RAPID nu poate muri pentru că sunt oameni care trăiesc pentru echipa asta

      Suntem trecuți prin multe. O retrogradare nu are cum să ne sperie și nici să ne îndepărteze de echipă. E ca și cum nu ți-ai mai iubi copilul pentru că a fost luat la pumni pe stradă. Acum trebuie să fim mai uniți ca niciodată. E doar un test. Încă unul, nici primul, cu siguranță nici ultimul. Pentru că e ca într-o relație: rămâi alături de un om nu doar pentru că te iubește, ci și pentru că tu îl iubești din tot sufletul, pentru că ai jurat să-i fii alături la bine și la greu.

      Unii zic că a fi rapidist nu e ușor. Nu e ușor pentru cei care nu sunt. Pentru noi, cei care vedem fotbalul în alb și vișiniu, e cel mai simplu lucru de pe pământ. Deși drumul n-a fost niciodată lin și presărat cu trofee. Dar a fost ușor tocmai pentru că noi suntem altfel, iubim mai presus de titluri. Iubim nebunește o echipă care nu de puține ori ne-a adus în pragul unei crize de nervi sau a unui stop cardiac. Și nu e doar o expresie că preferăm "o bară frumoasă decât un gol urât". Pentru că Rapidul e însuși drumul de la extaz la agonie. Și invers.

      Nu ne sperie retrogradarea pentru că a juca în liga secundă înseamnă că avem echipă, că avem pentru cine cânta, că putem renaște, că o putem lua de la capăt, că nu ne predăm. Că în weekend strigăm cât de tare putem pentru Rapid, că vibrăm auzind imnul în micul nostru Giulești. Că legenda continuă!

      Ce nu putem concepe e falimentul, dispariția echipei ca și când n-ar fi fost vreodată. În weekend vrem să ne luăm fularul și să cântăm chiar și de la ora 11:00. Chiar și fără vedete, pentru niște puști care să crească o dată cu echipa. Vrem să ne trezim dimineața și să numărăm orele până la meci. Și mai vrem să știi un lucru, RAPIDule: "Te vom iubi la infinit și-ncă o zi în plus!"

RapidFans ®