online | vizualizari

            Exista destine si alte destine. Si exista acele destine extraordinare, acele destine speciale pe care le intalnesti doar acolo unde pasiunea este strecurata in fiecare particica a celui destin. E ca si cand te-ai bucura de fiecare zi, de fiecare gest din viata ta, e ca si cand ai privi totul limpede, gandindu-te ca, la urma urmei, nimic nu e atat de greu pe cat credeai, bucurandu-te de fiecare clipa ca si cand ar fi ultima si cautand permanent acel ceva de care sa te poti sprijini.Cu totii cautam asta mai devreme sau mai tarziu …
            Rapidul e unul din acele destine, el insusi are un astfel de destin. Sunt oameni care au marcat existenta Rapidului si se intampla sa paraseasca aceasta lume in momente in care Rapidul e supus marilor incercari. Stiti la ce ma refer. Exemplele vorbesc de la sine …
            In primavara, inaintea acelui extraordinar si de neuitat 5-1, Sandu Neagu se alatura si el acelor rapidisti care vegheaza din ceruri, Giulestiul.
            Intamplator sau nu, Adrian Paunescu, unul din marii poeti romani, trece in nefiinta chiar acum, in aceasta perioada in care ne pregatim de o noua confruntare cu AIA. E vorba despre omul care a compus versurile cantecului ce ne insenineaza vietile, imnul care contopeste sufletele rapidistilor, creand splendida atmosfera a universului nostru visiniu.         
            Luni, noi nu avem ceva foarte greu de facut. Doar sa cantam imnul, sa incurajam aceasta nebunie pe care m-am obisnuit s-o numesc ‘’nebunia vietii mele’’. E putin in comparatie cu cate ne-a oferit Rapidul. In noi sta puterea de a invinge si a trai din nou clipa de fericire maxima. Pentru ca suntem rapidisti, iar de la Rapid am invatat sa traim momentul.
            Intre timp, ‘’imnul nostru de echipa’’ ramane ‘’glasul rotilor de tren’’ …