancu secund datorită faptului că acesta are o autoritate mare în vestiar și poate să strângă echipa în jurul său. "Pancu este unul dintre cei mai mari rapidiști care au fost vreodată la Rapid. Știam că are o mare autoritate și pe teren și în rândul jucătorilor. Lui îi transmit ceea ce trebuie să facă și el comunică celorlalți jucători. Cu el împreună vom stabili cine joacă și cum joacă. Nu va fi o problemă dacă nu joacă de la început. Poate să intre în orice moment al jocului. Discutăm , întoarcem problemele pe toate părțile și luăm o decizie împreună. Oricum, săptămânal vom scoate jucătorii la masă. Vom face din asta o obișnuință." a declarat Rada, care nici nu a stat să negocieze suma de contract. "Am semnat un contract, dar nu am negociat. Au trecut ce sumă au vrut ei în contract. Nu m-a interesat când vine vorba de Rapid."


Martie, 1 aprilie 2008

Vânzarea Rapidului nu a avut loc

Money Express publică mâine un material în exclusivitate despre detaliile contractuale privind vânzarea clubului Rapid. Astfel avocații de la Boștină și Asociații, partenerii lui Fathi Taher în demersul său de preluare a clubului Rapid au dezvăluit multe din dedesubturile afacerii.

"Tranzacția în sine nu a avut loc" a declarat pentru numărul de mâine a revistei Money Express Doru Boștină, avocatul coordonator al casei de avocatură cu același nume.

Fathi Taher va fi acționar principal la Rapid, conform articolului din publicația de business abia peste 6,7 luni de zile, moment în care va avea loc o majorare de capital, la care ar fi interesat să participe și Jean Valvis.

















Echipa "Revista presei" RapidFans    
 


 
     
Site dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...