Am visat la ceva mai mult, ne-am dorit prea mult si in final am dat cu piciorul mult prea usor. Aventura romanilor la Euro 2008 s-a incheiat in cel mai scurt timp. De fapt, nici nu pot numi aventura, aceasta calificare la un turneu final. Aventura inseamna senzatie si risc, iar in grupa C numai de asta nu am avut parte. Doua egaluri chinuite si ostenitoare si o infrangere dureroasa in fata unei echipe de rezerve a Olandei. Ne-am multumit sa fim egali cu Franta, o echipa de batut, ne-am multumit sa fim egali cu Italia, desi am avut meciul in mana, iar in final am asteptat pomana de la olandezi si ce este si mai rusinos e faptul ca nu am fost in stare sa o gustam. Inca de la inceputul campionatului european am visat la finala, la multe goluri din partea lui Mutu, la multa inspiratie din partea lui Piturca. Ne-au dezamagit profund, s-a alergat mult, dar fara minte, fara rost, iar convocarile au fost facute preferenţial. Eu spun doar atat : Banel Nicolita si Nicolae Dica au fost marile dezastre ale echipei ! Nu numai ca ne-am multumit cu titlul ‘’egali’’, dar am fost jalnici si invinsi rusinos fara sa profitam de invitatiile olandezilor la poarta lor. Dintotdeauna am sperat la performante grandioase, insa am ramas niste ‘’tocilari’’ pe terenul de fotbal. Am incercat sa pacalim arta fotbalistica si spectacolul pentru ca nu suntem in stare sa le realizam. Si tot continuam sa avem diverse pretentii…
            Ce ar mai fi de spus? Asa-i romanu’ cand trebuie sa faca pasul inainte. Totul pleaca de la mentalitatea romaneasca. Avem fotbal mult mai bun decat Elvetia si Austria la un loc, insa nu avem nimic! Stadioane mediocre, organizare mediocra, oameni mediocri in fotbal, care dau banul si trec in fata. Aaaa, si sa nu uitam brichetele! La masa bogatilor vrem sa pozam in a fi perfecti, cu un fotbal impecabil in tara noastra, uitam de problemele grave care exista in interiorul lui. Si asta pentru ce? Pentru a parea frati cu totii, iar cand ne trezim din visul frumos incepem sa ne mancam intre noi. Rezultatul este acelasi si in politica, si in viata cotidiana, in toate domeniile. Cand ne implicam intr-o actiune ne place sa o facem lent, nu sa atacam din prima. Cand avem sanse reale nu profitam, ba mai mult consideram ca este echitabil un egal cu mai marii lumii. Iar finalul este un dezastru, asteptam pomana, dar nu primim decat un avant in propriile gropi. Astia suntem cu totii, visam la performante, insa ne multumim cu rezultate ”echitabile”, pentru ca asta a fost cuvantul de baza in perioada aceasta. Si mai rau este ca atunci cand ne vom ridica, vom ramane tot acolo jos, pentru ca ceilalti vor avea intotdeauna 20 de pasi inaintea noastra in toate domeniile. Dar ce sa mai comentam noi. Mircea Sandu a vorbit acolo la masa bogatilor si a spus ca in ”cazul valiza” totul este sub control si nu trebuie sa aplicam depunctarea. Prefacatoria asta exagerata ne duce la pierzanie, ne este rusine, vrem sa fim perfecti in fata altora si sa protejam coruptia. Nu sunt multi cei care vorbesc, dar sunt sigura ca vad, nu ai cum sa nu vezi, oricat de prost ai fi, ca fotbalul romanesc este bolnav din cauza unor personaje mizerabile. Asta ne macina si mai exista si problema ca nu recunoastem, ca nu vrem sa taiem raul de la radacina. Iar factorii astia si ordinaria asta, afisata de conducatorii fotbalului romanesc duc chiar la ratarea unor obiective indraznete.
            In concluzie totul se rezuma la Romania, tara noastra. Am fost frati pentru cateva saptamani! In iulie incepe razboiului Ligii 1, in care multi duc o lupta ilegala, incorecta si asta in fata celor care ar trebui sa faca ordine. Oricum, le convine, pentru ca buzunarele se astupa iarasi cu bani. Poate, pe viitor, cu oameni preocupati mai mult pentru Romania si pentru toti romanii, nu la infinit pentru interesul propriu, vom descoperi alte bucurii, acele bucurii deosebite, ce tin de suflet. Pana atunci suntem egali cu campioana si vicecampioana mondiala. Asa suntem noi. Iar chestia cu ‘’orice roman poate fi si campion// si poate ajunge mai sus de locul doi’’, ramane la stadiul de dorinta. Vorba cuiva :
           ‘’Dormi in pace, Romania, tara mea !’’