11 iunie 1967 RAPID campioana
Rezultatele ce au dus la victoria finala



      1.-14.:Farul Constanta - RAPID - 1-1 ; 2-2
      Tur - I.Ionescu-min.6 / adv.min.78-11m.
      Retur - C.Dinu-min.66;-C.Nasturescu-min.82 / adv.min.42,60.
      2.-15.:RAPID - U.T.Arad - 0-0 ; 2-1
      Retur - E.Dumitriu-min.21;- A.Neagu-min.35 /adv.min.64.
      3.-16.:Progresul - RAPID - 1-1 ; 0-1
      Tur - I.Ionescu-min.34-11m. / adv.15.
      Retur - E.Dumitriu-min.25.
      4.-17.:U.Craiova - RAPID - 1-0 ; 0-1
      Tur - /adv.min.22-11m.
      Retur - T.Codreanu-min.23.
      5.-18.:RAPID - CSMS Iasi - 8-1 ; 2-2
      Tur - I.Ionescu-min.26,54-11m,57,70-11m,88|E.Dumitriu-min.58,73|V.Kraus-min.79|adv.min.72.
      Retur - V.Kraus-min.75;-N.Lupescu-min.88. / adv.32,81.
      6.-19.:Jiul Petrosani - RAPID - 0-1 ; 0-1
      Tur - I.Ionescu-min.41.
      Retur - I.Ionescu-min.73.
      7.-20.:Dinamo - RAPID - 2-1 ; 0-2
      Tur - T.Codreanu-min.38. /adv.26,73.
      Retur - E.Dumitriu-min.37;-C.Nasturescu-min.62.
      8.-21.:RAPID - Din. Pitesti - 2-1 ; 2-2
      Tur - E.Dumitriu-min.46;-C.Jamaischi-min.73. / adv.82.
      Retur - E.Dumitriu-min.21;-C.Nasturescu-min.82. /adv.min.50,89-11m.!
      9.-22.:Steagul R.Brasov - RAPID - 2-1 ; 0-1
      Tur - I.Ionescu-min.24. /adv.min.78,87.
      Retur - E.Dumitriu-min.72.
      10.-23.:RAPID - U.Cluj Nap. - 2-1 ; 0-2
      Tur - E.Dumitriu-min.11,48. /adv.75-D.Coe autogol.
      Retur - /adv.min.55,79.
      11.-24.:RAPID - Steaua - 3-0 ; 0-0
      Tur - I.Ionescu-min.7,47,83.
      12.-25.:Poli. Timisoara - RAPID - 1-0 ; 0-2
      Tur - /adv.min.31.
      Retur - E.Dumitriu-min.24;-I.Ionescu-min.80.
      13.-26.:RAPID - Petrolul Pl. - 3-1 ; 0-0
      Tur - C.Jamaischi-min.46;-I.Ionescu-min.49;-E.Dumitriu-min.78. /adv.25.
      Clasament :
      1. RAPID 26 13 8 5 39 - 21 34 pcte.
     
      Lot Jucatori :
      N.Răducanu,M.Andrei
      N.Lupescu,I.Motroc,D.Coe,I.Greavu,C-tinDinu,C.Jamaischi,
      C.Năsturescu,E.Dumitriu2,I.Ionescu,T.Codreanu,V.Kraus,A.Neagu,N.Georgescu.
      Antrenori :
      Valentin Stănescu - principal
      Victor Stănculescu - secund .
11 iunie 1967
      O data care va figura la loc de onoare in istoria celor aproape 50 de ani de existenta a unuia dintre cele mai vechi si mai populare cluburi din tara noastra - RAPID Bucuresti. Generatia lui Dan , Dumitriu , lonescu , Raducanu et comp, a implinit, in sfirsit, un vis pe care inaintasii lor l-au tesut fara sa-l termine niciodata, aproape in fiecare editie a campionatului de fotbal al Romaniei.
      Pentru a ajunge fericiti la statia " terminus", Rapidul si suporterii sai au trecut prin nenumarate friguri si emotii. Ultima etapa a pus pe jaratic pe toti simpatizantii alb-visiniilor. Trenul special 5201, plecat din Bucuresti duminica la amiaza, cu o garnitura de 14 vagoane pline pina la refuz, coloana de masini sosita la Ploiesti cu citeva ore inaintea inceperii meciului cu Petrolul, alte sute de rapidisti veniti din toate colturile tarii cu diferite mijloace de locomotie, aveau sa dea orasului "aurului negru" acea extraordinara ambianta proprie confruntarilor de neuitat.
      . . . Stadionul Petrolul, orele 15,30. Desi "meciul campionatului" va incepe abia peste doua ore. in tribune nu mai incape un ac. Din cind in cind, "insule rapidiste" repeta pe voci si instrumente pentru marea premiera.
      . . . Moment inedit cu citeva minute inainte de inceperea partidei. Artista poporului loana Radu, campioana romantelor noastre, isi arata afinitatea pentru echipa Rapid, intr-o calda imbratisare data lui Motroc.
      . . . A inceput jocul. Tempo foarte rapid. Aproape ca nu observam cind trec minutele. Prima repriza este punctata de un dramatic "suspense : in minutul 40, Roman scapa singur in fata lui Raducanu. Uriasul portar rapidist iese "sa-l sperie", Roman il lobeaza, dar lobeaza si poarta. . . Repriza a doua are un inceput "gri". Echipele par multumite cu acest "draw". Doi rapidisti produc insa emotii la ambele porti, Dan la poarta Rapidului, in min. 68, cind trimite prea energic o minge "acasa" si Raducanu scapa pentru o clipa balonul din mana : Ion lonescu la poarta lui Sfetcu - min. 80 - cind rapidistul executa o foarfeca de mare spectacol peste cap dar si (milimetric) peste poarta. Acestea sint cele trei mari momente ale partidei. La sfirsitul meciului, exploziva galerie rapidista a rupt toate zagazurile. Trei suporteri - Popovici Vavila (profesor de muzica), Ion Nasta (inginer) si Ion Chiru (dispecer la Ministerul Industriei Usoare) - ofera giulestenilor o cupa de cristal alb-visinie ca si culorile echipei lor favorite.
      La cabine, tricourile se moaie in lacrimi. . . Jucatori si antrenori pling , se imbratiseaza. Rapidul a castigat. dupa decenii de lupta, campionatul chiar in orasul campionilor .
"UN AUTOBUZ NUMIT IMPLINIRE"
      Autobuzul "TV" nr. 31 - B - 1150. De 30 de minute, acest autobuz obisnuit a capatat o notorietate aparte.Este autobuzul echipei Rapid care acum o jumatate de ceas - in 11 iunie 1967, orele 19 si 18 minute - a devenit campioana Romaniei. Transformat ad-hoc in autobuz alegoric, cu sute de suporteri agatati ciorchine de scara , de ferestre (de orice), cu altii cocotati pe acoperisul lui, vehiculul isi asteapta pasagerii. Acestia apar - intr-o postura "aeriana", purtati pe brate si pasati pe sus .Ca la volei, pina la autobuz - intr-un vacarm interist. zeci de piriitori, tobe si talangi, unindu-si sunetele intr-un COR asurzitor.
      . . . Orele 20,15. Autobuzul incepe "manevrele de dislocare" din chingile entuziastei mase de iubitori ai Rapidului care, pe alocuri, i-au indoit tabla.
      . . . Orele 20,30. In sfirsit, autobuzul a reusit sa demareze. Inapoi spre Bucuresti ! Impreuna cu titlul. Adica impreuna cu VISUL. Aplauze, batiste fluturate saluta pe strazile Ploiestiului echipa campioana.
      . . . Autobuzul . ruleaza cu 80 km la ora pe varianta Buftea. Iata. insa ca la citiva kilometri de Ploiesti ii asteapta o bariera. Toata lumea coboara jos. pentru a se fotografia. Trece trenul. Este acceleratul Bucuresti - Arad. Mecanicul trenului, care-i recunoaste pe jucatorii rapidisti, ii saluta pe campioni prin trei fluieraturi de locomotiva. .. .
      . . . Autobuzul isi continua drumul. S-a lasat intunericul si ploua marunt. Jucatorii cinta "Multi ani traiasca" antrenorilor Valentin Stanescu si Victor Stanculescu. suporterilor lor. Dupa un timp, linistea-i cuprinde pe toti, fiecare ramine singur cu gindurile si emotiile lui care, evident, mai staruie in fiinta lor dupa aceasta dupa-amiaza de neuitat. Facem un tur de echipa. Unii au foarte multe sa ne spuna , altii abia gasesc citeva cuvinte care exprima si ele mult.
      NASTURESCU: "Cred ca la ora asta sotia mea, este fiinta cea mai fericita. Mare rapidista, inainte chiar de a ma cunoaste (pe cuvint !) ea s-a bucurat mai mult ca oricine de succesul nostru cu atit mai mult cu cit peste doua luni va naste (sper) un al treilea rapidist. Acestor doua fiinte dragi le inchin titlul pe care 1-am cucerit noi astazi la Ploiesti".
      CODREANU: "De copil am visat ca echipa mea favorita, Rapidul, sa cucereasca campionatul. N-as fi crezut niciodata ca eu am sa contribui direct la aducerea titlului in Giulesti. Cind am vazut insa, la pregatirea jocului ca lui nea Tinel (n.n. Valentin Stanescu) ii jucau ochii in lacrimi, am stiut ca de pe stadionul ploiestean noi nu putem iesi decit campioni".
      JAMAISCHl ; "Azi noapte am visat ca Petrolul ne-a batut cu 3 - 1 iar Dinamo a cistigat cu 3 - 0, M-am trezit lac de transpiratie. Mai mare fericire ca cea pe care o traiesc astazi nu poate exista".
      ION IONESCU : "Ziua casatoriei si ziua de astazi sint cele mai fericite zile din viata mea. Sa stiti insa ca atunci cind 1-am vazut pe Roman singur in fata lui Raducanu n-am mai crezut c-am sa mai apuc aceasta A DOUA ZI". .
      DUMITRIU II "EU azi n-am avut emotii. Simteam ca va fi ZIUA NOASTRA. jucatorii din aparare au luptat extraordinar si mi-am dat seama ca nu putem primi gol. La magistrala foarfeca a lui Puiu (n.n. lonescu) am crezut ca s-a terminat campionatul dar a trebuit sa rezistam pina in minutul 90".
      GEORGESCU : "Cit de bine i-am inteles azi pe inflacaratii nostri suporteri. Am tremurat 90 de minute iar la sutul lui Roman mi s-a oprit respiratia. Desi n-am jucat azi, ma simt omul cel mai fericit".
      LUPESCU ; "Nu-mi vine sa cred ca am luat campionatul. Pur si simplu nu-mi vine sa cred. Acest titlu care a fost ani de zile pentru noi "fata morgana" este in sfirsit al nostru ! Ciupeste-ma Jami sa nu cred ca visez".
      RADUCANU : "ln ultimele cinci minute imi venea sa-i strig lui nea Tinel sa ma schimbe. Pina atunci n-am avut nici o emotie dar din clipa aceea am inceput sa simt ca mi se taie picioarele".
      KRAUS : "Azi este a doua zi de nastere pentru noi".
      DAN : Am cistigat un foarte greu razboi psihologic. Inchin aceasta victorie minunatilor nostri suporteri care sint alaturi de noi si la bine si la rau .
      MOTROC : "Trei mari evenimente mareheaza anul 1967 pentru mine : 1) Voi fi in curind tata ; 2) Am cistigat campionatul ; 3) Sintem la un pas de Cupa si poate cine stie. . ."
      GREAVU : "Am jucat ultimele 30 de minute cu un nod in git. Fiecare minut care ne apropia de titlu mi se parea fara sfirsit. Aceasta jumatate de ora a fost cel mai greu examen din viata mea".
      ANDREI : "Echipa noastra a luptat extraordinar pentru acest titlu.Il meritam. Vom cauta sa ne aratam demni de el".
      VICTOR STANCULESCU : "Am facut drumul Bucuresti - Ploiesti azi noapte in "mars", in jurul camerei. De zece ani de cind am imbratisat cariera de antrenor, azi am ajuns la concluzia ca munca si sacrificiile sint intr-o zi rasplatite".
      VALENTIN STANESCU : "De patru nopti n~am dormit. In fiecare noapte m-am culcat pe la ora unu, m-am zvircolit pina la ora trei. iar de la aceasta ora m-am dus, ca sa ma linistesc, sa pescuiesc... Acest ultim meci a fost pentru mine un cosmar. Ce am azi in suflet ? O singura data am mai trait clipele de acum : cind s-a nascut fiul meu Mugurel. Ce n-au facut echipele Rapidului cu mari individualitati ale timpului , au reusit acesti baieti admirabili cu suflet de aur".
      EMERICH VOGL, (Consilier tehnic al echipei) : "Echipa noastra a spulberat azi un mit. Am satisfactia sa constat ca jucatorii nostri au depasit faza "talentelor care incinta" ajungind elemente cu maturitate, pe care poti, in sfirsit, conta".
PODUL GRANT - PODUL INVINGATORILOR
      O manifestatie de simpatie. contagioasa si originala in felul sau; s-a repetat la proportii de masa la "cartierul general" el echipei - in Giulesti. Numai cine n-a trecut duminica seara peste Podul Grant, podul invingatorilor, cum ii spun de-acum Incolo suporterii Rapidului, nu-si poate inchipui cum s-au pregatit ..napolitanii" din Giulesti pentru triumfala intoarcere.
      Ghirlande de trandafiri rosii imbratisau colosul de metal de peste calea ferata. batrinul ceas, locul de rendez-vous al celor care vin la stadion, chioscul de ziare. teatrul Giulesti. . .
      De o parte si de alta, o multime imensa de oameni, aceiasi oameni care au fost alaturi de echipa si in ceasuri grele, de-a lungul altor editii ale campionatului, au asteptat timp de citeva ore in ploaie echipa favorita. Pe o mare pancarta, purtata de niste tineri de la o scoala profesionala. un entuziast scrisese : "Bun venit fachirilor ! Acum vrem si Cupa !".
      Probabil ca nici cel mai iscusit regizor de cinema n-ar fi putut sa puna la punct o asemenea scena care merita cu prisosinta imortalizarea pe pelicula.
      Dupa citeva ore de asteptare, multimea s-a risipit fara a avea satistactia de a-si felicita favoritii, pentru ca, din pacate, conducerea clubului n-a gasit de cuviinta sa aduca echipa in mijlocul acestei mase entuziaste de sustinatori. S-au gasit insa unii care i-ar fi cautat si in fundul pamintului pentru a-i ovationa. Tirziu , catre miezul noptii. prin fire nevazute. dar -cunoscute numai de acei care iubesc cu adevarat fotbalul, citeva sute de oameni i-au reperat pe Rapidisti la "Hotel Nord" ciocnind paharul victoriei. Imbratisari si urari de noi succese au fost adresate ..Realului" Giulesti.
      Oamenii acestia. care au trait ziua de duminica in frigurile patimase ale incertitudinilor si sperantelor , sarbatoreau acum , impreuna cu idolii lor ,
" ANUL RAPIDULUI "
      Stelian TRANDAFIRESCU
      "Chiar anul acesta se vor implini trei decenii si jumatate de cind numele Rapidului a aparut pentru prima oara intre acelea ale echipelor din prima divizie. Atitia ani s-au scurs si unsprezecele feroviar n-a fost inghitit de anonimat ci, dimpotriva, a ramas cu fermitate printre echipele cu firma ale fotbalului romanesc. El si-a facut o specialitate necontestata din meciurile de cupa monopolizand victoria finala in competitia k.o. din perioada 1936 - 1942.
      Raminea insa campionatul. Un vis transformat intr-un cosmar cu cit anii treceau si titlul ocolea - in ultimul moment - sau facea bezele cu mult inainte de sfirsit feroviarilor. Si ce figuri celebre au imbracat tricourile Rapidului in aceste trei decenii si jumatate si, odata cu ele, dorinta de a razbuna nereusita predecesorilor: Boblea, Atila, Wetzer II, Ujlaki, Petrica Radulescu, Rafinski, Vintila, Baratki, Bogdan, Auer, Sipos, Filote, Marian, Andrei Radulescu, Lungu, Ghiuritan... Dar locul 1 nu poposea niciodata in Giulesti cu toate ca editiile in care formatia rapidista juca cu brio rolul de secunda n-au fost putine. Ramine de pomina acel campionat 1949 cind I.T.A. a luat titlul fiindca primise cu sase goluri mai putin . Rapidul acumulase acelasi numar de puncte si termina tot pe acest, in fond, merituos loc doi, devenit insa deceptionant pentru ea. De asemenea, si seria de trei consecutive pozitii de "vice" din editiile 1963/64 ; 1964/65 si 1965/66. Cite echipe nu s-ar fi prabusit cind - campionat de campionat - te poticnesti linga lider ! Amintiti-va ca perioadele cind Rapidul conducea cu 3, cu 4, ba si cu 5 puncte. In aceste intreceri, pierdute uneori pe potou, pareau ca trimit, in sfirsit, titlul spre Podul Grant. Dar, ti-ai gasit ! Rapidul facea ce facea si... dadea drum liber fie lui D. . . , fie Petrolului. Cine a spus ca suporterii feroviarilor sint oamenii cu nervii cei mai tari dintre simpatizantii echipelor noastre de A n-a gresit. Dar, adaugam noi, orice neurolog v-ar asigura ca un antrenament cum le-a oferit echipa lor - campioana a deceptiilor - nici nu s-ar fi putut solda cu un alt efect..
      A venit si acest campionat. Rapidul parea resemnata. In tur, n-o gasim niciodata pe primul plan. In toate cele 13 etape, feroviarii apar o singura data pe locul doi si... plonjeaza apoi din nou spre jumatatea clasamentului. Sfirsitul primei parti ii gaseste pe locul sase ; un loc al celor mai calme aspiratii. Era o falsa impresie fiindca de la 26 februarie, Giulestiul incepea ofensiva. Mai intii printr-o. operatie de tatonare, de disimulata retinere, concretizata prin ascensiune moderata, dar - apoi - lansata cu toata forta motoarelor. Seara de 15 martie (etapa nr. 16) ii instaleaza lideri pe Rapidisti si multi spun ca originea victoriei finale s-ar afla nu in succesul pe care giulestenii il repurtasera in acea zi asupra Progresului, ci in partida de cu o saptamina mai inainte, aceea cu U.T.A., terminata cu o victorie pe stadionul din Arad. Ce a urmat apoi ? Un sir de intilniri "tip campionat" care catapulteaza echipa antrenata de Valentin Stanescu si Victor Stanculescu la cinci puncte de secunda sa. D..... Bucuresti, in seara lui 22 mai. Dar Rapidul "se regaseste"... Si-acum vine perioada care a salvat campionatul, dar numai din punct de vedere al luptei pentru titiu. Sa nu fi fost ea, apoi acest campionat chiar ca nu ne-ar fi ramas cu nimic in minte .
      "Momentul Rapid " Incepe sa se produca in scena campionatului dupa replici bine stiute. Din pataniile anterioare. 14 mai : Dinamo se apropie la trei puncte... 28 mai :
      Dinamo mai are numai doua puncte de recuperat... 4 iunie : cele doua puncte sint tot doua, deci campionatul se joaca in ultima etapa !
      Cele 90 de minute s-au consumat, pentru feroviari, cu prologul si epilogul dominate de accente vecine cu dramatismul. Cele 90 de minute au trecut si Rapidul si-a mentinut diferenta de doua puncte fata de singura ei rivala din acest campionat, D. . . Bucuresti, 35 de ani de campionate, uneori si de campionate de categoria B, au fost necesare pentru ca Rapidul sa aiba, in sfirsit, doua puncte mai mult decit formatia clasata pe locul doi intr-un clasament final al celei mai de seama intreceri interne a fotbalului nostru .
      Aceasta victorie a rabdarii, a nedescurajarii isi gaseste justificarea pentru editia in care a fost realizata prin aceea ca Rapidul s-a aratat cea mai constanta, cea mai dornica, cea mai setoasa de gloria campioanei, dintre toate competitoarele. Feroviarii au realizat performanta care se identifica - pentru ei - cu insasi ratiunea de a mai lupta in campionat. printr-un joc evident reorganizat ,mai realist , aplicand ceva din lectia campioanelor care au intrecut-o mai recent sau mai demult.
      Contributiei fara menajamente a tuturor jucatorilor i se adauga pasiunea , demna chiar de un jucator activ , cu care s-au angajat spre a-si duce elevii la victoria deplina antrenorii V.Stanescu si V.Stanculescu - permanent sfatuiti de reputatul tehnician E.Vogl ."
     
     

Echipa RapidFans.RO

  
 
     
SITE dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...