‘’Traiasca slabiciunea de a iubi!’’
Prin lume, in ziua de azi, gasesti foarte greu certitudini, iar iubirea noastra pentru Rapid, este poate cel mai sincer si mai deosebit lucru. E o iubire intensa, inexplicabila. E o nebunie totala, ce se dezvolta in trupurile noastre si ne urmareste pe vecie. Ahh, norocul, nu, niciodata nu a fost de partea noastra. Dar cred ca prin simplul fapt ca ne numim RAPIDISTI, suntem norocosi, iar dovezile le avem, fiecare dintre noi, in sufletele noastre, in experientele si amintirile noastre, in ochii celor, alaturi de care am invatat si am simtit bucuriile si supararile. Anul acesta, dupa o infrangere a Rapidului, m-am gandit serios oare de ce oferim atat de multa dragoste Rapidului, oare de ce ne enervam, ne suparam atat de tare. Raspunsul l-am aflat, singura, cand am fost la urmatorul meci pe stadion, in Giulesti. Sa vezi ca pentru acele cateva minute, oamenii de langa tine uita cine sunt, ridica fularele si incep sa cante imnul. Pentru clipele acelea, pentru mingea care indiferent de situatia din teren, loveste plasa portii, pentru acea bucurie incredibila, pentru asta si pentru multe alte gesturi de acolo, de pe stadion. Oamenii aceia nu stiu nimic, nu-i mai intereseaza nimic, imbraca clipele acelea intr-o patura groasa, intr-un univers alb-visiniu, o lume numai a lor in care sunt intelesi si inteleg. Intrebat ce va face cand va ajunge la echipa mare, daca Copos nu-i va da bani, un junior al Rapidului, a spus: ‘’nu-i nimic ca eu nu muncesc pentru banii, ci pentru echipa’’. Speranta sta in astfel de copii, viitorul Rapidului e in mainile unor copii crescuti in spiritul giulestean, in copilul acela de cativa ani, care pleaca din tribuna, dupa o infrangere, de mana tatalui sau, privind in urma, poate neintelegand de ce tatal e asa suparat, insa cu siguranta peste ani va sti si va putea sa inteleaga.
Astazi, implineste 86 de ani si oricat de batran ar fi, tot la fel de imatur il gasim in fiecare etapa. Rapidul nu cunoaste varsta, e o ciudatenie. Stie sa fie copil, adolescent, tanar si nelinistit:)), batran, in acelasi timp. Imi amintesc ca atunci cand traversez strada si se intampla sa fie mama cu mine, instinctiv ma apuca de brat. Si desi nu mai am 3 ani si ii spun mereu, ea tot la fel procedeaza. Nu pentru ca nu ar sti ca peste aproape 3 luni, fac 17 ani, ci pur si simplu din instinct si sunt sigura ca asa va face si peste cincizeci de ani, cand se va intampla sa traversam o strada, ma va apuca de brat. Cam asa e si iubirea noastra pentru Rapid, precum instinctul matern, un impuls natural. Devine atat de obisnuita in vietile noastre incat se transforma intr-un instinct. Avem instinctul de a iubi Rapidul si din aceasta cauza avem si puterea de a repeta obsesiv ‘’asta e’’, ‘’asta e Rapidul’’, ‘’o luam de la capat’’’, ‘’sper ca la anul vom lua campionatul’’. De pilda avem o boala cu speranta asta si cu starea de visare in care ne aflam permanent.
Stiu ca am vorbit la intamplare despre Rapid, in acest articol. Nu pot pastra un ritm, o ordine, de fapt nu mi-am dorit sa scriu ceva fastuos pentru aniversarea Rapidului. Sunt pur si simplu lucruri pe care le simt, de care-mi amintesc cu placere, momente ce-mi marcheaza drumul prin viata si carora le ofer o semnificatie. Am crescut cu acest spirit si m-am adaptat mofturilor Rapidului. Imi aduc aminte si de seara in care ne-am calificat in sferturile cupei uefa, cu toata familia in fata televizorului, iar apoi ratarea calificarii in semifinale. Plangeam foarte tare, tata nu stia ce sa-mi mai faca, cum sa ma calmeze. Si m-am calmat. Rapidul era instinctul meu, avusesem contact cu el inca de la nastere. Ar mai fi urarea de ‘’la multi ani’’ pentru familia mea, in special pentru bunicul meu, datorita caruia sunt, eu, BADEa, rapidista, si care sunt sigura ca va plange dupa ce va citi cuvintele mele, asa cum face de obicei cand citeste. La multi ani prietenelor mele rapidiste, prietenilor mei rapidisti, oamenilor care m-au apreciat si alaturi de care am crescut, de la care am avut ce invata. Si nu in ultimul rand, la multi ani tuturor rapidistilor din cer si de pe pamant. Profitati si traiti alaturi de darul acesta! Fiti siguri ca Rapidul va implini si mai mult de 86 de ani pentru ca e una din secventele infinitului, un vis ce ne face viata mai frumoasa. La urma urmei este important sa aveti sentimentul datoriei fata de sansa de a fi fost rapidisti, din miliardele de a nu fi fost. Traiti-va sansa si fiti mandri de acest statut, indiferent de situatie! Rapidul are grija sa ne faca fericiti atunci cand nici macar o farama din gandurile noastre nu sunt pozitive. Repet, FITI MANDRI !!
RAPIDULE, LA MULTI ANI !!
La Multi Ani si tie, Alina >:D
Azi ziua RAPIDULUI .. maine ziua mea… ce frumos ! FORZA RAPID 4 EVER !
mi au dat lacrimile knd am citit acest articol,mi sa facut pielea k de gaina ,m am simit de park eram la un meci de al rapidului..bv mi a placut f mult cea ce ai scris dar pakt k multi dintre rapidisti nu sunt ca tine pt k de ce sa nu recunoastem nici noi suporterii numai suntem cum am fost ..ole ole la multi ani RAPIDULE!!!!! haiiiii RAPIDULETZUU
Foarte frumos spus.
Asta inseamna sa fi cu adevarat rapidist!
Bravo Alina!
La multi ani !!!!!!!!!!!!!!!
sa fii sigura ca nu numai bunicului tau i-au dat lacrimile bravo pt articol