online | vizualizari

      Ce-nseamna sa mergi pe Giulesti, intr-o seara de inceput de martie, patrunzator de friguroasa, fara sa-ti pese de rezultat, de patron, doar avand un dor imens in suflet si evident, acea emotie inexplicabila, acea bataie de inima mai accelerata, care te insoteste in ziua meciului, de cand te trezesti si pana adormi ?

In spatele acestei intrebari sta un raspuns pe care toti rapidistii care au fost aseara, pe Giulesti, il au. N-a fost miza, n-au fost bani la mijloc, n-a fost nici macar ura, a fost vorba doar de emotie si pentru prima data, dupa mult timp, nu m-a interesat cine joaca in echipa Rapidului, ci mai degraba am simtit ca cei din tribune sunt alaturi de cei din teren, ca exista acea legatura pe care nu o mai regaseam de foarte mult timp, acasa. Pe teren s-a jucat, suporterii au fost la inaltime, iar la urma urmei, asta inseamna fotbal.

      Poate ca, stim cum e sa dai un examen important  si inaintea lui, sa tremuri de emotii. Ne e greu sa ne imaginam ce-a fost in sufletul tinerilor jucatori rapidisti, cand au pasit pe iarba din Giulesti si au vazut tribunele pline. Aseara, au dat primul examen important  si l-au trecut. Nu au jucat rau, nici ei nu stiau pentru ce anume joaca, era impulsul, nebunia varstei, puterea pe care ti-o da spiritul asta, venita de nu stiu unde. Dinamovistii nu au fost mai buni, insa au castigat. N-am fost suparati, n-am injurat ca altadata, n-am fost revoltati, ci mai degraba am privit marea de alb-visiniu in zare, ne-am linistit si ne-am intors acasa, oarecum, multumiti. Pentru ca dorul inseamna dragoste, iar dragostea trece peste orice …

      Dintotdeauna am avut o problema cu interpretarea victoriilor sau a infrangerilor si-am spus ca, dintr-o infrangere avem mai multe de invatat, decat dintr-o victorie. E ca-n viata, rapidistii stiu sa-si asume rezultatele, sa-si accepte destinul cu capul sus si sa aiba puterea, sa mearga mai departe.

      Dupa meci, stand de vorba cu un prieten, am incercat sa descriu, in cateva cuvinte, atmosfera. Fiind mai inspirat decat mine, mi-a spus ca s-a simtit ca la teatru, spectacol, aplauze, sunetul tobelor, traire, emotie. Si un ecou, cel mai frumos ecou pe care-l poti auzi, vibrant, rasunator, incredibil de placut si incarcat cu tot ceea ce inseamna Rapidul, cu marirea si decaderea noastra, cu linistea pe care, cei ce au plecat candva, ne-o mai transmit si astazi …