Imi permit sa imprumut un vers din cantecul lui Dragos Leasa. Sunt sigura ca nu s-ar supara si sunt sigura ca toti rapidistii au simtit aseara ce inseamna Rapid. Sa va spun de ce. Rapidul a fost condus, a egalat, a marcat, a tremurat la 3-2 si a facut spectacol la 4-2. Prima repriza am privit-o cu indiferenta si incruntare, iar in repriza a doua, din senin mi-a aparut zambetul pe fata. Aseara s-a simtit foarte bine chestia cu agonia si extazul.
Ma bucur foarte tare pentru Cesihna si pentru Spadacio. De mult timp asteptam o revenire a lui Spadacio pentru ca la inceputul turului de campionat mi-a placut si ma asteptam la mult mai mult din partea lui. Din pacate nu stiu ce s-a intamplat cu el, dar e posibil ca cele doua goluri sa-i ofere mai multa incredere pentru meciurile viitoare. Pe de alta parte e absurd faptul ca Paulista joaca titular. L-am urmarit si am observat ca joaca mai prost decat colegul meu in pauzele dintre ore. E jenant pentru Rapid sa aibe ca titular un jucator fara pic de idei, un mijlocas inutil in teren. Trebuie sa remarc schimbarea victorioasa pe care Peseiro a facut-o in meciul de aseara. L-a scos pe Paulista si l-a introdus pe Lazar. O schimbare foarte inspirata, care oricum ar fi putut fi facuta de orice inapt, dar e bine ca a fost facuta. Pacat ca l-am pierdut pe Pitbull pentru o luna, indraznesc sa spun cel mai bun jucator din lunga perioada de dezastre.
O revenire? Asta e intrebarea pe care orice rapidist si-o pune. Poate fi o revenire sau doar o alarma falsa. Nu am cum sa fiu sigura de viitoare victorii. Am invatat sa tac si sa astept. Rapidul a devenit mai jucaus ca niciodata si fara noi chiar nu poate respira!
Am facut cativa pasi pentru iesirea din criza, iar strainii l-au salvat din nou pe Peseiro. Un lucru trist pe care indiferent de victorie il voi contesta e existenta prea multor straini in echipa. Ne lipsesc simbolurile ...