| revista presei - stiri din ziare despre Rapid |
28 . 29 . 30 . 31 ianuarie 2008

online ® vizualizari             actualizat joi 31 ianuarie 2008 ora 12:00

    TITLURILE ZILEI ® joi 31 ianuarie 2008
  ® Prima înfrângere în pregătiri pentru alb-vișinii: RAPID - Naval 0-1
  ® Mircea Rednic: "Suntem în grafic!"
  ® Coman și Constantin s-au împăcat | "Au vrut sa-si împarta teritoriile"
  ® Lecție scurtă ("pac-pac") de viață pentru ignorantul domn George Becali
  ® Pancone căpitan
  ® Metamorfoza lui Marius Constantin
  ® Programul stagiului de pregătire din Cipru (6-15 februarie)
  ® FRF ne-a trimis la Constanța pentru sferturile Cupei României!
  ®

  FC RAPID Bucuresti ® www.fcrapid.ro ®    
    ® Site Oficial ® The Official WebSite of the FC Rapid Bucharest ® Site Officiel ®

Miercuri, 30 ianuarie 2008

Mircea Rednic: "Suntem în grafic!"

Antrenorul echipei noastre a acordat un interviu site-ului oficial al clubului, după înfrângerea la limită (0-1) suferită în meciul de verificare cu portughezii de la Naval, ultimul joc programat în stagiul de pregătire din Portugalia.

- Domnule Rednic, este prima înfrângere suferită în turneul din Portugalia. Cum a fost jocul cu cei de la Naval?
- A fost un antrenament bun și sunt mulțumit. Au fost două reprize total diferite, în cea de-a doua ne-am creat mult mai multe ocazii, dar am fost mulțumit și de schimbarea de atitudine a băieților. Am spus de la început că nu mă interesează rezultatele la aceste meciuri disputate în Portugalia, mă interesează doar felul în care ne pregătim și din acest punct de vedere sunt mulțumit.

- Vă mulțumește nivelul la care a ajuns echipa după aceste prime patru jocuri de verificare?
- Da, pot să spun că suntem în grafic. M-a interesat foarte mult ca băieții să joace un număr egal de minute. În turneul din Cipru vor începe să conteze și rezultatele, fiindcă se va apropia reluarea campionatului și voi începe să conturez un unsprezece pentru prima etapă.

- Portughezii sunt acum în plin campionat. S-a simțit diferența în seara aceasta?
- Sigur că da! Este o diferență de ritm și de potențial, dar încet-încet ne apropiem și noi de nivelul pe care îl aștept. Încă o dată o spun, nu m-a interesat rezultatul acestor meciuri...

- Pancu, Bozovic și Griffiths au fost menajați la ultimele antrenamente. Cum s-au prezentat la joc? Au mai existat probleme?
- Nu a fost niciun fel de problemă și asta mă mulțumește foarte mult. Griffiths a jucat o repriză, Bozovic aproape 65 de minute, iar Pancu a fost integralist. Mă bucur că nu avem niciun jucător accidentat după aceste patru meciuri. Doar Dică a venit înaintea meciului și mi-a spus că acuză o stare accentuată de oboseală. Am decis să îl menajez la acest ultim meci, dar nu e nicio problemă în ceea ce îl privește.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Prima înfrângere în pregătiri pentru alb-vișinii: RAPID - Naval 0-1

Mircea Rednic a început cel mai tare amical al turneului din Portugalia cu Dănuț Coman și Marius Constantin în primul unsprezece, și cu Pancu, revenit după accidentarea din meciul cu Primero de Augusto, în postura de căpitan de echipă. Menajați și ei la ultimele antrenamente, Ryan Griffiths și Vladimir Bozovuc au fost și trimiși în teren din primul minut de joc al meciului cu portughezii de la Naval. Aflați în plin campionat, lusitanii nu și-au menajat niciunul dintre oamenii de bază și au reușit să deschidă scorul repede, după numai cinci minute de joc. Davide Alexandre a înscris cu un șut plasat după ce a interceptat la zece metri de poartă o minge respinsă de Săpunaru. Giuleștenii au intrat treptat în joc, au plimbat mingea și au avut o posesie superioară, însă nu au reușit să concretizeze ocaziile pe care și le-au creat. Buga a fost blocat în două rânduri, iar reușita lui Griffiths a fost anulată pe motiv de ofsaid. După pauză, Boya și Despotovic au dinamizat atacul, însă cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Philippe Leonard, al cărui șut din apropiere la colțul scurt a fost respins de portarul advers.

Iată și jucătorii trimiși în teren de antrenorul Mircea Rednic în ultimul meci de verificare disputat de Rapid în turneul din Portugalia:

Coman ('55 Andrade) - Săpunaru, M.Constantin ('46 Maftei), Leonard, Bozovic ('63 I.Stancu) - Lazăr ('46 Grigore) - Herea, Pancu, Griffiths ('46 Cesinha) - Buga ('46 Boya), Burdujan ('46 Despotovic).


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Coman și Constantin s-au împăcat și vor juca amândoi în această după-amiază

Așa cum ați putut afla citind presa sportivă de astăzi, Dănuț Coman și Marius Constantin au fost protagoniștii unui incident la antrenamentul efectuat marți dimineață la Rio Maior. Mircea Rednic a fost surprins de amploarea care a fost dată unui conflict pe care îl consideră minor, drept dovadă fiind faptul că cei doi s-au împăcat chiar înaintea celui de-al doilea antrenament al zilei.

"M-a surprins neplăcut faptul că un astfel de subiect a ajuns pe prima pagină a ziarelor. Sunt lucruri normale, având în vedere încărcătura acumulată în această perioadă de pregătire. În cazul lui Marius Constantin este și o presiune suplimentară cauzată de articolele care apar zilnic prin presă, legate de așa-zise oferte care nu fac decât să îl agite și să îl neliniștească. Oricum, cei doi jucători s-au împăcat, au vorbit și și-au dat mâna imediat după antrenament, iar Marius s-a pregătit separat după-amiază fiindcă a fost sancționat. Am vorbit cu el și i-am spus că a greșit, fiindcă nu trebuia să părăsească antrenamentul fără acordul meu. El va primi și o amendă din această cauză, dat totul se termină aici. Dealtfel, amândoi vor participa la jocul din această după-amiază împotriva celor de la Naval", a declarat Mircea Rednic pentru site-ul oficial al clubului, www.fcrapid.ro


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Lecție scurtă ("pac-pac") de viață pentru ignorantul domn George Becali

Îl invităm pe domnul George Becali să lectureze articolul de mai jos, publicat astăzi în Gazeta Sporturilor sub semnătura lui Cătălin Tolontan, care a tratat ca atare "aroganța" aruncată pe piață de "simbolul" de azi al Stelei. Deși a anunțat, fair-play, că domnia sa adoarme când citește mai mult de două pagini, îi recomandăm totuși lui George Becali să încerce să lectureze articolul propus, dimensiunile reduse ale acestuia încadrându-se în marja de timp până la care începe să sforăie cu vreo hârtie în față.

Steaua 3 sau Rapid -3?

"Cumpăr eu Rapidul și-l fac Steaua 3", spune Gigi Becali. Nțțțț, neicușorule! Tu poți cumpăra multe, dar nu Rapidul. Din același motiv pentru care oameni infinit mai bogați decît tine nu-ți pot plăti istoria familiei. Cum te-ai simți dacă ai primi o ofertă care să răscumpere anii de deportare de la marginea Bărăganului ai părinților?

Vine Iosif Constantin Drăgan, să zicem, și zice: "Domnule Becali, vă dau un miliard de euro ca să vă ștergeți din buletin locul nașterii: Zagna!". Te bagi? Merită să te bagi? Cît face să vinzi istoria acelor ani?!

În 1958, cînd Becali se năștea într-un adăpost umil din actualul județ Brăila, practic în cîmp, Rapid avea deja 35 de ani de existență.

În Europa de dinainte de război, numele clubului însemna ceva. Era un continent în care România nu ocupa ultimul loc, ca acum. Grecii veneau și munceau la București, Rapid concura teamurile din Viena, iar la Paris românul Constantin Brâncuși decidea istoria sculpturii, fiind primul artist ce găsea calea de a figura privirea umană în piatră, rezolvînd astfel dilema deschisă de un european pe numele său Hegel. Chestii, socoteli, dintr-o Europă imposibil de cumpărat.

Să spui că Rapid e Steaua 3 e ca și cum ai spune că Steaua e Rapid -3, doar pentru că, cronologic, giuleștenii au fost primii. Fiecare echipă importantă are legenda sa și e o nerozie să faci glume proaste cînd e vorba de orgoliul rivalilor.

De fapt, altceva ar trebui să înțeleagă ceferiștii din aroganța lui Becali. Că se teme de ei! Și că, tocmai de asta, presară luciul său de vorbe ușoare, doar, doar or aluneca rapidiștii pe el ca să lase Stelei locul de Champions League.


Marti, 29 ianuarie 2008

FRF ne-a trimis la Constanța pentru sferturile Cupei României!

FRF a stabilit data și locul disputării meciului Unirea Urziceni - Rapid, din sferturile de finală ale Cupei României Timișoreana. Partida se va disputa pe stadionul "Farul" din Constanța miercuri, 27 februarie, cu începere de la ora 20:30. Conducerea clubului a protestat față de decizia Federației de a alege Constanța ca loc de disputare a partidei, considerând stadionul "Astra" din Ploiești ca o soluție mult mai accesibilă pentru ambele cluburi.

"Am vorbit cu Ionuț Lupescu și cu cei de la Federație și le-am spus că nu înțeleg cum au ajuns să trimită Unirea Urziceni și Rapid să joace la Constanța, trecând peste propunerea noastră de a juca la Ploiești.... E evident că o deplasare de 60 de km ar fi fost mult mai la îndemână pentru ambele cluburi. S-ar fi evitat o deplasare mult mai obositoare pentru jucătorii ambelor echipe, dar și costuri suplimentare legate de deplasări și cazarea timp de două nopți la Constanța, fiidcă meciul se va juca în nocturnă. Ar fi fost mult mai bine și pentru suporterii celor două echipe, care așa vor fi nevoiți să meargă 270 de km pentru a fi alături de echipele lor. Probabil pe unii îi deranjează că Rapid a câștigat trofeul de două ori la rând, dar le spun să stea liniștiți: Cupa va rămâne și în acest an în Giulești!", a declarat Constantin Zotta pentru site-ul oficial, www.fcrapid.ro


Marti, 29 ianuarie 2008

Ultima "aroganță": Becali vrea să cumpere Rapidul!

Pentru cei care mai aveau vreo îndoială, s-a demonstrat în această după-amiază: imaginația patronului Stelei nu cunoaște nicio limită. În încercarea de a ne mai servi "o aroganță", latifundiarul din Pipera și-a exprimat astăzi în public ultima fantezie...După ce look-ul a la Clark Gable nu i-a mai oferit satisfacții, Becali visează să cumpere Rapidul și să facă dintr-un club cu 85 de ani de tradiție al doilea satelit din Liga I al Stelei, după colonia roș-albastră deja existentă la Buzău! Simplu ca și cum ai spune "pac-pac"! Trecând peste faptul că o asemenea fabulație are aceleași șanse să se întâmple vreodată câte are și eternul candidat la Președenție să ocupe fotoliul de la Cotroceni, nu putem să nu ne manifestăm consternarea față de ridicolul și lipsa de respect care răzbat din afirmațiile conducătorului stelist. Și dacă tot a venit vorba de sateliți, să îi reamintim conducătorului din Ghencea că războinicii săi, au pierdut, nu de foarte mult timp, singura întâlnire cu satelitul Rapidului (Rapid II - Steaua 8-7, în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, ediția 2005-2006).

În încheiere, îi oferim gratuit domnului George Becali o idee de afacere "la cheie", care va aduce garantat succesul în Ghencea. Cu două-trei sute de milioane de euro ar putea cumpăra cele șaptesprezece cluburi din Liga I...Pac-pac! Problema denumirilor s-ar rezolva repede, de la Steaua II la Steaua XVIII! Astfel, Steaua va ocupa de fiecare dată prima poziție a clasamentului. Pac-pac! Investiția s-ar amortiza și ea în vreo...douăzeci de ani de participări în Liga Campionilor, astfel că totul ar fi perfect. Ce mai contează cine a înscris în finala de la Sevilla?


Marti, 29 ianuarie 2008

Marius Stan faultează dur logica și bunul simț în ultimul episod al "telenovelei Szekely"

Am urmărit cu interes circul mediatic cu care șeful Oțelului a făcut deliciul presei sportive în ultimele zile. Ne-ar fi plăcut să mai urmărim de pe margine felul ridicol în care domnul Marius Stan se contrazice de unul singur, dar când este vorba de acuzele grave pe care le aduce clubului Rapid și de "sila" care l-a podidit brusc nu putem să nu facem câteva clarificări.

Prima inepție pe care oficialul gălățean a lansat-o a fost aceea că Rapid nu a făcut nicio ofertă concretă pentru transferul jucătorului. Reamintim celor interesați că Rapid a făcut public interesul pentru Janos Szekely încă din data de 9 ianuarie, când directorul general Constantin Zotta a comunicat subiectele discutate în Consiliul de Administrație al clubului, printre priorități fiind chiar oferta clubului pentru transferul jucătorului. Singurele explicații posibile pentru "amnezia" care l-a lovit brusc pe conducătorul Oțelului ar fi ori că își dorește să tragă de timp în așteptarea unei oferte mai bune pentru Szekely, ori că nu vrea să își asume declinarea unei oferte precum cea a Rapidului. De altfel, chiar domnul Stan s-a contrazis în declarațiile sale, atunci când, vorbind despre interesul Rapidului a afirmat că "MAI AVEM DOUĂ OFERTE din Romania pentru el, altele doua din Rusia, dar si ca ne-am dori sa ramana aici pentru ca ne asteapta un retur foarte incarcat, cu multe meciuri tari pe teren propriu" (declarație existentă chiar pe site-ul oficial al clubului gălățean). Așadar, pe lângă oferta "inexistentă" a Rapidului, domnul Stan mai avea la vremea respecitvă încă două oferte din țară.

Din păcate, Marius Stan nu se oprește aici și continuă seria intoxicărilor atunci când se vaită că "Janos este cu moralul la pământ" și că "oficialii rapidiști îl sună pe jucător de cinci ori pe zi și îi bagă prostii în cap". Noroc cu jucătorul, care susține versiunea conformă cu realitatea, pe care a făcut-o publică: "Știu de interesul Rapidului de la impresarul meu, dar eu nu m-am dus la Marius Stan să mă plîng că nu sînt lăsat în pace de cei din Giulești. Nu m-a sunat nimeni pe mine". Încă o dată se pare că singurul "cu moralul la pământ" este oficialul Oțelului și nu jucătorul, care a declarat de mai multe ori că și-ar dori să ajungă în Giulești. Ar fi fost și ilogic și neregulamentar să contactăm un jucător aflat sub contract, însă domnul Marius Stan, atingând culmea ridicolului, a găsit o explicație și pentru varianta pe care o susține. Șeful Oțelului amenință că va sesiza comisiile FRF și se gândește că "poate fi o strategie a Rapidului în vederea meciului direct din etapa a XXI-a". Suntem convinși că la Galați ne va aștepta un meci dificil, dar nu putem să nu îi aducem aminte oficialului care ne acuză că i-am contactat jucătorii în vederea meciului din retur că scorul general al ultimelor două întâlniri dintre Rapid și Oțelul este un 11-2 care ne scutește de orice comentarii în privința intențiilor de care ne bănuiește domnul Marius Stan. Și asta -nota bene- fără să fi contactat atunci vreun jucător al Oțelului...

În concluzie, FC Rapid așteaptă un răspuns oficial al Oțelului în ceea ce privește oferta avansată pentru transferul jucătorului Janos Szekely. Orice alte discuții pe această temă sunt inutile și puerile, deși suntem convinși că fac deliciul presei aflate în criză de subiecte palpabile pe durata perioadei de întrerupere a campionatului.


Conducerea FC Rapid


Luni, 28 ianuarie 2008

Programul stagiului de pregătire din Cipru (6-15 februarie)

Rapidiștii vor pleca pe data de 6 februarie în cel de-al doilea stagiu de pregătire din această iarnă, pe care îl vor efectua în Cipru, la Agia Napa.

Trupa pregătită de Mircea Rednic se va îmbarca la bordul unei curse de linie, care va decola la ora 21:20 în direcția Larnaca, și își va stabili cartierul general în Agia Napa, la hotelul Pavlo Napa (foto).

Iată și programul meciurilor de verificare pe care alb-vișiniii le vor disputa în turneul de pregătire:

08.02 - FC RAPID - FC CRACOVIA (Polonia)
10.02 - FC RAPID - LEVSKI SOFIA (Bulgaria)
12.02 - FC RAPID - LOKOMOTIV SOFIA (Bulgaria)
14.02 - FC RAPID - ȘERIF TIRASPOL (Moldova)


Luni, 28 ianuarie 2008

Atacant ivorian în probe la Rapid

La antrenamentul din această dimineață al echipei secunde s-a prezentat ivorianul Seydou Doumbia.

În vârstă de 20 de ani (născut pe 31 decembrie 1987), Seydou evoluează pe postul de atacant pentru prim-divizionara japoneză Kashiwa Reysol, unde a marcat 3 goluri în 24 de partide.

Seydou a făcut parte din reprezentativa U-19 a Coastei de Fildeș, iar în 2006 a făcut pasul spre J-League 1, primul eșalon fotbalistic din Japonia.

Atacantul se va pregăti cu Rapid II sub comanda lui Florin Motroc până la revenirea primei echipe din Portugalia, când va încerca să îl convingă pe Mircea Rednic că poate fi o soluție pentru ofensiva giuleștenilor.



Joi, 31 ianuarie 2008

NAVAL - RAPID 1-0 ® Primul eșec

Rapid a suferit cel dintîi eșec din turneul portughez contra lui Naval, locul 14 în prima ligă. Naval a reprezentat testul turneului lusitan pentru giuleșteni. Cel mai tare adverar întîlnit pînă acum în perioada de pregătire, formația de pe locul 14 din prima ligă portugheză a produs și cea dintîi înfrîngere pentru Rapidul lui Mircea Rednic. Adversarul de ieri a arătat superior formațiilor întîlnite pînă acum de alb-vișinii și le-a evidențiat românilor carențele pe care le au cu o lună înainte de resratul sezonului.
Gazdele au marcat repede, încă din minutul 5, au avut o posesie mai bună și mai multe ocazii de gol, în vreme ce alb-vișiniii au așteptat începutul reprizei secunde ca să trimită prima oară mingea pe poartă, prin Leonard. Șutul belgianului, scos greu de portar de la colțul scurt, a fost cea mai mare șansă de care a beneficiat formația lui Rednic, urmată de o lovitură de cap a lui Săpunau, deturnată în corner de goalkeeper.
În 55 de minute, cît a apărat, Coman a fost nevoit să se opună de cîteva ori în situații limită pentru echipa lui. Giuleștenii au arătat mai bine cu Boya și Despotovici pe teren, dar mai ales intrarea camerunezului a contat. Africanul a cîștigat mai des decît Buga și Burdujan duelurile cu apărătorii adverși, a reținut mai multe mingi și chiar a avut o ocazie bună în minutul 68, cu un șut prins de portarul lui Naval. A fost primul eșec pentru Rapid în Portugalia, cu trei zile înainte de revenirea în București.

Rapid - Naval 0-1 (0-1)
A marcat: Davide (5)
Rapid (prima repriză): D. Coman - Săpunaru, M. Constantin, Leonard, Bozovici - C. Lazăr - Herea, Pancu, Griffiths - Buga, Burdujan.
Rapid (repriza a doua): D. Coman (55 Andrade) - Săpunaru, Maftei, Leonard, Bozovici (63 I. Stancu) - N. Grigore - Herea (54 Grigorie), Pancu, Cesinha - Boya, Despotovici
Antrenor Mircea Rednic

L-au vrut pe Davide
Golul celor de la Naval a fost marcat de către Davide, un portughez pe care alb-vișiniii au încercat să-l înregimenteze vara trecută. Mijlocașul stînga lusitan juca atunci la Braga și a fost dorit la pachet cu Cesinha. Davide și-a dat inițial acordul, dar după aceea i-a refuzat pe giuleșteni, din cauză că soția sa era însărcinată și nu a dorit să părăsească Portugalia.

Pancone căpitan
În premieră de la revenirea la Rapid, Daniel Pancu a purtat ieri banderola de căpitan. Fostul internațional a fost folosit în centrul liniei de mijloc, alături de Costin Lazăr, și și-a luat în serios rolul de lider, încercînd de mai multe ori să-și mobilizeze colegii și să-i așeze pe teren. Pancone și-a păstrat banderola și după pauză, cînd pe teren a apărut și căpitanul tradițional, Vasile Maftei.

"Am mai fost căpitan la Rapid, cînd antrenor era Viorel Hizo. Acum, doar Mircea Rednic decide dacă banderola rămîne la mine"


"Sînt bucuros pentru că m-am simțit foarte bine din punct de vedere fizic și am putut să alerg 90 de minute. Le promit fanilor că peste 3 săptămîni, cînd se reia campionatul, voi fi la înălțime!"
Daniel Pancu

Emil Dică a fost confundat cu Nicolae Dică!
Ziariștii portughezi prezenți la amicalul Rapidului l-au confundat pe Emil Dică cu stelistul Nicolae. "Dică e doar rezervă? Cum e posibil așa ceva?! E un star în România, nu?!", au întrebat lusitanii, care auziseră de Dică după ce s-a spus că atacantul roș-albaștrilor ar fi fost pe lista de achiziții a celor de la Benfica Lisabona.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Pancone maximo

Mijlocașul s-a antrenat ieri pentru prima dată la aceeași intensitate la care au lucrat colegii săi

Daniel Pancu își reintră în formă! Mijlocașul transferat săptămîna trecută de giuleșteni se pregătește deja în ritmul normal, după ce zilele trecute fusese menajat de Rednic, pentru a atinge treptat nivelul de pregătire fizică al colegilor săi.

"Nu-mi fac probleme, Daniel are nevoie de doar 3-4 zile de antrenamente ca să ajungă la capacitatea optimă în acest moment", explicase antrenorul joia trecută, la o zi după ce fostul internațional ajunsese în cantonamentul de la Rio Maior.

Pancone a fost lovit pe gambă de un adversar în amicalul cu Primero Agosto (4-2), dar și-a revenit, iar ieri a făcut parte din una dintre cele trei echipe pe care Rednic le-a folosit la jocurile exersate la antrenament. Daniel a fost încurajat tot timpul de pe margine de Rednic și de secundul Marian Rada. La un moment dat, a fost atacat mai tare, a ieșit pe margine, dar a reintrat în joc. Pancu i-a asigurat pe rapidiști, zilele trecute, că forma sa fizică e una bună: "Am jucat la Bursa pînă să-mi închei colaborarea cu turcii, deci nu sînt probleme să mă adaptez la ritmul antrenamentelor de la Rapid!"


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Șocant!

Marius Constantin a plecat din antrenament după ce s-a încăierat cu Dani Coman, iar Rednic i-a transmis fundașului să nu se mai întoarcă

Tensiunea celor 10 zile de cantonament a erupt, iar Marius Constantin a părăsit antrenamentul de ieri dimineață cu un sfert de oră înainte de final, după un conflict cu Coman! Mircea Rednic le-a strigat celor doi să se potolească, dar, după cîteva zeci de secunde, fundașul s-a întors și a mers către hotel. "Marius, dacă pleci, să nu te mai întorci! Știi bine ce ai făcut, da?! Înapoi nu te mai întorci! Niciodată!", l-a avertizat "Puriul", dar Constantin și-a continuat drumul. Cum s-a ajuns la acest episod? La un joc-școală care încheia ședința de pregătire, Despotovici a ajuns înaintea lui Coman la o minge și a marcat. Marius era coechipier cu portarul "naționalei" și i-a reproșat golul primit, dar goalkeeper-ul s-a repezit spre el și l-a împins nervos cu mîna, după care l-a admonestat și pe Ranko, care-l lovise la umărul accidentat.

Rednic era pe margine și a încercat să stingă conflictul, dar Constantin a părăsit imediat terenul de antrenament. Implicat accidental în conflict, Despotovici era extrem de afectat la finalul ședinței de pregătire: "Sînt distrus, distrus! Mă simt foarte rău!".

"Tensiunea e de vină!"
Grigore Sichitiu crede că incidentul care i-a avut drept protagoniști pe Marius Constantin și pe Dani Coman e explicabil prin prisma tensiunii acumulate. "Astfel de întîmplări sînt specifice acestor cantonamente lungi, în care se acumulează oboseală și stres", a explicat directorul general adjunct al giuleștenilor.

Precedente
Scandalul de ieri nu e singular la Rapid. Iarna trecută, giuleștenii au mers în cantonament în Gran Canaria, unde Ionel Ganea și Marius Constantin au avut o altercație la un antrenament. Tot Constantin a fost lovit în vestiar de către Viorel Moldovan, după ce fundașul fusese eliminat în prima repriză a meciului cu Dinamo (1-4), iar în turul de campionat, la Iași, fostul brașovean i-a aplicat un cap în gură lui Emil Dică în timpul meciului, supărat că mijlocașul pierduse o minge din care Poli își crease un contraatac.

Marius Constantin spre FC Moscova
În eventualitatea în care va părăsi Rapidul, Marius Constantin are varianta FC Moscova. Oficialii ruși s-au interesat de fundașul central și sînt dispuși să ofere 3 milioane de euro pentru a obține semnătura rapidistului. Dacă va pleca în prima ligă din Rusia, Marius ar deveni coleg cu Pompiliu Stoica și va evolua din vară în Cupa UEFA, deoarece FC Moscova a terminat campionatul pe locul 4, cea mai bună clasare din istoria clubului.

Ignorat de Rednic, s-a antrenat separat
Marius Constantin s-a prezentat la al doilea antrenament al zilei, însă nu s-a pregătit alături de ceilalți jucători rapidiști. Fundașul giuleștean a alergat de unul singur pe marginea terenului și din cînd în cînd se oprea pentru exerciții fizice și streching. Pe toată durata ședinței de pregătire, antrenorul Mircea Rednic nu a discutat deloc cu apărătorul de 23 de ani, preferînd să fie atent la ceilalți fotbaliști.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Bozo suferă

Muntenegreanul e chinuit de dureri puternice la spate și n-a putut termina antrenamentul de ieri

Motiv de îngrijorare pentru rapidiști: problemele medicale ale lui Vladimir Bozovici persistă! Muntenegreanul a simțit prima oară dureri de spate după amicalul cu Rio Maior (1-1), disputat marțea trecută. A fost menajat la primul antrenament de după joc, dar tot n-a scăpat de chin. Fundașul stînga în vîrstă de 26 de ani a încheiat ședința de pregătire de ieri cu 40 de minute înaintea colegilor săi, tot din cauza durerilor care-l sîcîiau.

Bozo și-a dat seama că nu mai poate în timpul unui joc-școală pe teren redus. A ieșit la margine, i-a explicat medicului ce are și a plecat direct la hotel. Cînd părăsea terenul, s-a intersectat cu Andrei Marinescu. "Bozy, ce ai?", l-a întrebat portarul. "Catastrofa, catastrofa! Pain!", i-a răspuns fotbalistul transferat de giuleșteni vara trecută, de la OFK Belgrad.




Joi, 31 ianuarie 2008

"Au vrut sa-si împarta teritoriile"

Psihologul Andi Hniatiuc crede ca incidentul de marti a fost o ciocnire între doi fotbalisti cu personalitate.

Pentru a explica disputa dintre Constantin si Coman, ProSport a aplelat si la parerea unui specialist.

"Cantonamentele lungi dauneaza", spune psihologul Andi Hniatiuc, cunoscut drept un apropiat al fotbalului, mai ales ca a lucrat cu Dan Petrescu la Rapid si la Sportul. Dani Coman confirma si el parerea lui Hniatiuc: "Fiecare are problemele lui. Cantonamentele nu sunt placute pentru noi, se acumuleaza o stare de nervozitate, iar de-aici aceste izbucniri". Numai ca Hniatiuc îi da doar pe jumatate dreptate portarului si crede ca la sedinta de pregatire de marti cei doi rapidisti au cedat nervos nu tocmai din cauza oboselii: "In cazul lui Coman si Constantin lucrurile sunt simple. Coman este un jucator cu statut, cu autoritate, care evolueaza la echipa nationala, în timp ce Constantin este un temperament în devenire, irascibil, aflat în goana de a avea un statut. Probabil ei au vrut sa-si împarta autoritatea, teritoriile la Rapid". Hniatiuc a precizat ca aceste izbucniri sunt firesti în cantonamente si se întâlnesc cel mai mult iarna, când programul de pregatire este unul infernal. "In fiecare an se vad astfel de scandaluri. Acelasi lucru s-a întâmplat si la Dinamo anul trecut! In stagiile centralizate îndelungate, din cauza rutinei, a tensiunii, a frustrarilor, jucatorii cedeaza. Sunt momente în care ti-e dor de casa si începi sa pierzi contactul cu lumea", a spus psihologul.

Vicepresedintele Comisiei Medicale a FRF, Dan Dragos Craciun, a gasit solutia ca astfel de incidente sa nu se mai repete în Giulesti: "Ar fi important ca Rapidul sa aduca un psiholog, pentru ca pe viitor rolul unui specialist va fi foarte important în gestionarea unor asemenea probleme".


Joi, 31 ianuarie 2008

Primul esec al Rapidului in acest an

Giulestenii au pierdut ultimul meci disputat în turneul din Portugalia, fiind învinsi cu scorul de 1-0 de Naval.

Desi intrase în colimatorul lui Rednic, Constantin a fost trimis pe teren înca din primul minut al partidei cu Naval.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Davide (5). In vara, mijlocasul a fost aproape de un transfer în Giulesti, împreuna cu Cesinha, însa tranzactia a cazut. Dupa deschiderea scorului de catre adversari, visiniii nu au avut forta de a întoarce rezultatul. Doar Griffiths s-a zbatut, dar golul sau din prima repriza a fost anulat pe motiv de ofsaid.

In ciuda înfrângerii, Rednic a fost multumit de elevii sai: "Am spus de la început ca nu ma intereseaza rezultatele în Portugalia, în Cipru vor începe sa conteze. Ma bucur ca nu avem niciun jucator accidentat. Doar Dica nu a evoluat cu Naval pentru ca a acuzat o stare de oboseala si am decis sa îl menajez".

Min 90: Final Meci

Min 70:
Rapid joaca mult mai bine in aceasta repriza, dar portughezii rezista si scorul ramane 1-0 pentru Naval

Se incheie prima repriza, Rapidul nu joaca deloc bine

Min 28: Portughezii conduc ostilitatile, Rapid nu a beneficiat de nicio ocazie periculoasa

Min 5: Portughezii deschid scorul prin Davide, dupa o eroare a lui Sapunaru

A inceput partida

Rapid va debuta in formula: Coman - Sapunaru, Marius Constantin, Leonard, Bozovici - Lazar - Herea, Pancu, Griffiths - Buga, Burdujan


Joi, 31 ianuarie 2008

Final cu înfrângere

Giulestenii au pierdut ultimul meci disputat în turneul din Portugalia, fiind învinsi cu scorul de 1-0 de Naval.

Desi intrase în colimatorul lui Rednic, Constantin a fost trimis pe teren înca din primul minut al partidei cu Naval.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Davide (5). In vara, mijlocasul a fost aproape de un transfer în Giulesti, împreuna cu Cesinha, însa tranzactia a cazut. Dupa deschiderea scorului de catre adversari, visiniii nu au avut forta de a întoarce rezultatul. Doar Griffiths s-a zbatut, dar golul sau din prima repriza a fost anulat pe motiv de ofsaid.

In ciuda înfrângerii, Rednic a fost multumit de elevii sai: "Am spus de la început ca nu ma intereseaza rezultatele în Portugalia, în Cipru vor începe sa conteze. Ma bucur ca nu avem niciun jucator accidentat. Doar Dica nu a evoluat cu Naval pentru ca a acuzat o stare de oboseala si am decis sa îl menajez".


Joi, 31 ianuarie 2008

Metamorfoza lui Marius Constantin

Dupa plecarea lui Razvan Lucescu, fotbalistul a început sa aiba tot mai multe probleme comportamentale.

Anul 2008 nu a început prea bine pentru Marius Constantin. "Scurtcircuitul" dintre el si Coman este ultimul episod dintr-o serie lunga de scandaluri care l-au avut în prim-plan pe fundasul giulestean.

Desi a fost mereu apreciat pentru spiritul sau de sacrificiu, patronul George Copos numindu-l chiar "adevaratul spartan", în ultimul timp Constantin a început sa aiba tot mai multe probleme comportamentale. Iesirile nervoase ale jucatorului au aparut dupa plecarea lui Razvan Lucescu si instalarea lui Mircea Rednic pe banca tehnica. Mai mult, jucatorul a fost luat "la ochi" de conducerea tehnica a visiniilor înainte de Craciun din cauza ca avea un surplus de greutate. Belelele au continuat spre sfârsitul anului, odata cu doleanta fotbalistului de a primi o marire de salariu, lucru neacceptat de oficialii clubului. In acel moment, Constantin le-a cerut conducatorilor sa fie lasat sa plece, în conditiile în care pe numele sau a venit o oferta concreta de transfer. A fost refuzat din nou, ceea ce l-a afectat pe fostul jucator al celor de la FC Brasov. Acest lucru s-a vazut si în timpul cantonamentului din Portugalia, acolo unde fundasul a fost mai mereu încruntat si preocupat.

Incidentele în care a fost implicat Marius Constantin

- La pauza meciului dintre Rapid si Dinamo, nemultumit de faptul ca fundasul îsi lasase echipa în inferioritate, atacantul Viorel Moldovan "l-a altoit" pe mai tânarul sau coleg

- In minutul 85 al partidei Poli Iasi - Rapid, Marius Constantin i-a aplicat un cap în figura lui Emil Dica, dupa ce acesta din urma pierduse o minge la mijlocul terenului

- Inainte de Craciun, Constantin a fost amendat de conducerea clubului pentru ca avea kilograme în plus


Miercuri, 30 ianuarie 2008

ROSU si la antrenament

Marius Constantin a intrat periculos cu cotul la Dani Coman, care a vrut sa îi aplice o corectie. Pentru gestul sau, fundasul a fost trimis la vestiar.

Cantonamentele lungi dauneaza. Giulestenii au fost martorii unui eveniment mai putin placut la antrenamentul de ieri-dimineata, Marius Constantin fiind nevoit sa paraseasca sedinta de pregatire.

La un duel aerian, Constantin a sarit cu cotul în gâtul lui Dani Coman, lovindu-l pe acesta destul de serios. A urmat un schimb dur de replici, goalkeeperul giulestean reprosându-i gestul. Cum fundasul aflat în culpa a continuat sa vocifereze, Coman l-a apostrofat pe un ton amenintator. Aflati fata în fata foarte aproape, cei doi au fost despartiti de coechipieri, Marius plecând de pe teren. Chiar daca nu a spus-o fatis, Rednic i-a dat dreptate portarului prin faptul ca nu l-a mai primit pe Constantin la al doilea antrenament al zilei. "Astfel de evenimente au loc în cazul cantonamentelor mai lungi. S-a acumulat un pic de nervozitate, dar nu consider ca a fost ceva serios", a declarat tehnicianul giulestean. Daca Marius Constantin a negat incidentul spunând ca a fost la antrenament, iar alergarile facute separat de restul lotului au constituit mai degraba o "pedeapsa"-, Coman s-a multumit sa spuna ca astfel de dispute nu trebuie luate prea în serios.

Recunoscut pentru jocul sau dur împotriva adversarilor, Marius Constantin nu este la prima iesire de acest gen nici fata de coechipieri. El l-a lovit la sfârsitul meciului de campionat cu Poli Iasi din acest sezon pe Emil Dica, întâmplator cel mai bun prieten al lui Dani Coman. Pe tot parcursul turneului portughez, Marius s-a remarcat printr-o stare de nervozitate accentuata, el fiind potolit în mai multe rânduri de staff-ul tehnic al visiniilor.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

"Puriul" a pus ochii pe Edgar Bruno

Rednic vrea întariri în atac, iar o solutie este reprezentata de vârful formatiei Academica Coimbra, Edgar Bruno da Silva.

"Puriul" a urmarit partida Academica Coimbra - Uniao Leira, scor 1-3, la sfârsitul careia a ramas placut surprins de brazilianul de 21 de ani, care a si marcat unicul gol al formatiei sale.

Singurul impediment pe care îl întâmpina giulestenii în achizitionarea atacantului este faptul ca Bruno este împrumutat de FC Porto la Academica.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Dinamo Moscova vine dupa Bozovic

La antrenamentul de astazi al visiniilor va fi prezent si un trimis al formatiei Dinamo Moscova, care îl va urmari pe fundasul Vladimir Bozovic.

Rusii au nevoie de întariri în defensiva si ar fi dispusi sa achite în schimbul jucatorului suma de 3 milioane de euro. De serviciile fotbalistului muntenegrean s-au mai interesat de-a lungul timpului Hamburg si Nürnberg.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Nemultumiti ca joaca la Constanta

Faptul ca FRF a decis ca meciul Unirea Urziceni - Rapid sa se desfasoare la Constanta i-a nemultumit pe conducatorii giulestenilor.

"Noi voiam sa jucam la Ploiesti. E evident ca o deplasare de 60 de kilometri ar fi fost mult mai la îndemâna pentru ambele cluburi. Probabil pe unii îi deranjeaza ca Rapid a câstigat trofeul de doua ori la rând, dar le spun sa stea linistiti! Cupa va ramâne si în acest an în Giulesti!", a declarat directorul general al visiniilor, Constantin Zotta.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

110.000 de euro pentru Stancu

Dupa câteva luni de negocieri, clubul Rapid a ajuns la o întelegere cu fundasul Ionut Stancu, care si-a prelungit contractul cu formatia giulesteana pâna în 2011.

Stancu a intrat în aceasta iarna în ultimele sase luni de angajament, iar tehnicianul Mircea Rednic le-a transmis oficialilor visinii ca si-l doreste în continuare la echipa pe fostul oltean. Conform noului contract, jucatorul va primi în Giulesti un salariu anual de 110.000 de euro, cu 30.000 de euro mai mult decât cel initial.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Unirea Urziceni - Rapid, la Constanța

Federatia Romana de Fotbal a decis ca partida din sferturile de finală ale Cupei Romaniei la fotbal dintre Unirea Urziceni și FC Rapid să se desfășoare la Constanta, pe stadionul Farul.

Meciul va avea loc pe 27 februarie, de la ora 20.30.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Vali Bulgaru: "Becali nu ajunge nici pana la Podul Grant"

Liderul galeriei echipei Rapid, Vali Bulgaru, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că finațatorul echipei Steaua, Gigi Becali, nu are cum să fie patron la Rapid, și că dacă ar cumpăra clubul de la George Copos n-ar ajunge nici măcar până la Podul Grant.

"Gigi Becali nu ajunge nici la Podul Grant, n-are cum să ajungă patron la Rapid. Copos nu o să vândă niciodată Rapidul lui Gigi Becali. Și n-ar veni nici Gigi Becali. Asta zice el așa... sunt jocurile lor de culise, jocurile patronilor. Vor să iasă în presă, să se atace unul pe altul. Nu ne inflamăm noi așa repede la ce zice Becali. Altă treabă nu avem, decât să punem botul la ce zice el", a afirmat noul lider al galeriei giuleștene, Valentin Marincea, cunoscut sub numele de Vali Bulgaru.


Miercuri, 30 ianuarie 2008

Ministerul îi da stadionul lui Copos

Clubul Sportiv Rapid, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, a decis sa înceapa negocierile cu George Copos pentru concesionarea stadionului pe o perioada de 29 de ani.

In cazul în care arena va ajunge în mânile lui Copos, acesta va fi obligat sa investeasca în urmatorii doi ani 3 milioane de euro pentru consolidarea arenei. Totodata, patronul din Giulesti va plati o taxa lunara de 3.000 de euro pentru închirierea stadionului, suma la care se vor mai adauga si cheltuielile pe utilitati.


















Echipa "Revista presei "RapidFans.RO
 


 
     
Site dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...