Lumea povestilor e fantastica, e o lume in care greutatile vietii sunt intotdeauna depasite, o lume in care magia si placerea de a trai sunt esenta. Aseara Giulestiul a fost desprins dintr-o alta lume pe care acesti minunati rapidisti au realizat-o. A trecut mult timp de la ultima poveste din tribune, de la atmosfera fabuloasa pe care numai marile orgolii, istoria si sentimentele, pot sa o faca. Aseara s-au spus multe din tribune, iar farmecul meciului a fost mentinut de suporteri. Rapidistii au colorat Giulestiul asa cum niciodata nu a mai fost. Si indraznesc sa spun asta pentru ca bannerele, coregrafiile, sustinerea totala a fanilor, toate acestea s-au imbinat perfect, intr-un moment in care multi ne vad la pamant, desfiintati. Un exemplu mai vizibil ca asta nu exista. Un exemplu de devotament total si continuitate. Nu, probabil ca s-a ridicat pielea pe voi cand ati vazut ce au facut rapidistii aseara. Cu siguranta nu v-ati asteptati la atata inspiratie. Da, pentru ca multi dintre voi credeti ca Rapidul depinde de venirea lui Taher sau de plecarea lui Copos. Iata ca nu! Priviti cata putere, cata loialitate si cata dragoste emana acesti suporteri! Am luat o pastila inaintea meciului si va marturisesc ca la fiecare atingere de balon, inima parca imi iesea din piept, emotiile au fost superbe chiar si din fata televizorului. Stelistii au fost foarte ofensati de injuraturile si de mesajele rapidiste. Dar vreau sa le reamintesc ca au fost pe un stadion, nu in incinta vreunei biserici ridicate de ''bunul lor razboinic''. Cine nu cunoaste si nu accepta fotbalul asa cum este el, cu bune si cu rele, sa nu mai faca pe penibilul, sa taca, sau eventual sa se calugareasca.

             Am avut sustinere, dar din pacate nu am castigat. Am simtit victoria, jucatorii rapidisti au luptat, asta trebuie sa recunoastem, insa mai mult de atat nu s-a putut. A fost un meci in care ambele echipe au fost extrem de prudente, iar diferentele au fost facute doar de duelurile incrancenate, de la mijlocul terenului. A fost o lupta in zadar, in care s-a remarcat capitanul nostru, Vasile Maftei. Incredibil! S-a simtit rolul lui in toata povestea asta. E responsabil cu pastrarea macar a unei mici parti din atitudinea pe care un jucator rapidist trebuie sa o aiba in momentele grele si decisive. Maftei a fost alaturi de noi atatia ani, nu s-a plans de nimic, iar acum este jucatorul numarul unu al Rapidului.

             Aseara s-a mai scris inca o poveste. O poveste in care suporterii au fost protagonistii, iar Giulestiul, acel rai fotbalistic, despre care s-au spus atatea. Le-am demonstrat ca Rapidul va dainui si va trece peste toate! Respect pentru toti rapidistii, pentru seful galeriei si pentru Vasile Maftei! Cu astfel de embleme, Rapid rezista, chiar daca istoria si spiritul lui sunt patate de cei care nu au cum sa stie ce inseamna culorile alb-visinii. Aceste culori deosebit de expresive si curate, care ni se infiripa in suflete puternic, pentru totdeauna, facandu-ne sa traim sentimente unice. Nu am fost victoriosi, am facut doar un egal, dar esenta ramane in lucrurile mici. In faptul ca am vazut poze cu rapidisti din toate colturile tarii ce s-au intalnit pe Giulesti, s-au unit, si si-au spus povesti, intr-un loc de basm. Sa invatam ceva din egalul asta, din orice victorie sau infrangere pentru ca toate acestea inseamna viata!

            Iar daca vom ramane impreuna ca aseara, NIMENI, NICIODATA, nu va clinti Rapidul din loc!