Dupa o pauza asa de mare,asteptam nerabdatoare ziua de sambata,dar mai ales ora 18.30 cand trebuia sa inceapa meciul. In acelasi timp imi era si frica. Frica de ce se putea intampla la acel meci, aparent unul foarte usor. Stiam ca mereu am suferit de pe urma codaselor clasamentului. Mi-am zis sa fiu mai optimista, sa nu mai pun raul inainte si bine dispusa am plecat la stadion. Cu mult inainte de meci, caci urma sa imi revad prietenii la berarie. Incepuse febra. Giulestiul vuia. Oameni pe strada, in tramvaie si in masini personale, cu steaguri fluturand si la boxe cu imnul, se indreptau cu totii spre stadion. Venise pentru noi toti acea mult asteptata zi in care Rapidul cobora iar in teren, in fata propriilor fani. Agitatie multa. Veselie mare. Nu mai puteam ramane in berarie vroiam sa intram. Ma indrept spre tribuna. Nu ma simt in largul meu, nefiind traseul pe care l-am facut de mai bine de 3 ani. Imbulzeala la cozi. Ajungem la una din intrarile in tribuna. Bezna mare. Parca intrai intr-o cripta ( nu are bani nenea georgica sa puna macar un neon, trebuie sa-l intelegem, vorba aceea :familie mare, remuneratie mica”, de unde bani si pentru amaratii de suporteri). In sfarsit, iesim la lumina. Mai sunt 30 de minute. Echipele sunt inca la incalzire. Il caut cu privirea pe Pancu. Imi pun in el toate sperantele. S-a terminat incalzirea, echipele pleaca la vestiare. Din boxele stadionului se aude ”Poarta fularul”, un nou hit compus de unul dintre noi.

Se apropie ora. Ies echipele. La boxe rasuna in sfarsit “Suntem peste tot acasaaa… ” Legione Granata i-a pregatit copilului iubit o primire triumfala. O panza imensa reprezentandu-l si un mesaj adresat atat lui cat si celor  care au vrut sa ni-l fure. Se inalta ca un singur glas salutul nostru pentru el : Hei Panco, Panco italiano. In acest fel ii spunem bun venit acasa. Iar Pancu ne raspunde prin gol. Asa ne arata si el ca ne iubeste.

Din pacate, ceea ce se vroia o sarbatoare, a devenit un cosmar, iar cu 2-3 flori nu se face primavara. Rednic de la inceput a gresit asezarea iar schimbarile nu au adus nici un plus ci din contra, inca un gol oaspetilor. Apararea….am avut si asa ceva? Cat poate sa apere si Coman daca nu e ajutat deloc de colegii din fata? Ca in toate situatiile grele, el a fost ingerul nostru pazitor al portii si numai datorita lui scorul nu a fost mai mare. Boya s-a zbatut mult, insa tot ce a reusit a fost un gol perfect valabil dar anulat din cauza unor arbitri care trebuie sa mearga un control oftalmologic. Ceilalti au fost inexistenti, nu are rost sa vorbesc despre ei.

Pe final a venit Vantu pe Giulesti. O rafala foarte puternica. Sa fie un semn ca avem nevoie de un “Vant” ca sa ne revenim? Sa avem un stadion decent in care la iesire sa nu stam cu brichetele si telefoanele aprinse pentru a vedea treptele? 

De ce mi-a fost frica nu am scapat,insa, cum am avut dreptate inainte de acest meci, la fel presimt si ca miercuri noi vom fi cei care ne vom bucura la final. Eu am incredere in voi baieti si vreau sa nu ma dezamagiti.

Hai Rapid!

ps: sa fim cat mai multi la Constanta,echipa are nevoie de noi.