Citesc ultimul articol de pe blog si realizez ca nu am mai scris nimic de la acel memorabil 5-1 cu sTEAUA. Este adevarat ca am ramas cu acel gust placut. In retur, doar in meciurile cu steaua si dinamo, am vazut ceva mai mult. Si asta din cauza magnificilor suporteri care au creat o atmosfera infioratoare in sensul bun al cuvantului. Exista si un astfel de sens. Rapidul a fost infiorator, cutremurator in fiecare moment, purtandu-ne in directii opuse ale sentimentelor.

             Jucatorii nu aveau alta alternativa cand auzeau galeria. Iar ironia sortii este ca desi Rapidul a facut spectacol, Rapidul a avut ocazii, Rapidul niciodata nu a dat inapoi, a facut faza dupa faza, acelasi Rapid nu a reusit sa fie decat pe 6, la final. Da, locul 6. Locul 7 nu este al nostru, asa cum si acest loc 6 e unul mincinos. Am fi putut mai mult, putem mai mult, insa a lipsit cate ceva din drumul spre locul 1. Si nu e timp de regrete. ‘’Cate ceva’’ inseamna o bara, un atac mai eficient, un Raduta mai lucid, un patron mai vrednic, un Varga&Balan la momentul potrivit, poate si ceva mai multa liniste, greu de gasit aici etc.      
             Totodata, chiar daca au fost atatea momente pline de nervi si suparare, Giulestiul a ramas acel loc fabulos unde se scrie istorie, acea sfera care vrajeste, locul unde apar marile gesturi care arata de ce fotbalul inseamna viata cu bune si cu rele. Sapunaru ne-a demonstrat de ce nu trebuie sa incetam nicio clipa sa fim mandri de faptul ca suntem rapidisti. Nu a existat meci in care sa joace si sa nu arate devotament pentru Rapid. Si ceea ce este si mai cutremurator decat orice altceva este faptul ca, desi suporterii au avut parte de atatea suparari, ei au ramas acolo, cel mai aproape posibil de Rapid. Mizeriile i-au ambitionat si i-au determinat sa smulga, din gura comentatorilor, la fiecare meci, indiferent de scor, cuvintele: ‘’priviti ce galerie are Rapidul’’.
             Raman gesturi, raman niste chestii care ne linistesc si ne mangaie sufletele. Ramane un meci memorabil de aratat stranepotilor, un gest ca cel al lui Sumudica sau pasiunea pe care, Sapunaru si Bozovic, au pus-o in golurile marcate. Sunt aceste lucruri atat de minore pentru unii, insa atat de necesare pentru ca noi sa continuam sa speram, sa visam si sa nu ne eliberam niciodata din nebunia vietii noastre. Cu alte cuvinte, sa ramanem aceiasi irecuperabili rapidisti …