22 noiembrie 2007 | 13:00
Crowne Plaza

     
     


   
COMUNICAT DE PRESĂ 
București, 22 noiembrie 2007

      Lotto semnează contracte de sponsorizare cu cinci jucători ai selecționatei naționale de fotbal a României și lansează în premieră mondială Gheata Zhero cu tehnologia Twist&Go

      Astăzi, 22 noiembrie 2007, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Crowne Plaza, Lotto anunță semnarea contractelor de sponsorizare cu 5 dintre jucătorii convocați la echipa națională de fotbal a României. Totodată, Lotto lansează în premieră tehnologia revoluționară Twist& Go folosită la noile ghete de fotbal Lotto Zhero.

      Pasiunea pentru sport, și în special pentru fotbal, precum și interesul comun pentru performanță au dus la încheierea parteneriatelor Lotto cu cinci dintre membrii lotului național de fotbal al României.
Cei cinci jucători ai naționalei de fotbal a României,  care semnează contracte de sponsorizare astazi cu Lotto, sunt: Dănuț Coman și Marius Constantin, activând în campionatul intern la Rapid București, Răzvan Cociș, fundaș al echipei Locomotiv Moskova, Marius Popa, portarul Poli Știința Timișoara 1921 și Eugen Trică activând la CFR Cluj.

      Convinși de faptul că performanțele lor vor fi susținute de caracteristicile tehnice ale ghetelor de fotbal Lotto, aceștia încheie contracte de sponsorizare cu renumita firmă italiană de echipament sportiv, alăturându-se în galeria unor jucători precum Luca Toni, Cafu, Seedorf, Perrotta. Contractul, semnat pentru anii 2007-2008, vizează toate competițiile interne cât și internaționale derulate în această perioadă, inclusiv Campionatul European de Fotbal.
      Valoarea fiecărui contract individual semnat, în cazul jucătorilor din lotul participant la Euro 2008, poate ajunge la 50.000 euro, fiecare jucător beneficiind de echipamente de înaltă performanță tehnică, ghete de joc, mănuși pentru portari, precum și sume de bani. Ghetele folosite în prezent de toti jucătorii sunt seria Zhero: Gravity, Leggenda sau Evolution.

      Toate aceste contracte, dar și cele ce vor mai urma, demonstrează că Lotto în mod permanent analizează și studiază legătura dintre performanța  jucătorilor și echipamentele purtate pe teren, fiind interesați de îmbunătățirea constantă a tehnologiilor Lotto.  În acest fel au luat naștere ghetele de fotbal Zhero Gravity - prima gheată de fotbal fără șireturi, cea mai ușoară gheată de fotbal din lume, cântărind 210 gr., dar și  Zhero Leggenda și Zhero Evolution.

      După succesul internațional al tehnologiei Zhero, Lotto lansează în premieră o nouă invenție patentată internațional - tehnologia Twist&Go.

      Twist&Go este o tehnologie revoluționară care perfecționează cele mai populare ghete Lotto  folosite pe terenul de fotbal: Zhero Leggenda și Zhero Evolution. Particularitatea acestei tehnologii este cramponul pivotant ce oferă posibilitatea efectuării mișcărilor de schimbare bruscă a direcției în condiții crescute de siguranță, mărind considerabil  performanța jucatorului.
      În jocul de fotbal mișcările sunt extrem de rapide și se desfașoară în spații relativ restrânse. În urma testelor efectuate atât în laborator cât și pe teren s-a constatat o îmbunatățire sensibilă a celor mai importante aspecte ale mișcărilor specifice jocului:
      Viteza: Pivotarea are loc mult mai rapid decât cu un crampon tradițional; frecarea picior/ suprafață de joc este redusă și, ca urmare, îmbunatățește performanța.
      Protecția: Piciorul își menține axul în timpul pivotării, calitatea mișcării se îmbunătățește, reducând riscul de rănire.
      Stabilitatea: În timpul rotației, balansul nu este doar menținut ci și îmbunătățit; cramponul funcționează ca un spin ce permite ca punctul de contact sa rămână stabil.

      Toți jucătorii români sponsorizați Lotto vor intra în posesia ghetelor cu noua tehnologie la începutul anului 2008, în acelasi timp cu toți atleții sponsorizați de Lotto la nivel internațional.

      Despre Extenso,
      Lotto este parte a Extenso ce reprezintă la ora actuală unul dintre cei mai importanți furnizori ai pieței de echipament sportiv din România, ce își distribuie produsele pe întreg teritoriul țării prin magazine independente și rețeaua de distribuție. Calitatea produselor sale a impus Lotto pe piața românescă încă din 1995, anul apariției oficiale a produselor pe piața românescă. Cu o cifră de afaceri de peste 12.5 mil. euro la sfârșitul anului 2006, Extenso își propune să-și consolideze poziția sa pe piața românească prin mărirea numărului de magazine și să ofere în continuare produse de calitate, adaptate cerințelor pieței.



     
           
           
           
   
RapidFans.RO                                                                
     
           
           




| contracte sponsorizare | Danut Coman si Marius Constantin | lansare Gheata Zhero |


| contracte sponsorizare | Danut Coman si Marius Constantin | lansare Gheata Zhero |


| contracte sponsorizare | Danut Coman si Marius Constantin | lansare Gheata Zhero |


     
Site dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...