Din partea Rapidului ne asteptam la trei, patru meciuri bune, in niciun caz doua infrangeri consecutive la inceputul campionatului. Ne obisnuisem cu sezoanele acelea identice, cu inceputuri in forta si continuari in genunchi. De aceasta data, am inceput cu capul sus, dar ne-am aplecat imediat. Spun ne-am aplecat. Paradoxul e ca desi nu jucam prost si avem atat de multe ocazii, in ultimele doua meciuri, pierdem. Pierdem toate cele trei puncte. Practic, s-a construit o piramida fara varf. Joao Paolo Pinto si Djalovic sunt doi atacanti jalnici, iar rabdarea suporterilor nu mai poate fi stapanita. Sunt situatii in care pur si simplu iti vine sa strangi pe cineva de gat, situatii in care atacantii Rapidului te aduc la disperare. In meciul cu Timisoara, Rapidul si-a regasit cosmarul: fratii Karamian. Golul timisorenilor a venit dupa o greseala a apararii. Marinescu nu este inca pregatit 100%, nu mi se pare un portar constant pe care sa te poti baza tot meciul. Primeste un gol din neatentie, scoate doua goluri, iar in cele din urma, tot pierdem cele trei puncte. Totusi nu as putea sa acuz portarul pentru ineficienta echipei. Iar in astfel de momente nu intelegi de ce nu se ofera o sansa celor tineri . Raduta, Dobroiu, nu inteleg de ce se insista cu acele doua varfuri invizibile. Pinto se comporta ca si cum mingea ar fi un animal fioros, e speriat, dezorientat. Am remarcat jocul bun pe care Mardare l-a facut, siguranta lui Iencsi si nu vreau sa-i aud pe cei care spun ca Paun este fara experienta si nu merita sa fie titular. Vrem promovarea tinerilor, dar totodata nu avem rabdare cu acestia.
            Ca o concluzie, eficienta nu-si face prezenta in jocul giulestenilor, cel putin pana acum. De ce? Dupa parerea mea atacul este marea problema a Rapidului. Ar trebui oferite mai multe sanse tinerilor pentru ca cele doua cuie (Pinto si Djalo) incep sa rugineasca mai tare.

          comenteaza pe blog ... cu BADEa