Stiti dumneavoastra cum si cand s-a nascut Rapidul?
     
      Intr-o dimineata de iunie 1923. Am si acte. Am procesul-verbal! Scris cu cerneala violeta. Cerneala cefereului. Pe prima fila sint cinci nume - Grigore Grigoriu, Geza Ginger, Tudor Petre, Dumitru Constantinescu si Franz Hladt, dar totul a pornit intr-o dimineata (n.r. -11 iunie), in atelierul de scularie de la Grivita, cu urmatoarele cuvinte:
      - Ce zici, Geza, daca am face si noi o echipa de fotbal?
      - Sa-ncercam, Grigore . . .
     
      Cei doi strungari, Grigore si Geza, impreuna cu alti ceferisti, s-au intalnit dupa-amiaza "in localul Scoalei primare din cartierul Grivita", iar peste doua saptamani, la 25 iunie, au infiintat Clubul sportiv C.F.R. Primul presedinte: maistrul Teofil Copaci, care mi-a si imprumutat registrul pentru aceste randuri de inceput.
      Ce rau imi pare ca n-am fost in dupa-amiaza aceea la Scoala primara din Grivita . . . Am scapat astfel patru luni din viata C.F.R.-ului, bunicul Rapidului meu de astazi. Au fost patru luni grele. Baietii au cumparat panza de tricouri din banii lor. O panza visinie, care avea sa ramana culoarea Rapidului, dar pe care nepotii de astazi au cam uitat-o.
      Stiti de ce a fost panza visinie? Ia povesteste-ne nea Grigore:
      "Pentru ca asa a vrut croitoreasa. Toate tricourile le-a cusut, cu mana ei. nevasta lui Geza. Si cum tot ea, saraca, avea sa le si spele, i-a rugat pe baieti sa nu vina cu alb, pentru ca albul aduna, mai ales in Triaj, funinginea pe franghie. Intamplarea a facut sa gasim o panza visinie. Asta-i tot".
     
      Spre toamna am vazut primul meci tare al Rapidului (n.r. -Bucuresti, 28 octombrie 1923). Am si acum fotografia dinainte de incepere. Primul din stanga e arbitrul Rolton. Al doilea e Rudy Wetzer, care jucase doua din cele patru meciuri de pana atunci ale "nationalei" noastre. Echipa lui Wetzer, "Unirea" din Timisoara, era vestita. Si am luat bataie cu 8-4, dar dupa ce condusesem cu 3-2 la pauza. Imi aduc aminte ca, in repriza a doua, baietii lui Ruda-baci, cat erau ei de artisti "de la Viana", ne-au pus pe tusa vreo patru oameni, in frunte cu nea Grigore, capitanul.
      Am uitat sa va spun ca meciul a fost pe CAB. Langa Arcul de Triumf, acolo unde sint astazi vilele cele frumoase, albastre si verzi, intre soseaua Kiseleff si calea care duce spre Piata Aviatorilor.
     
      Al doilea meci s-a jucat peste zece zile cu Gloria Arad, si tot pe CAB. Am si fotografia asta. Nea Grigore isi trasese cureaua peste chiloti. Geza e in dreapta. Guler tare. Jiletca.
      Tine aratatorul in buzunarul de la ceas, ca neica Zaharia. In spatele portii se vede "vila arhitectului". O vila de lemn. Un fel de pavilion de vanatoare. Azi nu mai e. Nu mai tin minte nici cum se numea arhitectul. Dar stiu ca am patimit mult de pe urma lui. Ori de cate ori cadea o minge in curtea vilei, omul nostru scotea briceagul si-i facea harakiri. Ca sa scape de noi. (Poate ca avea si el putina dreptate, dar de partea noastra era "mersul istoriei fotbalului".) In orice caz, cand a ars CAB-ul, am simtit cu totii mana "castelanului". Si-a vazut visul. (Era sa uit scorul. Am pierdut meciul cu Gloria, 2-1, per benevolentiam lui Onorica Nicolau, arbitrul care pusese ramasag cu Mitty Niculescu, sustinand ca noi, C.F.R.-ul, o sa ramanem doar o echipa de cartier cat o fi lumea si pamantul.)
     
      Peste un an si ceva, prima noastra echipa s-a destramat. A plecat Truckenbrod, omul de la care nea Gigore Grigoriu invatase meseria de half centru. A plecat si Palco. Au venit cei tineri. Dar era greu. Procesul-verbal din 25 ianuarie 1925 vorbeste despre "excluderea echipei de categoria I din Campionatul regional, pentru ca nu s-a putut prezenta la meciuri." Cauza? Lipsa echipamentului.
     
      Si totusi, am jucat. Care cum a putut. Asa peticiti cum eram. Cu echipament sau fara. Am batut Val Vartejul, Unirea Obor, Prahova, C.F.R.-ul din Cluj. Am pierdut onorabil pe Valea Jiului si la Arad. Am jucat aproape 40 de meciuri in 1924. Atunci am inceput sa invat haltele si garile. Ziua - dupa fantana din fata, noaptea - dupa fereastra luminata prin care se uita nevasta sefului de gara. Am jucat peste tot. Dar cu ce greutati! . . . N-o sa credeti ca bugetul echipei avea 95 000 de lei cheltuieli si doar 5 000 venituri. Iertati-ma ca va plictisesc cu cifre. Trebuie sa stiti, insa, ca n-a fost totul doar o cupa de sampanie.
     
      La Multi Ani Clubul nostru iubit . . .
      . . . mai avem putin pana la centenar

 
     

---

     
     

Echipa RapidFans.RO