Lasand la o parte supararile din ultimul timp, pricinuite de boala incurabila numita rapidism, aseara ma gandeam la viata noastra ca oameni. Ma gandeam ca in fiecare zi asteptam sa treaca minute, ore, zile, saptamani, pana la un anumit eveniment. Si mereu asteptand, timpul trece doar stand pe scaun. Am inceput sa urasc asteptarea, am inceput sa urasc trecerea timpului…

            Nu intamplator vreau sa scriu articolul asta azi. 13 octombrie este o zi cu ghinion pentru rapidisti, la fel ca si numarul de puncte pe care il avem in clasament, in prezent. Acum un an, pe 13 octombrie, o rapidista ne parasea mult prea devreme. Cristina a fost, si vreau sa cred impreuna cu voi, ca este in continuare o mare rapidista. Cum spuneam datorita suporterilor, Rapidul continua sa existe, sa fie vesnic. Este adevarat ca timpul face ca lucrurile si ranile cele mai adanci sa treaca, insa nimeni nu ne poate interzice sa pastram amintirea Cristinei vie si a celor dragi care ne-au parasit. Astazi e o zi ca oricare alta, la fel de monotona si care tot o sa se scurga. Dar simt nevoia sa trec peste problemele Rapidului, peste suparari, simt nevoia sa trec intr-o alta latura, mai profunda si trebuie sa fim constienti ca la final nu conteaza anii din viata noastra, ci viata din anii nostri. O sa ramanem mereu vii prin ceea ce realizam, prin faptul ca ii facem pe cei de langa noi sa zambeasca in anumite momente sau chiar plangem odata cu ei.

            Imi amintesc ca acum un an eram atfel. De fapt pe fiecare dintre noi ne schimba timpul. El e responsabil de toate. Intr-un an am trait atatea momente unice, tristeti, bucurii, absolut tot. In plus mai suntem si rapidisti. Am simtit nevoia sa scriu despre toate astea acum, pe 13 octombrie, intr-o zi in care o mare rapidista pleca de langa noi. Nu este numai cazul Cristinei. Sunt multi cei care au plecat din lumea aceasta, rapidisti sau nu, si ne legam de acele momente triste odata cu trecerea anilor. O sa auzim: ‘’a mai trecut un an…’’

            Rapidul ne uneste pe toti si ne ofera lectii de viata in fiecare zi. E singurul care nu va muri niciodata! Face parte din viata noastra si cei mai devotati se identifica prin el. Intr-o zi o sa plecam cu toti, rand pe rand, insa o sa lasam in urma multe lucruri frumoase, multe amintiri deosebite. Timpul asta o sa ne invinga pe toti mai devreme sau mai tarziu, dar este extrem de important sa traim fiecare clipa la maxim, sa profitam de cele mai marunte lucruri care ne smulg un zambet. Timpul fara dragoste e putred. Noi suntem mai deosebiti pentru ca Rapidul asta ne face zi de zi sa traim, sa simtim ba o bucurie, ba o dezamagire. Asta este privilegiul nostru!

            Imi place sa spun ca ‘’ceea ce facem in viata are ecou in eternitate’’…

Odihna in pace, Cristina…