Cronica Meci
Rapid - CFR Cluj 1-2
Data: 28 octombrie 2007
 
 
"Victorie din ofsaid"

 
 

    Seară tristă în Giulești! După 11 etape jucate (Rapid are un joc mai puțin, meciul din etapa a IX-a, cu Ceahlăul Piatra Neamț) în acest sezon, rapidiștii au fost învinși pentru prima oară, chiar acasă, în Giulești, de ocupanta primului loc în Liga I, CFR Cluj. Echipa antrenată de Mircea Rednic ramîne la 8 puncte distanță de prima poziție. Alb-vișiniii nu mai cunoscuseră înfrîngerea din ultima etapă a sezonului trecut, cînd FC Național îi învinsese la scor pe elevii lui Răzvan Lucescu (antrenor la Rapid în acea perioadă).
    Rapid a început în forță partida cu CFR-ul lui Andone, Tamandare șutînd pe lingă poartă în două rînduri (`2, `16). Replica clujenilor n-a întîrziat să apară, Didi amenințînd poarta lui Coman cu un șut periculos din marginea careului mic, scos de goal-keeperul giuleștean.
    Trică a deschis scorul în derby-ul etapei, marcînd din ofsaid cu un vole de la aproximativ
11 metri de poarta lui Coman și CFR-ul intra la vestiare în avantaj.
    În cea de-a doua parte a partidei, giuleșteanii au restabilit egalitatea, prin reușita lui Burdujan (`56), care a marcat cu un șut la vinclu din 5 metri, la doar 3 minute de la intrarea pe teren, atacantul alb-vișiniilor înlocuindu-l pe Măldărășanu.
    Minutul 74 avea să aducă CFR-ul din nou în avantaj, tabela rămînînd neschimbată pînă la final. Fabbiani a protejat mingea în afara careului, între doi rapidiști, șutează în stînga lui Coman și stabilește rezultatul final: 2-1 pentru echipa sa.
    În ultimul sfert de oră ocaziile s-au irosit de o parte și de cealaltă, portarul rapidist Dănuț Coman reușind să-și salveze echipa în alte cîteva rînduri. În minutele de prelungire, Burdujan putea aduce un punct Rapidului, dar mingea trimisă de el a trecut pe lîngă poartă.
    Rapid-CFR Cluj 1-2, iar giuleștenii se clasează pe poziția a VI-a în clasament, cu 22 de puncte și un meci mai puțin disputat.

Rapid: Coman, Tamandare, Maftei, M. Constantin, Bozovic, Cesinha, Grigore, Măldărășanu, E. Dică, Buga, Mazilu

CFR Cluj:
Nuno Claro, Tony, Panin, Cadu, Sousa, Culio, Trică, Dani, Didy, Semedo, Fabbiani
Cartonaște galbene: Bozovic (`13), Panin (`19), M. Constantin (`35), Nuno Claro (`43)

Schimbări:
Rapid: Măldărășanu a fost schimbat cu Burdujan (`53), Mazilu a fost schimbat de Perjă (`69), Dică a fost înlocuit de Herea (`78)

CFR Cluj: Trică a fost înlocuit de Minteuan (`59), Semedo i-a lăsat locul lui Deac (`78), Didi a fost înlocuit de Mureșan (`90)

RapidFans.RO ® 28.10.2007


Mare pacat ca am luat bataie,ne-am facut-o si cu mana noastra si cu cea a arbitrilor.Din cati au fost la meci si au stat in galerie,cati au vazut bataia *** cu cei nevinovati ?

La un moment dat a trebuit sa plecam ca s-au incins rau la bataie si nimeni nu a luat masuri. Este rusinos sa-i faci pe altii aurolaci si spurcati cand noi avem asemenea specimene chiar printre noi.Nu poti sa faci nicio observatie de frica sa nu fii batut.Am venit la meci de fotbal si nu la box.Se vede unde am ajuns daca am inceput sa ne batem intre noi.Incep sa cred ca cineva ii plateste pe acesti dobitoci pentru ca si Fane a vazut incidentul si chiar sub nasul lui s-a aprins o fumigena si nu a luat nicio masura,ba chiar striga mai departe.

Aici ,cineva vrea cu tot dinadinsul sa faca rau si sunt mai mult ca sigura ca liderii nu sunt straini de asta.Platim sute de mii,ca sa fim batuti de ai nostrii ? De fapt ei sunt platiti sa faca rau si sa vina *** si bauti.In loc sa incurajam echipa trebuie sa fim atenti sa nu primesti o teava in gura sau un scaun in cap. Organizarea lasa de dorit si de aia suntem singuri impotriva tuturor.Nu mai mizati pe plecarea lui COPOS sau a lui REDNIC ca nu mor caii cand vor cainii.La un moment dat a venit si Corsicanu' dar era deja prea tarziu,ne-am facut de ras oricum.

Cum pot intra acesti *** si unde mai pui ca cu tot controlul ei aduc fumigene si ce mai aduc ? Cine are de castigat de aici ? Nici nu mai puteam respira,iar *** jubilau de fericire. RUSINE celor care ii platesc si care nu-i pot stapani pe acesti golani.

Astia nu sunt suporteri ci niste javre ordinare care nu mai au creierul limpede din cauza *** si a bauturii. Atentie "liderilor" ca cine sapa groapa altuia,tot el cade in ea.Trebuie sa dovediti ca nu sunteti implicati in mizeria asta prin starpirea elementelor murdare.

Va multumesc !

optheo


Aseara am plecat la meci nu sigura de victorie, dar totusi cu mari sperante . . . cand am pasit in Giulesti, am simtit ca am intrat in lumea mea, intr-o lume in care ma simt cel mai bine, doar acolo, unde nu este nimeni care sa te supere unde esti printre ai tai pana la urma . . . PLOAIA nu a fost un impediment, pt. ca suporterii au venit in numar destul de mare sa-si incurajeze echipa. Am vazut copii de cativa ani cu parintii de mana, batrani oameni de toate varstele . . . toata lumea se plimba pe langa stadion, Giulestiul parca era un vulcan care sta sa erupa din clipa in clipa . . . Am pasit in stadion si parca mi-a stat inima in loc cand am simtit ca revenisem in Giulesti, ca auzeam imnul din nou acolo la noi acasa . . . simteam ceva ce nu pot exprima prin cuvinte . . . Galeria a fost extraordinara, ca de obicei aceiasi fani care iubesc Rapidul si fac orice pt. aceatsa echipa, o galerie care a cantat neincetat, a incurajat echipa in totalitate . . . am pastrat momentul de reculegere pt. Dobrin, marele Dobrin, am simtit ca iubita noastra Cristina ne privea de acolo de sus., in fine o atmosfera extraordinara, perfecta pt. ca totul sa iasa bine pentru RAPID, la fluierul de final, la primele faze simteam cum avem sansa sa castigam, dar incet ne-am delasat si am luat gol . . . a venit pauza care a fost ca un mic razboi intre cei pro si anti-Rednic . . . am asistat la acest razboi de aproape, oameni cu pareri diferite in ceea ce-l priveste pe antrenor . . . in schimb Copos a fost contestat de toti . . . ,am vazut un arbitraj ostil, penibil, jalnic in toate sensurile negative. SadSad . . . Mazilu nu a aratat absolut nimic, Maftei nu a aratat nimic deosebit in aparare, ne-a lipsit Sapunaru . . . ne-a lipsit Lazar, . . . Burdujan a venit ca o lumina intr-un tunel foarte intunecat, ne-a dat speranta ca putem intoarce rezultatul. Dar in loc sa atacam sa dam golul victorie, am preferat sa-i asteptam pe cei de la CFR si un singur sut a fost de ajuns pt. ca disperarea si trsitetea sa ne cuprinda din nou!! R . . . Oamenii erau disperati, se rugau toti, mai ales cei tinerii, copii mici parca ii purtau spre victorie pe jucatori . . . atat de frumos, si toata in acelasi cadru, pe o ploaia destul de apasatoare.
Nimic din toate astea nu au fost de ajuns, nici incurajarile nici rugamintile, poate nici ajutorul Cristinei de acolo de sus, nu a fost deajuns sa ii destepte pe jucatori, degeaba . . . totusi . . . dezamagire . . . ma intreb de ce?? . . . oare strigatele noastre nu au fost de ajuns, am fi facut orice ca sa castigam, dar nu am avut cu cine . . . am fost singuri impotriva acelui arbitraj despre care nu am cuvinte, am fost singuri, jucatorii au fost slabi . . . Cesinha nu ai mai facut un meci mare . . . Coman tu ne-ai ajutat, dar ai si luat un gol absurd,tie nu am ce sa-ti reprosez . . .
Toate au fost impotriva noastra cred . . . Am vazut si mizeriile Giulestiului oameni cu un comportament neadecvat pt. un meci la care erau poate prea multi copii decat in mod obisnuit . . . Eu am fost acolo langa toti oamenii, printre copii, printre ai mei, am tipat, am cantat, am sarit am trait fiecare clipa la cote maxime, as fi facut orice pt. RAPID in acele momente de neputinta . . . La final am plecat cu capele plecate, am stiut ca echipa nu a fost buna astazi, am stiut ca asta-i Rapidul, chiar si eu pt. ca sunt obisnuita din partea Rapidului sa ma astept la orice . . . poate am simtit cu toti ca sutnem prea singuri, ca cineva nu vrea ca noi sa fim acolo sus, pt. ca astia suntem noi urati si neiubiti de nimeni . . . ca astia sutnem noi nu stim sa profitam, nu avem poate ambitie, suntem neputinciosi cateodata . . .
Aseara orice s-ar fi intamplat, si orice s-a intamplat sunt mandra inca odata de faptul ca sunt rapidista, iubesc si mai mult Rapidul . . . este totul pt. mine, a fost o infrangere mica, dar avem forta sa o luam de la capat . . . va fi bine sper . . . .orice s-ar intampla fanii vor fi alaturi de RAPID , chiar daca nu-l accepta pe Rednic, orice ar fi vor fi acolo pt. RAPID am avzut asta aseara . . . si le indrept toto respectul meu . . . asta este, va veni si o alta zi, va veni si ceva frumos pt. noi, trebuie facute multe . . . asta ziceau si cei care se indreptau spre casa la iesirea din stadion . . .
Oricum pt mine a fost ceva deosebit aseara, ca de altfel mereu cand ma duc in Giulesti chiar daca nu castigam ma simt excelent . . . acolo ma simt acasa, mai bine decat in propria mea casa . . . ! Very Happy cool


RAPID este emotia copilariei ramasa intr-unul din ungherele inimii.
Sunt infrangeri care te injosesc si succese care te inalta,
RAPID - un mod de viata... Embarassed

badea

 
 
 


         
 
 
 
     
SITE dezvoltat de Echipa RapidFans.RO ::: FC RAPID                                            ... [ Copyright 2006 RapidFans.RO Toate drepturile rezervate. ] ...