23 Ianuarie 2016 0:45:20

Dragi rapidişti,

postat de BADEa in blogul BADEa
online | vizualizari

         Vreau să vorbesc, să spun aceste lucruri astăzi, cu mult curaj, ca un răspuns, acum, când presa a început, din nou, să vadă sfârşitul Rapidului. Mulţi ar putea să spună că m-am găsit eu, singura, să nu cred şi să continui să am speranţa că ’’sfârşitul nu-i aici’’, aşa cum spunea Moţu’. Iar aceste cuvinte lăsate de el nu sunt doar o coincidenţă. Sunt parte din existenţa noastră. În ultimii zece ani am tot vorbit şi am tot descris Rapidul ăsta pe care îl iubesc şi care este parte din mine. Astăzi, mai mult ca niciodată, după zece ani de trăiri şi poveşti lângă şi despre Marele Rapid, scrise şi împărtăşite, mă văd nevoită să nu accept sfârşitul sau aşa-zisele voci care îl preconizează. Am toate motivele să cred în Rapid şi în rapidişti, chiar dacă alţii nu o mai pot face. O fac în numele Rapidului, a acelor legende magnifice şi a acelor oameni speciali care au iubit Giulestiul, o fac pentru bunicul meu, pentru prietenii mei rapidişti, pentru devotamentul pe care nu pot să nu-l arăt şi pentru fiecare lacrimă şi clipă de fericire pe care am trăit-o alături de acest spirit, în cel mai nebun mod cu putinţă. Nu pot şi îmi este imposibil să spun gata, s-a terminat! Şi stiu că este în firea noastră, în sângele nostru, să ne trezim abia atunci când, cu adevărat, zvonurile devin ameninţătoare. Ei spun că trăim doar din amintiri şi din legende. Suntem foarte mândri de trecutul nostru curat şi glorios care mereu ne dă forţa să ne ridicam. Erau alte vremuri pe atunci, dar totuşi, au fost 44 de ani de aşteptare, 1923-1967. Cine i-a împiedicat pe rapidişti, timp de 44 de ani să aştepte şi să mai creadă că Rapidul ar putea câştiga, oficial, pentru prima dată, un titlu de campioană? Banii ne pot împiedica, după mai bine de zece ani, de puţine realizări, să continuăm să visam, să ne asumăm prezentul? N-am să cred asta nicio secundă. Eu prefer să păstrez idealul acelui copil îndrăgostit de Rapid, visător, căruia îi place să spună cuvinte frumoase şi care nu poate să creadă într-un sfârşit. Am învăţat-o de la cei mai mari. Trec aproape în fiecare zi, pe lângă Giuleşti, locul care sfidează moartea, iar de când Teo Codreanu, ne-a părăsit, stă agăţat, pe o pânză albă, un mesaj: ’’Rămas bun, nea Teo…’’. Au plecat atâţia dintre noi, nu-i putem uita şi fiecare gând către ei ar trebui să construiască alte mii de gânduri pozitive, atâta timp cât noi încă suntem aici şi trebuie să luptăm, am mai spus-o, chiar şi împotriva noastră.
              Voi, cei care aţi trăit atâtea, peste care au trecut anii, voi, cei care aţi îndurat atâtea, nu puteţi spune nu, ştiţi foarte bine despre ce este vorba. Moartea spiritului rapidist este şi moartea copilului din voi şi a amintirilor voastre. Poate doar o astfel de moarte vă face acum raţionali sau poate sunteţi într-o pasă mai proastă, astăzi. Dar cred că mai există nebuni care încă visează şi care nu pot să omoare acel ceva, din ’’ungherele inimii’’, acei susţinători ai cuvintelor lui Pittiş. Mă voi agăţa de ultima speranţă şi este de datoria mea să o fac. Să răspund şi să nu cred în faliment. Să apăr fiecare cuvânt, gând sau faptă care redau speranţa unui viitor în Giuleşti.
             Desigur, aş putea să spun că deşi, cândva, materia ar putea să dispară, spiritul rămâne şi ne va consola, oricât de cinic ar părea, pentru că înainte de orice, noi am câştigat lângă Rapid tot ce îţi poţi dori şi anume, viaţă. Să trăieşti, să iubeşti, să împărtăşesti şi altora din viaţa asta. Şi da, vă dau dreptate, ’’Rapid este o iubire fără sfârşit’’, pentru noi şi pentru totdeauna.

                                                                                     Cu drag,

spune-ti si tu parerea ...

:mrgreen: :neutral: :twisted: :shock: :smile: :???: :cool: :evil: :grin: :oops: :razz: :roll: :wink: :cry: :eek: :lol: :mad: :sad:



RAPID