online | vizualizari

Acolo unde iubirea si ura se intalnesc e greu de intervenit. E o granita pe care noi, rapidistii, suntem obisnuiti sa o atingem intr-un  astfel de meci.  Orice miscare a mingii ne face sa traim un alt sentiment, diferit si totodata solicitant pentru inimile noastre. Dragostea pentru acest spirit e cea care ne transforma, e cea care ne uneste, ne aduce la stadion si ne face sa cantam intr-un mod dumnezeiesc.

Ce poate fi mai frumos decat imnul, acel ecou, acele momente in care galeria noastra a fost la inaltime? Iar toata nebunia si emotia din tribune s-a transmis celor din teren. Pentru ca, desi se spune ca suntem in pragul falimentului, jucatorii Rapidului au luptat pentru fiecare minge, au jucat minunat, cu daruire si au fost extraordinar de motivati.

Timpul a luat o alta dimensiune. Ploaia marunta a devenit din ce in ce mai intensa. Apare imaginea cu jucatorii Rapidului ramasi singuri pe teren, galeria cantand, cu siguranta unul dintre cele mai frumoase momente pe care Rapidul ni le-a oferit vreodata. Trairile, pur si simplu, s-au amestecat, s-au intamplat lucruri pe care nimeni nu ar fi putut sa le previna sau sa le controleze.

Cand am revazut meciul la televizor, am realizat cat de mult si-au dorit stelistii sa se intrerupa. Stateau la marginea terenului, parca implorandu-i pe suporteri sa arunce din tribune cu scaune si brichete. Am fost nevoiti sa suportam jignirile unui nemernic, am fost provocati prin cuvinte si gesturi mai mult ca niciodata, acum, intr-o perioada in care ei credeau ca suntem la pamant si ne vor da multe goluri.  Am incercat sa inteleg aceasta ura care ne-a cuprins pe parcursul meciului, dar nu am facut nimic altceva decat sa ne aparam spiritul, onoarea, sa aparam acesti jucatori minunati impreuna cu Marian Rada, cel care a reusit sa formeze o echipa trup si suflet pentru Rapid.

Dincolo de mult mai multe injuraturi decat cantece ale Rapidului, dincolo de ura, mereu vom trai acea iubire incredibil de inaltatoare. Nu trebuie sa ne justificam in fata nimanui pentru ca Rapidul insusi e o justificare. Giulestiul ramane singurul loc in care povestile se scriu cu sufletul si sunt nemuritoare.