® cauta in RapidFans.RO ®                     ® harta site RapidFans | stiri Rapid | revista presei ®
 
 
 


revista presei - stiri din ziare despre Rapid
17 / 18 / 19 iulie 2008


online | vizualizari           actualizat vineri 18 iulie 2008 ora 23:10

    TITLURILE ZILEI ® 19 iulie 2008

| caută cu gooooogle |
tastează cuvantul și apasă [Căutare]
 
  ® Trofeul Dan Coe
  ® sambata 19 iulie ora 20:00 prezentarea lotului echipei RAPID ptr sezonul urmator
  ® Pitbull a semnat si ia tricoul cu nr. 87
  ® Joao Paulo Pinto: "Sunt pregătit să înscriu multe goluri pentru Rapid"
  ® Mardare: "Nu concep să nu câștigăm titlul"
  ® Danuț Coman a refuzat prelungirea contractului cu gruparea din Giulești, după ce oficialii Rapidului au venit cu o nouă ofertă
  ® Lyon fără "staruri" la București


sambata 19 iulie 2008 ora 20:00
prezentarea lotului echipei RAPID pentru sezonul 2008-2009

sambata 19 iulie 2008 ora 20:45
RAPID Bucuresti - Olympique Lyon
transmis de Antena 1

joi s-au pus in vanzare biletele pentru meciul cu Lyon ...
 intra pe chat Rapid

Vineri, 18 iulie 2008

Pitbull a semnat si ia tricoul cu nr. 87

Atacantul brazilian Claudio Mejolaro a semnat aseară un contract valabil pentru un an cu Rapid si va efectua astăzi primul antrenament alături de noii săi colegi. Supranumit "Pitbull" pentru răutatea sa în joc, brazilianul împrumutat anul trecut, de FC Porto, la Vitoria Setubal a ales să joace în sezonul viitor cu acelasi număr, 87, cu care a evoluat si pentru precedenta sa echipă, solicitând să poaret pe spate si porecla sa, în locul numelui.

     Noul jucător al Rapidului va apărea pentru prima dată în fata suporterilor giulesteni mâine, cu ocazia prezentării oficiale a lotului si a noului colectiv tehnic. Festivitătile, care cuprind marcarea celor 85 de ani scursi de la înfiintarea clubului si "defilarea" jucătorilor prin fata fanilor, vor debuta cu 70 de minute înaintea începerii jocului dintre echipa lui Jose Peseiro si Olympique Lyon (ora de start, 20:45). Câstigătoarea va intra în posesia trofeului "Dan Coe", instituit special pentru a sărbători cele opt decenii si jumătate împlinite de "alb-visinii".


Vineri, 18 iulie 2008

Rapid - Lyon se joacă (si) pentru
trofeul "Dan Coe"

Rapid si Olympique Lyon vor juca sâmbătă seara, în meciul de prezentare al restructuratei echipe giulestene, si pentru trofeul "Dan Coe"!

Cu ocazia celor 85 de ani împliniti de clubul giulestean, a fost instituit "trofeul Dan Coe", care se va acorda anual (înaintea deschiderii sezonului oficial) echipei învingătoare în meciul dintre formatia gazdă si invitata acesteia. Numele trofeului a fost decis pentru a se cinsti memoria unuia dintre cei mai reprezentativi jucători ai istoriei Rapidului, Dan Coe, care a plecat mult prea devreme dintre noi, la doar 41 de ani, în 1982.

Fiul fostului jucător al Sportului Studentesc, Duce Coe, Dan a fost un produs sută la sută al Giulestiului, unde a jucat de la 10 ani si până când, la 30 de ani, a plecat în Belgia, la Antwerp. Fundas central puternic, cu deposedare si joc de cap excelente, la care a adăugat o dăruire de sine dusă la extrem, Dan Coe a fost supranumit "ministrul apărării". A fost campion national de juniori, în 1960, cu Rapid, pentru a cărui echipă de seniori a debutat la 20 de ani. A fost unul dintre oamenii de bază ai echipei care a adus primul titlu de campioni în Giulesti (1967). A luat parte, cu echipa natională, la Olimpiada de la Tokyo (1964), dar n-a fost folosit niciun minut, ca si Gicu Dobrin, la turneul final al CM din 1970. În 1975 a părăsit tara si s-a stabilit în Germania la Köln, unde s-a sinucis sapte ani mai târziu, destule voci autorizate considerând moartea sa mai mult decât suspectă după ce Dan vorbise, în mai multe rânduri, la "Europa Liberă"!

Partida dintre Rapid si Lyon va începe la ora 20:45 si va fi transmisă în direct de postul Antena 1. Francezii sosesc chiar în ziua meciului, la prânz, si vor pleca imediat după meci.




Vineri, 18 iulie 2008

"Coman e îngerul păzitor al Rapidului,
ar fi păcat să plece"

Fundașul Rapidului, Ștefan Mardare, a vorbit despre situația portarului Dani Coman, care a refuzat să își prelungească contractul cu giuleștenii.

"Este alegerea lui, el știe mai bine. Pentru noi ar fi bine să rămână, dar este decizia lui. Ar fi o pierdere foarte mare pentru noi pentru că a demonstrat de atâtea ori că e îngerul păzitor al Rapidului", a spus Mardare.

 


Vineri, 18 iulie 2008

"Sunt pregătit să înscriu multe goluri pentru Rapid"

Atacantul Rapidului, Joao Paulo Pinto, spune că a depășit problemele de adaptare din această primăvară și este gata să facă un sezon de excepție la Rapid.

"Sezonul trecut am avut trei-patru luni în care m-am confruntat cu unele probleme de adaptare, dar acum situația s-a schimbat. Sunt gata să fac un sezon mare la Rapid și să marchez multe goluri", a spus Joao Paulo.

Fotbalistul portughez a mai vorbit despre noile transferuri rapidiste, Claudio "Pitbull" și Joao Paulo Andrade, dar și despre "amicalul" de mâine, cu Lyon.

"Îi știam pe amândoi. Joao Paulo Andrade este un fundaș central foarte puternic, iar Pitbull un jucător foarte periculos, cu un șut puternic, un jucător bun pentru Rapid. Am făcut jocuri bune și în Elveția, sperăm să fie la fel și acesta. Olympique Lyon este o echipă puternică, dar sperăm ca noi să câștigăm", a Joao Paulo

 


Vineri, 18 iulie 2008

Mardare: "Nu concep să nu câștigăm titlul"

Noua achiție a giuleștenilor, Ștefan Mardare, spune că transferul la Rapid este un pas foarte important în cariera sa și este pregătit să devină campion al României.

"Mă simt foarte bine la Rapid, vreau să ajut echipa să câștige titlul. Mă bucur foarte mult că am ajuns aici, Rapid este una dintre cele mai bune echipe din România.Nu concep să nu iau titlul cu noua mea echipă. Acum ne concentrăm pe meciul cu Lyon, vrem să facem o partidă reușită și să câștigăm", a spus Mardare

 


Vineri, 18 iulie 2008

Coman, rezervă de lux!

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat în exclusivitate pentru MEDIAFAX , că portarul Danuț Coman a refuzat prelungirea contractului cu gruparea din Giulești, după ce oficialii Rapidului au venit cu o nouă ofertă.

"Ne-am întâlnit aseară cu Dani Coman, ne-a cerut timp de gândire o zi, iar astăzi mi-a spus că nu acceptă prelungirea contractului cu Rapid. Noi i-am făcut o ofertă bună, dar ne-a zis că nu acceptă prelungirea decât în condițiile dorite de el. Ne-a comunicat că are oferte din țară la un nivel mai mare. Dani va rămâne în continuare în lotul Rapidului pentru că mai are încă un an de contract", a spus Zotta.

Surse din cadrul clubului FC Rapid susțin că lui Coman i-a fost propus un contract pe patru sezoane, cu un salariu anual de 250.000 de euro, plus 200.000 de euro la semnătură. De asemenea, acordul ar fi urmat să conțină o clauză de reziliere de 1,5 milioane de euro. Aceleași surse susțin că portarul a solicitat, însă 250.000 de euro la semnătură și un milion de euro pe următorii trei ani.

 


Vineri, 18 iulie 2008

Lyon fără "staruri" la București

Antrenorul echipei Olympique Lyon, Claude Puel, a declarat pentru site-ul oficial al grupării franceze că în partida amicală de sâmbătă contra giuleștenilor nu va folosii nici unul dintre internaționalii pe care îi are în lot. Astfel că fotbaliștii Kallstrom, Govou, Boumsong, Toulalan, Benzema, Clerc, Grosso, Baros, Makoun, Fred, Cris, Santos și Keita nu vor face nici măcar deplasarea la București.

"Internaționalii s-au alăturat lotului doar de câteva zile și pregătirea se face diferențiat. Sperăm să alcătuim o echipă competitivă la Trofeul Campionilor, iar la începutul campionatului să avem toată echipa la un nivel fizic foarte bun. Vom vedea cum se vor comporta jucătorii în următoarele meciuri amicale, pentru că mai avem de muncit. Internaționalii nu vor face deplasarea la București. În mod normal, ei trebuie să fie la Belgrad în ziua de miercuri pentru amicalul cu Partizan", a spus Puel.

Tehnicianul a adăugat că este mulțumit de ambianța care este la echipă și se așteaptă ca jucătorii să pună în practică ceea ce au exersat la antrenamente, mai ales la cele din ultima săptămână. "O să fie un meci dificil contra Rapidului și trebuie să fim pregătiți", a mai spus antrenorul.

Amicalul dintre Rapid și Lyon va avea loc sâmbătă pe stadionul Giulești cu începere de la ora 20:45.

 



Vineri, 18 iulie 2008

Coman către presă: "Fotografiați-mă,
e ultima zi în tricoul Rapidului!"

Dani Coman a ieșit ultimul pe terenul de antrenament, la ședința de pregătire de vineri seara. S-a așezat pe iarbă, alături de ceilalți colegi, în așteptarea începerii antrenamentului, anunță rapidisti.ro.

Observînd că fotoreporterii și cameramanii erau cu ochii pe el, Coman le-a spus: "Fotografiați-mă că e ultima zi în care mă vedeți în tricoul ăsta". Dănuț Perjă a fost pe fază și i-a replicat imediat: "Da, e ultima zi, că mîine-l spală", a zis Perjă, stîrnind hohote de rîs din partea celor prezenți.

Citește mai multe știri de Rapid pe rapidisti.ro



Vineri, 18 iulie 2008

Taher: "Nu mai pleacă nimeni
și mai vine doar Halenar"

Taher a declarat astăzi că Grigore Sichitiu se află în Slovacia pentru a negocia transferul lui Juraj Halenar la Rapid. GSP a anunțat în exclusivitate, în urmă cu cîteva zile, că giuleștenii îl vor transfera pe atacantul slovac Juraj Halenar, de la Artmedia Bratislava.

"Nu vom mai lua nici un portar, doar avem alți trei portari în lot în afară de Coman. Campania de achiziții s-a cam încheiat. Adica nu mai pleacă nimeni, dar e posibil să mai vină un jucător, Juraj Halenar. Sichitiu e și acum acolo și negociază pentru el", a mai spus Taher pentru NewsIn.

 




Vineri, 18 iulie 2008

revista presei - rapidisti.ro

Titlul național este o afacere în patru!

Citește în fiecare zi ce scriu ziarele despre echipa ta preferată!

COTIDIANUL
De sub turbanul lui Taher au ieșit, în această pauză, destule idei bune, iar din buzunarul arabului mai mulți bani decât a dat Copos în cinci ani petrecuți la Rapid. În plus, nou-venit în fotbal, Taher are dezinhibarea novicelui și nonconformismul afaceristului de succes care nu agreează toanele angajaților. Și Copos a încercat un comportament similar în trecut, dar cu cine nu trebuia. Răzvan Lucescu, și fără prea multe pretenții, și performant, a avut de suferit la Rapid și a plecat. Taher a ales pentru instaurarea dictaturii sale o țintă valoroasă, Coman, și mâna forte a arabului a sfărâmat orice opoziție.

Portarul e cuminte ca un mielușel, iar alte voci obraznice din rândul lotului nu s-au făcut auzite. Plecările lui Despotovici (1,5 milioane) și Săpunaru (6 milioane) au însănătoșit bugetul clubului și au fixat standarde noi pentru viitorii ofertanți. Peseiro e un antrenor de calitate, Julio Cesar va fi în mod sigur unul dintre cei mai buni străini care au jucat în Liga I, Spadacio și Claudio "Pitbull" au calități extraordinare. Cu un joc modern și spectaculos în pregătiri, Rapid are cel puțin la fel de multe șanse la titlu ca și CFR Cluj.

ADEVĂRUL
"Pitbull" cu opțiune de cumpărare
Atacantul brazilian Claudio Mejolaro "Pitbull" a semnat un contract pe un sezon cu Rapid, unde va evolua sub formă de împrumut de la FC Porto. "Claudio a semnat un contract pe un an, la fel ca și Joao Andrade", a declarat ieri directorul general al Rapidului, Constantin Zotta. Acesta a precizat că, din vara următoare, Rapid are posibilitatea de a-i transfera definitiv pe cei doi jucători. 

EVENIMENTUL ZILEI
Antrenorul Jose Peseiro și-a adus soția și fiica în România
Jose Peseiro, antrenorul portughez al echipei de fotbal Rapid, încheie săptămâna cu alte două "transferuri" de marcă, numai că, de această dată, "achizițiile" provin din afara fotbalului.

Tehnicianul și-a adus din Portugalia soția și fiica. Până acum, Peseiro s-a aflat în imposibilitatea de a-și avea alături familia din pricina faptului că nu-și găsise o locuință pe măsura pretențiilor. De astăzi, familia fostului "secund" de la Real Madrid se mută în casă nouă, într-o vilă situată în cartierul Pipera. Locuința are zece camere, piscină, saună, iar în schimbul ei giuleștenii vor plăti o chirie lunară de 4.000 de euro. Prețurile din București l-au șocat pe Peseiro, care le-a spus apropiaților că, anul trecut, la Atena, acolo unde a antrenat echipa Panathinaikos, locuia într-o vilă pe malul mării și plătea chirie doar 1.700 de euro pe lună.
 
Suzana va învăța la Școala Americană
Peseiro a rămas uluit și de cât va fi nevoit să scoată din buzunar pentru a-și ține fiica, în vârstă de 16 ani, la școală, în România. Pentru un an la Școala Americană din Pipera, acolo unde Suzana, fata tehnicianului, își va continua studiile, îl va costa pe portughez 18.000 de euro pe an! În cursul zilei de ieri, antrenorul giuleștenilor a fost sunat de mai mulți oficiali ai clubului Porto, care i-au dat amănunte despre debutul românului Cristi Săpunaru în trupa "dragonilor". Fostul fundaș al echipei Rapid, ajuns la Porto prin intermediul lui Peseiro, a evoluat în repriza secundă a "amicalului" cu PAOK Salonic, scor 1-0. "E un jucător de mare calitate", a spus despre român Rui Barros, fostul mare atacant portughez, în prezent "secund" la Porto.

LIBERTATEA
Trofeu
Rapid a instituit cu ocazia implinirii a 85 de ani de la infiintarea clubului un trofeu care poarta numele fostului jucator Dan Coe, acesta urmand sa fie acordat in premiera invingatoarei din amicalul pe care giulestenii il disputa maine, de la ora 20.45, cu Lyon.

JURNALUL NAȚIONAL
"Coman mai este jucătorul nostru"
Deși principalul acționar, Fathi Taher, i-a transmis portarului Dani Coman că ori semnează contractul care i se oferă ori este liber să plece, noul antrenor, Jose Pesero, consideră că pretențiile internaționalului giuleștean sînt justificate. "Coman mai este jucătorul nostru pe încă un an. Se negociază și mi se pare normal să ceară mai mulți bani la salariu. Dacă merită, atunci este normal să i se mărească contractul", a spus antrenorul portughez.

ATAC
Peseiro îi ia partea lui Coman

Antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, a declarat ieri, la revenirea în România, că i se pare normal ca Dani Coman să le ceară conducătorilor să îi ofere un salariu mai mare, deoarece toți jucătorii valoro și fac acest lucru. "Dani Coman mai are un de contract cu Rapid, deci e jucătorul nostru pe încă un an. Cele două părți negociază în continuare. Fiecare jucător vrea mai mulți bani, așa cum vrea toată lumea. E normal ca Dani Coman să ceară mai mulți bani la salariu. Dacă merită, atunci ar trebui să îi crească contractul", a spus Peseiro. Tehnicianul portughez a vorbit și despre noua achiziție, Claudio Mejolaro "Pitbull", dar și despre amicalul de mâine, cu Olympique Lyon: "Pitbull e un atacant bun, de care aveam nevoie. L-am luat alături de Andrade și sper să facem o treabă bună. Partida cu Lyon e un test bun și vrem ca de la meci la meci să jucăm tot mai bine, pentru ca la începutul campionatului să fim în formă. Lyon e o echipă bună, dar noi ne concentră m mai mult pe campionat". Rapid își va prezenta lotul cu care va aborda noul sezon într-un amical cu campioana Franței, Olympique Lyon, care va avea loc mâine seară, de la ora 20.45, pe stadionul "Giulești-Valentin Stănescu".















Echipa "Revista presei" RapidFans    
 


 
     
Site dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...